Păstrătorul de tezaur al Apusenilor

Portretul profesorului Gheorghe Burz din Câmpeni

De câțiva ani încoace, drumurile ne poartă spre unica, admirabila și mirifica zonă folclorică a Țării Moților, în orașul Câmpeni, acolo unde, de mai mulți ani se desfășoară apreciatul Festival de interpretare vocală și instrumentală, intitulat “Sus, sus, sus, la moți, la munte”, în organizarea Casei de Cultură, a Primăriei și a Consiliului Local Câmpeni, cu sprijinul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba. Despre acest prestigios festival vom împărtăși multe impresii bune, ce fac proba vastei experiențe dobândite de-a lungul timpului de către organizatorii săi, puternic mobilizați în fiecare an și serios sprijiniți de către un primar iubitor de tradiție, constituiți cu toții într-un grup de oameni harnici, cărora se cuvine să le adresăm laude pentru tot ceea ce fac.

Dar nu acesta este subiectul pe care doresc să-l dezvolt în acest articol, ci unul legat strâns de această deplasare în vestita țară a moților, un subiect deosebit de interesant, pe care l-am descoperit stând de vorbă cu prietenii folclorului din Câmpeni, despre minunatele cântece muntenești, prezentate de mai tinerii interpreți înscriși în concurs. Abordând problemele de repertoriu ale concurenților, nu se putea să nu facem referire la folclorul muzical vechi al Munților Apuseni, astăzi în mare pericol de extincție din cauza mai multor factori, printre care, contaminările autenticului cu elemente moderne, dezinteresul pentru cântecele autentice de la sursă, apariția folclorului comercial, și inevitabil, civilizarea populației într-un ritm sporit, după 1989.

Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr în persoana respectabilului profesor Gheorghe Burz, omul modest și liniștit de lângă mine - aflat în responsabila poziție de membru al juriului concursului de interpretare - un personaj rar, pe care-l întâlnești doar o dată într-o viață, calm și liniștit de felul lui, omenos și cu mult bun simț, care ascunde însă în spatele  aparențelor simple, nebănuite calități, atât umane cât și profesionale. Pentru că am fost mișcat de personalitatea celui pe care l-am cunoscut ulterior, sunt dator și nerăbdător să vi-l prezint și dumneavoastră, iar pentru aceasta îi voi creiona activitatea pe scurt, în cele ce urmează:

            Profesorul Gheorghe Burz s-a născut într-o familie de moți, la 29 ianuarie 1948, în satul Vidra-Ponorel, din județul Alba, foarte aproape de orașul Cîmpeni. De foarte tânăr a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Cluj, în specialitatea dirijor orchestră și a absolvit, după ani, Universitatea Națională de Muzică din București, cea care i-a încredințat pentru întreaga viață, titlul de profesor în specialitatea muzică. În 1965 a preluat prima sa catedră școlară în comuna Arada (astăzi Horea) din județul Alba, unde, cu drag și deosebită bucurie a descifrat elevilor tainele muzicii și mai ales ale folclorului, pe care l-a iubit dintotdeauna. A dirijat apoi, timp de 30 de ani Corul din comuna Bistra, în paralel cu ocuparea catedrei de profesor de muzică la Școala „Nicodim Ganea” din aceeași localitate. A continuat apoi să conducă destinele orchestrei folclorice „Doina Iancului” din orașul Câmpeni, loc în care a lucrat cu aproape toți instrumentiștii și interpreții din Țara Moților. A pus umărul la înființarea orchestrei profesioniste de muzică populară, a Centrului de Cultură “Augustin Bena” din Alba Iulia, formație muzicală de un real prestigiu național, și în prezent lucrează la Liceul de Arte din Alba Iulia, ca dascăl în domeniul muzical.

Munca de profesor a acestui minunat om s-a împletit mereu cu aceea de asiduu culegător al folclorului muzical din zona montană. Priceput într-ale scrisului de note muzicale de pe vremea când lucra ca student în București, cu d-na profesor universitar Emilia Comișel, profesorul Gheorghe Burz a folosit mereu bogatele sale cunoștințe teoretice, încercând să noteze mai tot timpul orice cântecel auzit pe teren, chiar dacă avea la dânsul doar un capăt de hârtie și un creion. A transpus pe hârtie cântecele mamei sale, care cânta în chip deosebit, aceasta fiind pentru el un personaj drag, pe care l-a păstrat o viață întreagă în inimă. De altfel, scria pe loc, tot felul de alte melodii, îndeobște pe la jocurile cu muzicanți, ca de exemplu, învârtitele și țarinele din localitățile Sohodol și Valea Ampoiului. Muzicanții îl povesteau: “Iară ne fură profesorul, cântările!” Și tot ei: ”Da’ bine-o făcut ce-o făcut atunci, că acuma noi nu le mai ținem minte!”.

Pe tânărul profesor de la acea vreme îl interesa orice avea legătură cu muzica, și făcea mereu culegeri de melodii, cele mai multe dintre ele foarte bine organizate și cu bune rezultate, din dragoste și respect profund pentru cântecul moțesc. Făcea toate aceste lucruri cu convingerea pe care o are și astăzi că valoarea fondului vechi de cântece este inestimabilă și trebuie să devină nemuritoare.

Ca orice culegător respectabil s-a folosit și de aparatura tehnică de înregistrare pentru a scrie pe hârtie, cât mai clar și mai fidel, melodiile auzite de la diferiții interpreți pe care-i audia, și astfel a adunat peste două mii de piese muzicale pe bandă de magnetofon și casetofon. Culegerile scrise în creion însumează peste 20 de caiete, cu 100 de pagini fiecare. După părerea profesorului, optzeci de procente din muzica moților se află stocată în culegerile sale.

Cred că acum veți înțelege și dumneavoastră de ce am rămas eu surprins, la descoperirea adevăratei identități a omului de lângă mine… magnific… este de-a dreptul mișcător să cunoști astfel de personaje. Încep să cred că doar respectul și considerația noastră pentru munca sa de-o viață, onorante dealtfel, constituie o recunoaștere mult prea mică pentru activitatea remarcabilă a acestui om; consider că trebuie să facem mult mai mult, să-l prezentăm tuturor, ca pe un profesionist care și-a făcut, din dragoste pentru meseria sa, și mai ales pentru neamul său, datoria de român, întruchipându-l astăzi pe cel mai vrednic și mai reprezentativ  păstrător de tezaur al Apusenilor.

Colecția profesorului Gheorghe Burz există. Ea este o certitudine. Prin ea există în continuare neamul moților, și foarte sigur, această culegere, de o importantă valoare documentară, se constituie într-o parte însemnată din ceea ce Munții Apuseni au produs mai frumos, vreodată.

Rămânem convinși de faptul că, pe viitor, această colecție va fi îngrijită pe măsura importanței sale de către urmașii familiei, copiii Liviu și Maria, în prezent artiști ce își desfășoară activitatea la Viena, doi profesioniști ce continuă să slujească muzica cu drag și pasiune, așa cum au învățat de la bunul lor tată.

Acesta este destinul unui om și al unei familii din Țara Moților; se poate povesti ceva mai frumos?

Dr. Mircea Cîmpeanu

       etnomuzicolog