Mircea Cîmpeanu - Domnule coleg Colin, am avut plăcerea de a lucra zilele trecute împreună, dar nu sunteți pentru prima oară în România. Care este anul în care aţi venit şi aţi descoperit pentru prima dată folclorul românesc?
Colin Quigley – Aveam anumite informaţii despre România de mult timp, din lecturi, ştiam de exemplu despre Căluşul din sud şi apoi am avut ocazia să însoţesc un grup străin, în cadrul unui proiect de cercetare, cred că era în vara anului 1993. Am venit să ne documentăm timp de o săptămână,  am mers la început în Oltenia. Eram aşa de entuziasmat şi impresionat!  Mi-a plăcut atât de mult încât am început să vin în fiecare an de atunci încoace, în fiecare vară şi să fac câte ceva în sensul documentării. Prima dată în Cluj am venit prin 1995 sau 1996, tot cu un grup de cercetători străini şi am mers mai ales în Frata, Berchieşu, Soporu, Ceanu Mare, o zonă în care am petrecut cam tot o săptămână.
Mircea Cîmpeanu - După primele contacte cu folclorul din România, cu ce impresie aţi rămas? Vi s-a părut mai deosebit, mai greu, mai dificil?
Colin Quigley - Nu, la mine situaţia a fost mai specială, pentru că eu am cântat la vioară, nu am făcut parte din vreo orchestră, dar am cântat diverse tipuri de muzică tradiţională prin America de Nord, Irlanda şi Marea Britanie, deci eram foarte interesat şi entuziasmat să aud muzica tradiţională de vioară cântată aici. Această muzică de vioară cântată în România este pur şi simplu remarcabilă,  are nişte caracteristici absolut deosebite şi este foarte variată. Aici în Câmpia Transilvaniei îmi place foarte mult sunetul specific de tip „trio transilvan”, cu vioară, contră şi contrabas, este un sunet extrem de atrăgător, cu ritmul asimetric, atât de potrivit şi pentru dans. Apoi, în zona unde am fost săptămâna trecută, în Bihor, vioara cu goarnă are un sunet distinct şi un repertoriu specific. De asemenea, aparte şi foarte interesantă este şi muzica din Ţara Oaşului, cu cetera.
Mircea Cîmpeanu - Cum găsiţi această varietate a zonelor, care deşi sunt atât de apropiate, au un folclor atât de diferit?
Colin Quigley - Această varietate face lucrurile şi mai interesante. Sunt încă foarte multe lucruri pe care nu le ştim, în ciuda cercetărilor făcute până acum. De la Bartok, la începutul secolului XX, nu prea mai ştim multe pentru că nu s-a mai făcut cercetare temeinică, cum se întâmplă acum prin proiectul dumneavoastră cu Bihorul.  De aceea îmi place să ascult acum ceteraşii din Bihor,  viora cu goarnă, este o muzică pe care eu o găsesc a fi aparte, cu  o istorie proprie şi care, din câte ştiu eu, nu este foarte cunoscută şi nici nu a prea fost cercetată în adâncime. Prin urmare mai este foarte mult de lucru pe această direcţie. Pentru mine varietatea aceasta aduce mereu ceva nou, ceva ce nu am mai întâlnit până acum.  Vorbind acum şi din punct de vedere personal, nu doar ca cercetător, apreciez că în România există încă o puternică legătură între obiceiuri, muzică şi dans, cum este în cadrul nunţilor, în mod special, ceea ce conferă mult mai mult sens muzicii şi dansului decât dacă ar fi scoase din acest context şi tratate separat. Aşa că, cele două, luate în contextul obiceiului, sunt pentru mine foarte interesante.
Mircea Cîmpeanu - Dacă vă raportaţi la cele două momente, venirea în 1993 şi prezentul, ce s-a întâmplat în această perioadă? Cum vi se par cele două etape de cercetare? S-a câştigat ceva, s-a pierdut ceva în 20 de ani?
