.
Un nou eveniment din lanţul de manifestări dedicate “Proiectului Tudor Jarda – 90 de ani”, manageriat de muzicologul dr. Mircea Câmpeanu şi susţinut financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional a avut loc miercuri, 16 octombrie a.c. la Târgu-Mureş, în sala de festivităţi a Universităţii de Arte din localitate. Municipiul Târgu-Mureş nu a fost ales întâmplător pentru a constitui o etapă în omagierea marelui compozitor, dirijor şi profesor Tudor Jarda, deoarece maestrul a activat o lungă perioadă de timp în zonă, formând aici numeroşi profesori de muzică, dirijori, compozitori sau, pur şi simplu, artişti.
„Bucăţi” rupte din sufletul lui Tudor Jarda
Amfitrioana întâlnirii culturale a fost conf. univ. dr. Ramona Preja, directorul Departamentului de muzică din cadrul Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, iar moderatorul său neobositul profesor clujean Constantin Rîpă. În programul tipărit al evenimetului distingem câteva fraze despre personalitatea lui Tudor Jarda, aparţinând distinsei profesoare Ramona Preja, din care reproducem: „MAESTRUL rămâne în inimile şi fiinţa noastră a tuturor, omul şi dascălul care, întotdeauna, cu o vorbă de duh şi simplitatea care-l caracterizează, ne-a dat lecţii de conduită în momentele grele ale existenţei. Fie ca VERBUL SĂU să ne călăuzească şi de aici înainte, fie ca TINEREŢEA SA SPIRITUALĂ să rămână exemplu generaţiilor.” Totodată, într-o expoziţie organizată ad-hoc în sala „Tudor Jarda”, cuprinzând cărţi scrise de profesorii universităţii, remarcăm lucrarea „Tudor Jarda în turnul de fildeş”, aparţinând aceluiaşi cadru didactic al Universităţii de arte din Târgu-Mureş. Încă de la debutul întâlnirii profesorul Rîpă susţine că în cazul marelui Tudor Jarda, de la a cărui naştere se împlinesc 90 de ani şi cinci de la plecarea sa dintre noi nu putem vorbi de o comemorare, ci mai degrabă de o omagiere. „Am evocat timp de două zile la Cluj diverse momente din viaţa maestrului, care au revelat un Tudor Jarda om al noului, plin de haz şi niciodată supărat, care comunica perfect cu toată lumea, dar mai ales cu oamenii simpli,” arată apoi fostul student şi, mai târziu, coleg de catedră la Conservatorul clujean, al celui sărbătorit. Descrie apoi cu lux de amănunte - pentru târg-mureşeni, care nu au fost prezenţi la festivităţile organizate la Cluj - câteva momente cu trişcaşii din Leşu (judeţul Bistriţa-Năsăud), localitatea de suflet a maestrului, veniţi in-corpore să-l omagieze pe maestru. Adaugă profesorul Rîpă: „Jarda a câştigat enorm din contactul concomitent cu muzica şi cu sufletul oamenilor, iar printre leşenii aflaţi la Cluj miercuri (n.n.- 10 octombrie a.c.), am întâlnit doi sau trei din fluieraşii pe care i-a pregătit profesorul. Erau transfiguraţi de fericire şi, cred eu, momentul lor a fost cel mai reuşit din întreaga sărbătoare de până acum. Duminică seara, la Casa de cultură a studenţilor din Cluj au venit şi cei din Sângiorz-Băi, artişti extraordinari la rândul lor - dar parcă cei din Leşu erau „bucăţi” rupte din sufletul lui Tudor Jarda...”
„Sunt mândră că i-am fost studentă...”
