|
|
Sprijin pentru activitățile cultural-artistice de peste Prut |
|
|
|
|
|
|
.
Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, sprijină activitățile cultural-artistice de peste Prut. În acest sens, a fost semnat un acord de parteneriat, care presupune realizarea de evenimente comune cu Centrul Cultural European „Dacia” din Chișinău, Republica Modova.
Instituția clujeană a fost joi, 02 februarie 2017, gazda unei delegații a Centrului Cultural European „Dacia”, din Chișinău, Republica Modova, în frunte cu președintele acestuia,Viorica Oprea. În urma discuțiilor s-a convenit să se realizeze activități comune, care au ca scop promovarea celor două țări în domenii precum: cultură, artă, tradiții și obiceiuri, port popular și conservarea și promovarea parimoniului cultural comun. Astfel, în primă fază, proiectele Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj vor fi făcute cunoscute în mass-media din Republica Moldova, iar interpreți și ansambluri folclorice din județul Cluj vor evolua în cadrul evenimentelor și festivalurilor organizate de Centrul Cultural European „Dacia”. Printre acestea se numără Festivalul Internațional „Ștefan cel Mare și Sfânt”, aflat la ediția a IV-a și Festivalul Internațional de Folclor „Cântă cucu-n Bucovina!”, desfășurate în perioada 28 iunie - 3 iulie 2017. Totodată, în luna aprilie, interpreți de folclor din Republica Moldova vor evolua în cadrul Concertului Prepascal, organizat de Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Pe viitor vor fi identificate și alte moduri de colaborare.
„Prin această cooperare privilegiată între cele două părți, se va pune accent pe inițierea și organizarea în comun a diverselor proiecte culturale între România și Republica Moldova, pentru cunoașterea, reînvierea și conservarea patrimoniului cultural de pe cele două maluri ale Prutului”, a declarat managerul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Maria Marinela Istici.
Grigore Sâmboan
|
|
|
|
|
|
|
|
|
publicat la 03.02.2017
de Grigore Sâmboan |
[ Contact ] |
|
|
|
|
|
|
|
|