Poate nu am fi scris acest articol în amintirea simultană a doi violoniști celebri dacă de-a lungul vieții lor nu s-ar fi ocupat, fiecare în felul lui, de interpretarea strălucită și răspândirea generoasă a folclorului instrumental, cinstind în acest fel memoria neamului care l-a zămislit, înrădăcinând puternic vioara - instrument de proveniență italiană - în muzica românească. În această perioadă de primăvară a anului 2016 se întâlnesc în imediată apropiere datele de naștere ale celor doi mari artiști români: Grigoraș Dinicu, născut în 3 aprilie 1889 (m. 1949), iar Alexandru Țitruș, în 3 martie 1922 (m. 2003).
În cele ce urmează, dorim să reconstituim câteva dintre cele mai importante momente din viața celor doi interpreți instrumentiști, a căror binecunoscută faimă, trecută demult de hotarele țării a rămas până astăzi nedepășită, și să ne aducem aminte, răscolind memoria timpurilor, de cei doi artiști celebri și muzica lor fermecată.

Grigoraș Dinicu s-a impus în perioada celor două războaie mondiale prin maniera sa deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual şi prin tehnica instrumentală excepţională calităţi care l-au ridicat pe acest violonist remarcabil la un înalt nivel artistic, recunoscut în plan mondial. Grigoraş Dinicu nu a făcut deosebire între muzica clasică şi cea populară. El a reîmprospătat-o pe ultima, culegând-o de la periferia oraşului unde era condamnată la o moarte lentă de către clasa burgheză progresistă din acea perioadă, reabilitând-o şi impunând-o pe scena Ateneului Român.
 După ce şi-a însuşit o tehnică violonistică acceptabilă de la Moș Zamfir, primul lui „profesor” din mahala, Grigoraş s-a hotărât să-şi câştige singur existenţa. A început prin a cânta la diferite manifestări ocazionale precum tradiţionalul Târg al Moşilor din Bucureşti şi prin localurile de la „Şosea”, dovedind în acelaşi timp la Conservator că este cel mai bun student al clasei de vioară, finalizându-şi studiile cu premiul întâi prin susţinerea examenului de diplomă cu interpretarea unuia dintre concertele pentru vioară ale lui Paganini, încheind recitalul cu celebra compoziție proprie, „Hora Staccato”.
Virtuozul violonist a încheiat la 1913 un contract ce avea să-l respecte timp de 22 de ani cu Restaurantul „Enescu”. Aici vor veni cei mai mari solişti ai lumii în trecere prin Bucureşti să-i asculte muzica şi sunetul profund al viorii, după cum tot aici îşi vor da întâlnire la sfârşit de săptămână toţi marii iubitori de muzică, printre care se numărau şi figurile remarcabile ale culturii din acea vreme. Programele muzicale prezentate în concert satisfăceau cele mai exigente pretenţii fiindcă maestrul Dinicu interpreta deopotrivă atât piese din repertoriul clasic cât şi din cel de cafe-concert sau popular.
Anii de după primul război conduc la consacrarea mondială a lui Dinicu când acesta acceptă un contract fabulos la Green-Park Hotel din Londra, la recomandarea violonistului Mischa Elman. O mare firmă luminoasă pe care scria „Grigoraş Dinicu, prinţul muzicii populare româneşti” anunţa minunatele buchete de melodii ce urmau a fi prezentate publicului englez, bucăţi muzicale de largă circulaţie dintre care nu lipsea însă vestita Ciocârlie pe care artistul trebuia s-o interpreteze la cerere de mai multe ori pe seară, câştigând în acest fel o faimă binemeritată.
De la Londra, Dinicu va pleca spre Monte-Carlo unde, în vestitul „Empire” se va întâlni cu maestrul George Enescu, iar peste câteva zile cu Fritz Kreisler, ale cărui piese muzicale violonistul le aprecia cântându-le mereu. Întâlnirile dintre ei au fost emoţionante; la amabilităţile maeştrilor, Dinicu a răspuns prin muzica sa, cântându-le celebrele piese din repertoriul său.