Colin Quigley - Privit din exterior, cred că aşteptările de după Revoluţia din 1989, lucrurile în general nu s-au întâmplat mult timp aşa cum îşi doreau oamenii, dar observ în sfârşit că  s-a câştigat mult între timp în ceea ce priveşte metodele de investigaţie şi  interesul pentru tradiţie, a crescut interesul publicului pentru cultura tradiţională, apar noi întrebări şi noi tipuri de resurse şi metode de folosit în cadrul cercetării. În special la nivelul satului, oamenii încep să îşi dea seama, să recunoască valoarea culturii tradiţionale şi deasemenea, că le poate fi benefic să ţină cont de ea.  Micul muzeu local din Ceanu Mare este un foarte bun exemplu în acest sens, de comunitate care realizează importanţa culturii tradiţionale pe care a moştenit-o şi încearcă să facă ceva cu ea. Am văzut asta şi lângă Dej.
Centrul cultural de aici din Cluj (aş prefera să îi spun aşa decât să pronunţ întreg numele) este foarte foarte activ, fapt pe care îl constat şi când intru pe site-ul vostru şi văd toate activităţile voastre. Un centru mult mai activ decât era în trecut, când am venit prima oară aici, dar activ şi într-un sens pozitiv. Pe de altă parte ştiu că există studenţi care studiază etnografia, turismul cultural şi o varietate de discipline care sunt legate de cultura tradiţională, studiază ce înseamnă ea pentru prezent, viitor şi nu doar ce a reprezentat pentru trecut.
Venind la început să cercetăm cultura satului, am studiat vechi documente, am vorbit cu oamenii şi am constatat că coerenţa în lumea culturii tradiţionale la sat s-a pierdut, mai ales în ultimii 20 de ani, dar acum sunt entuziasmat să văd că există un nou val de energie în ceea ce priveşte studiul culturii tradiţionale.

Mircea Cîmpeanu - Cum vi s-au părut contactele cu oamenii din Transilvania, cu performerii? Sunt oameni deschişi?
Colin Quigley – Acesta este un alt motiv pentru care revin cu plăcere în fiecare an în România şi mă implic în diverse proiecte, pentru că am fost mereu primit cu o căldură şi cu ospitalitate cum greu îţi poţi imagina, ceea ce transformă totul într-o o experienţă personală incredibilă. Oamenii vorbesc cu tine, îţi oferă bucate tradiţionale, îţi împărtăşesc din experienţa lor şi din ceea ce îi interesează; aşa că am avut parte doar de experienţe pozitive în cadrul comunităţilor în care am fost.
Mircea Cîmpeanu - Credeţi că se lucrează suficient în România pe linia cercetării folclorului?
Colin Quigley – În general?
Mircea Cîmpeanu -  Da, în general.
Colin Quigley – Păi, în general, cred că există multe noi oportunităţi şi multă muncă de făcut ,inclusiv pentru noile generaţii, care au ocazia să facă noi descoperiri şi să aducă noi contribuţii. Cînd spun asta mă refer mai ales la noile posibilităţi pe care aceşti tineri le au să  încadreze cercetarea folclorului românesc într-un context mai larg, internaţional, să colaboreze cu comunitea internaţională a cercetătorilor muzicii tradiţionale şi a culturii tradiţionale. Diferenţa dintre prezent şi acum 20 de ani stă şi în faptul că dintre tinerii cercetători implicaţi în studiul culturii tradiţionale, tot mai mulţi raportează cercetarea culturii tradiţionale la nivel european şi internaţional, ceea ce este foarte bine pentru ştiinţa etnografiei şi etnologiei din România.
Mircea Cîmpeanu- Rămâne tradiţia un reper şi pentru viitor?
Colin Quigley - Ah, da, indiscutabil! Nu există nici o îndoială despre asta. Mă uit chiar acum la un film despre o comunitate adunată să asculte opt tineri muzicanţi. Nu este o treabă limitată doar la cei în vârstă din comunitate care se adună să îşi aducă aminte de ceva ce făceau în tinereţe ci se simte o vitalitate prin prezenţa tinerilor. Sigur că lucrurile stau diferit faţă de cum erau acum opt ani sau acum 100 ani, dar nimic nu rămâne la fel. Cultura tradiţională nu este despre a rămâne pe loc ci despre schimbare şi despre a avea importanţă în viaţa oamenilor de acum. Eu cred că astfel vor evolua lucrurile în acest domeniu şi pe viitor.
Mircea Cîmpeanu - Veţi mai veni să lucraţi cu noi?
Colin Quigley - Oh, abia aştept să mă întorc, uneori aş dori pur şi simplu să locuiesc aici, dar....
Mircea Cîmpeanu - Şi noi aşteptăm asta. Vă mulţumim, Colin Quigley.
Colin Quigley – Şi eu vă mulţumesc.