În continuare a vorbit profesoara Valeria Covătaru, fostă studentă şi colegă a lui Jarda la Universitatea din Târgu-Mureş. A „împrumutat” de la profesor modestia şi ostilitatea faţă de cuvântul „doctor”, protestând energic în momentul când Ramona Preja i-a menţionat gradul pe care-l posedă în ierarhia academică. Apoi, referindu-se la fascinanta personalitate a maestrului, octogenara a mărturisit, printre altele: „Ne aflam în 1949. El era, la 28 de ani, profesor universitar, iar eu studentă în anul întâi. Ne preda două discipline. Aşa l-am găsit şi aşa l-am părăsit în Conservatorul din Târgu-Mureş. Calculul celor care conduceau judeţul era să fie aici, cu orice preţ, printre noi, maestrul Tudor Jarda. Acesta a venit cu drag fiindcă îi plăcea să facă naveta până la Târgu-Mureş... Era un om bun şi un cadru didactic foarte bun. Dacă ştiu ceva despre el ştiu din poveştile pe care ni lă împărtăşea nouă, iar amintirile lui, toate, începeau de la Timişoara (n.n. – unde fusese student la Politehnică).” Referitor la o anume poziţionare a sa faţă de creaţia celuilalt mare coleg şi contemporan al lui Jarda, Sigismund Toduţă, Valeria Covătaru a mărturisit asistenţei că, dacă s-ar pune problema să aleagă între cei doi, ar opta pentru primul: „ Toduţă era în altă atmosferă pedagogică, nu era pe aceeaşi treaptă cu Jarda. Jarda şi-a „plimbat” nişte ani pe aici, la Târgu-Mureş. Noi am făcut o diferenţă între ei, dar a noastră a fost mult mai spirituală şi mai morală...” Profesorul Rîpă intervine, cu eleganţă, făcând o scurtă dizertaţie despre muzica celor pomeniţi, iar apoi concluzionează: „Armonia modală a lui Sigismund Toduţă nu se potrivea cu cea a lui Tudor Jarda. Doi omeni de mare anvergură, care dau, de fapt, în timp, strălucirea Conservatorului clujean...” Intervine o sptuagenară, profesoara Olga Filisceac, o altă fostă studentă - de la Târgu-Mureş - a lui Jarda, care subliniază latura altruistă a personalităţii maestrului clujean: „I-am fost studentă în 1967 şi vă pot mărturisi că omul Jarda era deosebit. Aveam colegi, căsătoriţi. De multe ori, dacă nu aveau bani să plece acasă, în localitatea lor de baştină, el îi salva. Ne-a învăţat numai lucruri bune, cu zâmbetul pe buze, şi toată viaţa am fost apreciaţi când am spus că am studiat la Târgu-Mureş. Sunt mândră că i-am fost studentă şi că am stat o perioadă de timp în preajma sa. Avea, cu adevărat, grijă de noi...”
Alte peripeţii cu Tudor Jarda
Muzicologul clujean Gelu Furdui - la rândul său fost învăţăcel al lui Tudor Jarda, dar şi al profesorului Râpă – relatează câteva întâmplări cu iz anecdotic, al căror personaj principal a fost inegalabilul maestru. Povesteşte acesta: „La o reuniune literară petrecută într-un sat mureşean, la un moment dat primarul comunei, teribil de emoţionat de „domnii” care i-au călcat pragul, la cuvântul de salut, în loc să spună „onorată asistenţă” spune „onorată instanţă”, spre hazul tuturor. Un scriitor care n-a fost pe fază îl întreabă pe Jarda ce s-a întâmplat, de ce face haz lumea. La care maestrul, cu tact, îi spune: „Lasă, că-ţi spun mâine...” Altădată, în sala de curs de la Conservatorul clujean, unei fete i se face rău şi–i cere voie profesorului Jarda să iasă puţin afară, până la baie. Jarda îi permite acest lucru însă, mai târziu, când se află alături de câţiva din studenţii săi, îi întreabă pe aceştia: „Mă, fata-i măritată?” Studenţii dau din umeri, neştiind de ce le-a pus profesorul respectiva întrebare. „No, poate-i groasă...” „Ce-i aia groasă?”, îşi arată nelămurirea studenţii. „Gravidă, mă”, le răspunde Tudor Jarda. Tot aşa, îşi întreba, uneori, studentele proaspăt măritate: „No, dar supăraţi or fost, tare, băieţii că s-or însurat cu voi?” Referindu-se la creaţia lui Jarda, muzicologul conchide: „Nici nu e cunoscut pe cât de mare a fost şi este în continuare...” La rândul său, muzicologul clujean Mircea Câmpeanu îşi manifestă bucuria de a se afla în universitatea în care a predat maestrul. Referindu-se la „Proiectul Jarda – 90 de ani” acesta mărturiseşte: „Proiectul s-a declanşat în urmă cu un an, la Cluj, Târgu-Mureş, Oradea şi Piatra Neamţ, oraşele în care şi-a desfăşurat activitatea profesorul, tocmai ca să putem sărbători 90 de ani de la naşterea sa. Insist să-l numesc folclorist pe Tudor Jarda pentru că a cules foarte mult folclor, atunci când alţii n-o făceau. Proiectul nostru a început pe 5 octombrie, conţine 10 activităţi, 8 concerte, spectacole, simpozioane ce vor ţine până pe data de 21 octombrie. La realizarea sa şi-au dat mâna 14 instituţii culturale din Cluj – de fapt, toate – şi acest lucru s-a întâmplat, într-un eveniment cultural, pentru prima dată după 20 de ani. Asta mai ales pentru că Tudor Jarda înseamnă ceva consistent pentru întreaga naţiune română din ultimele decenii. Până în 21 octombrie, când va avea loc, la Opera Română, închiderea festivalului, 600 de oameni sunt implicaţi în acest proiect, de la elevii liceelor de muzică şi până la artişti profesionişti de renume. Ce ne bucură e faptul că Tudor Jarda ne-a adus astăzi în situaţia să re-cântăm şi să re-ascultăm muzica românească...”