În februarie 1936, vioara deja binecunoscutului Dinicu răsună minunat în sala Ateneului, într-un recital de muzică clasică şi din nou în luna mai, când sub bagheta lui Ionel Perlea va interpreta Concertul în re minor de Henry Wieniawski.
Anul 1937 este anul unei frumoase izbânde în cariera sa artistică: Dinicu este invitat să cânte în cadrul Expoziţiei internaţionale de la Paris unde, seară de seară, miile de vizitatori străini s-au perindat prin faţa tarafului românesc pe care l-au apreciat foarte mult. Înapoiat în patrie, Dinicu îşi reia activitatea obişnuită de local la restaurantul „Continental”, iar în planul muzical clasic devine concert-maestru al Orchestrei Simfonice „Pro Arte”, un ansamblu de 80 de instrumentişti.
În 1939 această formație simfonică îl sărbătoreşte printr-un concert festiv pe Grigoraş Dinicu cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani. Cu această ocazie, violonistul a interpretat Concertul în Mi major de Bach şi pe cel în Re major de Beethoven.
În foarte scurt timp, taraful lui Dinicu se pregăteşte din nou pentru plecare în străinătate. De această dată la Expoziţia internaţională de la New-York, de unde instrumentiştii noştri s-au întors plini de glorie
Dinicu s-a bucurat de aprecierea şi de dragostea publicului larg precum şi de consideraţia celor mai de seamă muzicieni ai noştri. Îl preţuim şi noi, cei care astăzi îi cântăm piesele muzicale. Dar a fi preţuit de George Georgescu, Ionel Perlea, Jascha Heifetz, Pablo Casals, Yehudi Menuhin, Mischa Elman, este o recunoaştere la care aspiră chiar şi cei mai valoroşi artişti ai muzicii mondiale.

Alexandru Țitruș a fost violonistul numărul unu al Clujului pentru o foarte lungă vreme. S-a născut în localitatea Unirea, foarte aproape de Ocna-Mureș, într-o familie de muzicanți, cu opt copii. Tatăl și-a instruit fiii de asemenea manieră încât să alcătuiască cu toții la un loc o mică orchestră, repartizând fiecăruia dintre băieții săi, un instrument. Pentru micul Alexandru, instrumentul hărăzit a fost țambalul, deoarece vioara a fost atribuită unui frate mai mare, pe nume Nicolae. Aceasta a fost prima formulă instrumentală din care artistul a făcut parte, cântând de mic în beneficiul direct al familiei.
La optsprezece ani se căsătorește și viața de familie devine foarte importantă, Alexandru simțindu-se responsabil pentru întreținerea soției și copiilor săi. Timp de câțiva ani face parte din cadrul colectivului Orchestrei de muzică populară al Filarmonicii de Stat Cluj, unde cântă alături de violonistul Aladar Pusztai și dirijorul Ilie Tetrade. După un timp se retrage din activitatea artistică publică, întrucât era mult prea solicitat în lungi și obositoare turnee prin țară, pentru a cânta în marile restaurante clujene, Continental, Metropol, Transilvania și Someșul.
Pe lângă reprezentațiile de salon organizate în fiecare seară, la care câștigă mereu furtunoase aplauze ale publicului, Alexandru Țitruș face înregistrări la Electrecord București și Radio Cluj. Este frecvent invitat să participe la diferite emisiuni de divertisment muzical și nu stă mult pe gânduri în a-și construi o formație instrumentală de elită, cu care să cutreiere lumea.
Dintre cele mai importante turnee artistice pe care le-a înfăptuit, le vom numi pe cele din Elveția, alături de acordeonistul Gheorghe Mureșan și taragotistul Dumitru Fărcaș și Germania, împreună cu Ansamblul folcloric Someșul-Napoca. Cel mai important turneu rămâne însă cel efectuat împreună cu naistul Radu Simion și țambalistul Toni Iordache, împreună cu care, într-un efort artistic serios, cucerește Europa, prezentând melomanilor din străinătate minunata noastră muzică populară, izvorâtă din sufletul cald și sensibil al neamului românesc.
