Duminica Floriilor în Ardeal

       În această zi acum 2000 de ani, se implinea prorocirea destinului lui Iisus după cum descriu toate textele biblice. Ziua în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim  reprezintă o mare sărbătoare a triumfului Lui întru smerenie, umilinţă şi dragoste necondiţionată fată de omenire.

      Floriile sau  Duminica de Florii  sărbătoare religioasă numită astfel de toţi creştinii poporului iar tradiţia spune că în acelaşi timp se celebra şi sărbătoarea florilor de primăvară, a pomilor în floare, a salciei înflorite care este sacralizată prin legende şi prin practici rituale. Aceste seminificatii au străbătut până la noi, mileniile de tradiţii, din antichitatea  greco-romană, care celebra în miez  de primăvară pe zeiţa Flora.

      În tradiţiile populare româneşti, Floriile se sărbătoresc în două zile, Sâmbăta Floriilor sau Moşii de Florii, închinată morţilor, moşilor şi strămoşilor, ca o zi a pământului, a naturii înfloritoare şi a neamului omenesc  şi Duminica  Floriilor sau Staurele florilor, sărbătoare întâmpinată cu ramuri de salcie, înflorite care amintesc de ramurile de fenic, pe care le-au aşternut primii în calea lui Iisus, la intrarea Sa în Ierusalim.

Aşadar creştinii  pentru  a păstra amintirea vremilor biblice , duc la biserică ramuri de salcie, pentru a fi binecuvântate şi sfintite, după care se împletesc şi se păstrază la icoane, la grinzile caselor, la streşini şi la ferestre, pentru  a aduce în  case, sănătate, noroc şi belşug în toate.

       Popoarele slave asociau plantarea salciei cu un cult al morţilor, pe care îl întâlnim şi în practicile noastre funerare pentru ca se crede „că plantată lângă crucea mortului îi sporeşte  liniştea şi odihna de veci”, iar semnificaţia ramurilor de salcie la Florii  constituie nu numai „semnul de triumf  al Creştinătăţii”, ci şi acela al veşniciei, prin moarte.

      Fetele împleteau mlădiţe de salcie pentru a se „liora”, a se „surăţii” în a doua zi de Paşti. În noaptea de Florii şi le puneau sub pernă pentru a-şi visa ursitul. La biserică , în ziua de Florii, femeile încercau să cuprindă în pumn un mănunchi cât mai gros de mlădiţe, ca să le crească viguroasă şi înaltă cânepa.

În ziua de Florii proprietarii de animale făceau văcălii „nişte cocuţi făcuţi din aluat de grâu sau de grâu amestecat cu secară, după cum e starea,  pe care le duce la biserică, apoi le dau păstorilor, câte vite are atâtea văcălii”( Ciubanca, jud. Someş).

      În satul românesc Floriile marcau începutul celei mai importante săptămâni din Pstul Mare şi din anul creştin,  Săptămâna Patimilor sau săptămâna neagră. Floriile mai erau considerate foarte importante si pentru faptul ca după un post aspru de şase săptămâni, în această zi se poate mânca peşte.

În Postul Mare fetele şi femeile aveau foarte mult de lucru, la tors,  ţesut şi cusut „ lucrau foarte mult la ţesături şi cusături pentru a se împodobi de Paşti cu haine noi, în toate localităţile fiind credinţa că în toate localităţile de Paşti fiecare om trebuie să aibe haine noi, măcar o cămaşă dacă nu se poate  mai mult din  care cauză se şi spunea „Crăciunul sătulul, Paştile falnicetot în coji de ouă şi-n cămeşe nouă”.

    Bibliografie:  Bocşe Maria – Obiceiuri tradiţionale româneşti din Transilvania

                   Munteanu Simona – Calendarul ţăranului român de la       sfârşitul  sec.   

                   şi Toşa Ioan                   al XIX – lea.

                   Duminica Floriilor – Wikipedia

                  Folrii –CreştinOrtodox.ro