Amărăciunea profesorului
La un moment dat, moderatorul evenimentului, profesorul Rîpă abordează tema amărăciunilor care l-au marcat pe cel omagiat de-a lungul carierei sale: „Când a vrut să-şi dea doctoratul la Facultatea de la Oradea – era pentru el un prilej important de a-i creşte consistent salariul – s-a întâmplat ca din totalul de 7-8 îndrumători, doi colegi să-i blocheze prezentarea la comisie. I s-a spus, textual: „De ce vreţi să luaţi locul unui tânăr?”. Acest lucru l-a îndurerat teribil. Care loc, care tânăr, fiindcă erau libere 31 de locuri. Un moment mai groaznic nu cred că a întâlnit Tudor Jarda în cariera sa. Aceasta e una din fazele când s-a lovit cel mai mult de aroganţa colegilor din generaţia sa şi din cea următoare.” Dorind să-şi încheie intervenţia pe un ton mai optimist, în conformitate cu personalitatea lui Jarda, profesorul Rîpă relatează asistenţei o întâmplare petrecută la Leşu, în judeţul Bistriţa-Năsăud: „ Maestrul se ducea spre formaţiile din localitatea respectivă cu un tren care ajungea la Ilva-Mică la unsprezece seara. Întotdeauna venea după el un căruţaş, trimis de primărie, să-l ducă la destinaţie. Însă de regulă căruţaşul îl ruga să se oprească la o cârciumă aflată pe traseu, astfel că profesorul chefuia toată noaptea împreună cu el şi cu sătenii aflaţi acolo. A doua zi Tudor Jarda ajungea la repetiţii direct de la făgădău, fără să fi dormit măcar un ceas... Ca să stopeze aceste evenimente, profesorul a hotărât ca la următoarea venire în sat să-i ceară căruţaşului să-l ducă urgent la Leşu, fără „escală”. Căruţaşul însă insista, zicându-i: Domnule Jarda, hai numai să ne oprim să videm cine-i acolo...” Au urmat apoi câteva reuşite momente muzicale, susţinute de studenţii Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. Aceştia au interpretat lieduri de Tiberiu Brădiceanu, Nicolae Bretan şi piese pentru chitară de J.S.Bach, iar în final, un mini recital folk din creaţia lui Alexandru Andrieş.
Întâmplări din Leşu
Apariţia Marioarei Precup, fosta elevă a maestrului de la Leşu, a reprezentat un moment cu totul aparte al serii. Aceasta a ţinut să rememoreze diverse întâmplări la care a fost martoră din viaţa lui Tudor Jarda. Despre împrejurările în care l-a cunoscut pe compozitor renumita cântăreaţă mărturiseşte că „prin 1952-1953 un grup de cercetători umbla peste tot prin părţile Năsăudului. De la Cluj aceştia au coborât din tren în gara Ilva-Mică. L-au văzut pe tata, îmbrăcat într-un costum popular. „Bade, de unde eşti?” – l-a întrebat maestrul. „Din Leşu”, a fost răspunsul lui. „Cântă cineva acolo ?”, a insistat Jarda. „ Păi cum să nu cânte? Toţi cântă. Pe deasupra, soţia mea Maria e poreclită Privighetoarea Năsăudului”, nu s-a lăsat tata. Odată ajuns la Leşu, Jarda a descoperit că se înrudeşte cu jumătate satul. Apoi, auzind-o pe mama cântând, a rămas uimit. Energic, văzând ce comoară se află acolo, a adunat mai mulţi oameni care ştiau să cânte, şi a înfiinţat un cor compus din 80 de persoane. Cu el, în 1954 a luat titlul de laureat pe ţară – şi măicuţa mea, la fel. Şi situaţia s-a repetat în 1956. Apoi corul s-a desfiinţat şi-o rămas numai echipa de „trişcaşi” (n.n. – fluieraşi). Iar mama, când am făcut 13 ani, mi-a predat mie ştafeta. După ce am interpretat o piesă în faţa lui Jarda, acesta mi-a spus: „Da, cânţi fain, băiată”. Şi eu am ajuns cu acea ocazie la Bucureşti, unde am câştigat titlul de laureată.” Evocă apoi întâlnirile avute la Leşu cu Jarda şi întreaga sa familie, în care nu lipseau fiii săi Pavel şi Radu, cel din urmă plecat dintre noi. Îşi aminteşte, fixându-l cu privirea pe Pavel, prezent în sală, ajuns astăzi la venerabila vârstă de 60 de ani: „La un moment dat Pavel, care avea doar câţiva anişori pe atunci, a luat un cleşte, l-a băgat în oala cu tocana care se făcea pe foc şi a început să o amestece cu el. Haideţi şi mâncaţi oameni, zicea...”