Alexandru Țitruș rămâne unic în felul său, datorită repertoriului instrumental înregistrat, în care se identifică un stil deosebit de interpretare, datorită căruia artistul este considerat chiar și în prezent, cel mai mare violonist doinitor al Ardealului. Vibraţiile produse de coardele viorii sale seamănă atât de bine cu vocile naturii, susurul izvoarelor şi adierea vântului de primăvară, permanent menite să ne încânte şi să ne hrănească spiritele. Violonistul și vioara se unesc într-o singură ființă iar entitățile om și instrument se contopesc laolaltă, în crearea actului sonor.
Dovedind un talent muzical înnăscut, artistul Ţitruş a vrăjit cu vioara sa o lume întreagă, interpretând într-un mod deosebit de personal piese muzicale de un farmec şi estetic cu totul aparte. Avea darul de a te face să-l asculţi. Ştia să capteze atenţia ascultătorilor prin sunetul dulce al viorii sale, avea iscusinţa de a conduce liniile melodice cu multă eleganţă şi stil, cântând şi povestind în acelaşi timp cu ajutorul instrumentului pe care-l controla pe deplin.
L-am cunoscut personal pe marele artist, omul cu vorba blândă precum sunetul catifelat al viorii sale. Îl întâlneam deseori pe străzile din centrul Clujului purtând mereu vioara cu el, îndreptându-se spre unul dintre marile restaurante ale urbei noastre, acolo unde cânta seară de seară, spre mulţumirea celor ce se duceau în acele localuri publice să-l cunoască şi să-l asculte.
Colaborările sale cu Orchestra de muzică populară a Filarmonicii de Stat din Cluj-Napoca, Orchestra Radio Bucureşti, Orchestra Ansamblului „Doina” al Armatei şi mai ales, Orchestra de concert „Radu Simion” l-au consacrat şi l-au aşezat în primele rânduri ale celor mai valoroşi şi reprezentativi instrumentişti autohtoni ce au concertat peste graniţele României.
S-a stins în anul de graţie 1989, an semnificativ pentru români şi ţara lor, dar Alexandru Ţitruş încă trăieşte în inimile noastre, ale celor ce l-am cunoscut şi apreciat întotdeauna, datorită muzicii şi incomparabilei sale arte violonistice.
Înregistrările sonore făcute de-a lungul anilor au fost adunate cu mare grijă, într-o colecţie unică, pe suportul digital a trei volume CD. Colecţia cuprinde un material muzical solistic ce oglindeşte preocuparea artistului Alexandru Ţitruş de a lăsa în urma sa o imensă bogăţie, cea pe care astăzi o deţinem în totalitate. Ea este exprimată printr-un inedit conținut devenit astăzi izvor de inspiraţie pentru marea comunitate a instrumentiştilor de muzică populară, din al căror repertoriu nu lipsesc piesele muzicale, de o deosebită originalitate, ale interpretului-maestru.
A fost realizată în acest fel prima „colecţie de aur” integrală, ce a fost pusă la dispoziţia marelui public prin internet, iniţiindu-se astfel la Cluj-Napoca înființarea unui fond muzical naţional, cu conţinut folcloric autentic românesc.

Două viori și două inimi românești, doi violoniști – Grigoraș Dinicu și Alexandru Țitruș, din două localități reprezentative - București și Cluj, s-au unit într-un gând, pentru a participa la o dificilă misiune, aceea de a prelua din rădăcinile istoriei și a transmite generațiilor de români ale timpurilor ce vor urma, seva sonoră a repertoriilor folclorice instrumentale ale poporului nostru. Eforturile celor doi artiști nu au fost zadarnice. Măreția realizărilor lor, dar mai ales înregistrările făcute, de o frumusețe inestimabilă, demonstrează că au existat cândva două legende ale căror interpretări, greu de reprodus, pline de stil și culoare, de tehnică și muzicalitate, definesc arta a doi uriași: Dinicu și Țitruș.

                            Dr. Mircea Cîmpeanu
                                 etnomuzicolog