Cuvintele fiului
Direct vizat, Pavel (n.n. – la această oră arhitect şi artist plastic stabilit în Elveţia) intervine, la rândul său, plin de emoţie cu câteva amintiri din viaţa tatălui său: „Tudor Jarda a fost la Timişoara şi înainte de război, la unchiul lui, care se numea Corneliu Lazăr, întemeietorul renumitei formaţii de fotbal „Ripensia” Timişoara. De aici provine şi marea pasiune a tatălui meu pentru fotbal. De altfel, împreună cu fratele lui acesta plecat în anii studenţiei la Timişoara, unde pe lângă studiile de Politehnică, a cântat alături de el muzică uşoară. Erau amândoi foarte talentaţi, tata la acordeon şi trompetă, iar fratele lui de asemenea. Îşi câştigau existenţa plătindu-şi studiile cu banii câştigaţi din cântat. Sunt anumite legături genetice între tata şi fratele lui şi între mine şi Radu, regretatul meu frate. Duminică, la Casa de cultură a studenţilor din Cluj, când au venit cei din Sângiorz-Băi am simţit mai acut această legătură. Cât despre tata şi fratele lui, celor doi fraţi, după ce-au rămas orfani de tată nu le-a fost uşor. Bunicul meu şi tatăl lor a fost primul secretar al Universităţii din Cluj după Marea Unire cu România de la 1918. A refuzat să ajungă avocat, ca să nu fie nevoit – spunea el - să apere infractorii. Avea credinţa – ca de altfel toţi membrii familiei noastre - că fără carte nu poţi ajunge ceva în viaţă.” În continuare, pentru prima dată de la începutul manifestărilor dedicate lui Tudor Jarda, Pavel a creionat personalitatea fratelui său, dispărut în condiţii tragice: „Şi el a studiat muzica, violoncelul, dar la oraş nu i-a plăcut. Era cu muzica Beatles-ilor, cu chitările roşii care erau atunci la modă... Să cânţi cu aşa ceva era un lucru interzis la Şcoala de muzică. Scria texte în portugheză, bosanova, şi-a făcut o formaţie cu care cânta pe Litoral, toată lumea îl aprecia. După moartea lui eu am urmat artele plastice, respectând dorinţa mamei şi am făcut un an de şcoală şi-n Târgu-Mureş. Am accentuat aspectul ăsta cu tata, la Timişoara, pentru că mi-am dat seama că retrăiesc nişte evenimente care se leagă între ele în viaţa mea. Aşa cum ziceam e o paralelă stranie între viaţa tatălui şi a fratelui său şi între cea a fratelui meu şi mine.” În final, printre altele, artistul plastic s-a referit şi la „originile” şi „rădăcinile” folclorului, acolo unde tatăl lui fost trimis de către dascălul Dariu Pop. Despre acest aspect fiul maestrului spune că a fost şansa carierei lui Tudor Jarda: aşa a descoperit muzica ancestrală a poporului, care i-a deschis apoi o carieră prodigioasă... Iar când maestrul se afla pe patul de moarte, în anul 2007, fiul său, Pavel, neştiind cum să-i uşureze ultimele clipe de agonie, a luat un fluier din vasta colecţie aflată în casă şi i-a cântat un tril dintr-o piesă culeasă la Leşu. Efectul, crede el, a fost - văzând chipul înseninat al tatălui - că marele creator trecut mai uşor Dincolo... |