Formaţia KROKE (Polonia) este una dintre cele mai bune trupe de muzică evreiască din Europa, formată din: TOMASZ KUKURBA - viola, vioara, cantare, JERZY BAWOŁ – acordeon, TOMASZ LATO - contrabas, TOMASZ GROCHOT – percuţie, toţi absolventi ai Academiei de Muzică din Cracovia. In limba idiş "kroke" înseamnă „Cracovia”. În creaţia şi viaţa acestor muzicieni „kroke” defineşte identitatea lor artistică şi culturală.
La începuturile sale, formaţia KROKE, prezenta o muzică aşezată foarte puternic în tradiţia klezmer, dar cu timpul a îmbogăţit-o cu elemente de jazz şi „Word music”, creând un stil propriu, foarte caracteristic.
Pe baza motivelor tradiţionale evreiesti, a elementelor muzicii traditionale populare a diferitelor naţiuni, între altele şi a muzicii ţiganilor balcanici, dar şi elemente ale muzicii clasice si jazzului, muzicienii KROKE improvizează şi construiesc compoziţii rafinate foarte plastice, melodice şi dinamice.
Primul concert al formaţiei KROKE, în afara Poloniei, a avut loc la Ierusalim în 1993, la invitatia reputatului regizor Steven Spielberg.
Formaţia KROKE a concertat pe scene importante ale Europei şi a participat în festivaluri de prestigiu: "Womad" (la invitaţia lui Peter Gabriel) şi "North Sea Jazz Festival", unde au concertat alaturi de Pat Metheny, Al Jarreau, Chick Corea sau Adam Mankowicz.
KROKE concerteaza foarte mult, pe traseul lor permanent se afla Germania, Spania, Marea Britanie, Austria, Franta, Scandinavia. Din anul 2003 coopereaza cu celebrul violonist englez Nigel Kennedy, cu care au inregistrat albumul "East Meets East".
KROKE a editat opt albume care, toate, s-au bucurat cu succese foarte mari. Doua dintre ele: "Live At The Pit" a fost nominalizată, iar "The Sound Of The Vanishing World" in anul 2000 a primit Premiul Discului, acordat de critica de specialitate din Germania (Preis der Deutschen Schallplattenkritik), una dintre cele mai importante premii fonografice din lume.
Formaţia KROKE a fost nominalizată şi pentru premiul radioului BBC 3, la categoriile "World Music" şi "Europa".
Componenta formaţiei KROKE: viola, vioara, cantare- TOMASZ KUKURBA, acordeon - JERZY BAWOŁ, contrabas - TOMASZ LATO, percutie - TOMASZ GROCHOT.
Pentru mai multe informaţii puteţi accesa şi pagina oficială a formaţiei KROKE:
http://www.kroke.krakow.pl/html_pl/varia_photos_pl.html
„Mazel Tov” şi „Kroke” pe scena clujeană
Prezenta înregistrare este prima parte a concertului susținut de KROKE în seara zilei de 17 aprilie 2010 pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
Acest concert s-a dovedit a fi unul deosebit: două formaţii muzicale din două ţări europene, România şi Polonia şi-au unit eforturile artistice pentru a prezenta publicului clujean o muzică originală, atât din punct de vedere al repertoriului conţinut, cât şi al interpretării ei. Este vorba de muzica klezmer, o muzică mai aparte, rar cântată şi auzită astăzi, o muzică minunată, care reuşeşte să vrăjească auditoriul, să creeze stări şi emoţii puternice celor ce o ascultă. Acest lucru s-a întâmplat şi la întâlnirea muzicală din seara lui 17, în mijloc de prier, când artiştii - pe care îi vom menţiona în cele ce urmează - ne-au produs o imensă bucurie, oferindu-ne nouă, celor prezenţi în sala mare, un concert de zile mari.
Formaţia clujeană „Mazel Tov” a susţinut prima parte a concertului şi a creeat chiar de la început, o „atmosferă” plăcută şi relaxantă, veselă şi captivantă, muzicienii împletind frumoasele teme ale melodiilor prin trecerea lor cu eleganţă de la un instrument la altul, subliniindu-le şi îmbogăţindu-le auditiv prin adăugarea de terţe superioare sau inferioare în subsidiar, acompaniindu-le cu acorduri dintre cele mai alese, într-o sinteză, performând cu nobilă ţinută artistică.
Solista grupului, d-na Sulamita Socea, ne-a încântat ca întotdeauna cu cântece atent selectate, bine apreciate de public, ce s-au constituit într-un repertoriu vast şi deloc uşor de susţinut. Desigur, experienţa de scenă, a solistei, dar şi cea a formaţiei, ce totalizează în prezent opt ani de colaborare neîntreruptă, şi-a spus pe deplin cuvântul, muzicienii conduşi de prof. Vasile Socea fiind ei înşişi mulţumiţi de modul calitativ de interpretare efectuat, fapt ce reiese din interviurile acordate „la cald”, imediat după încheierea evoluţiei artistice. Iată „curricullum-ul” formaţiei clujene, ce devine tot mai bogat, de la un an la altul:
„Formaţia klezmer „Mazel Tov” a luat fiinţă în februarie 2002, sub egida Comunităţii evreilor din Cluj-Napoca, la iniţiativa şi sub conducerea profesorului Vasile Socea.
De la început, formaţia „Mazel Tov”, şi-a propus să demonstreze lumii frumuseţea muzicii evreieşti în general, prin abordarea, în vastul său repertoriu, a muzicii sefarde, cu cântece ladino şi a muzicii israeliene, cu cântece ebraice, pe lângă cântecele idiş şi piesele instrumentale klezmer tradiţionale. În formaţia „Mazel Tov” instrumentele care dau glas muzicii sunt: vioara, viola, clarinetul, acordeonul, contrabasul, susţinute de percuţie, iar instrumentiştii sunt tineri absolvenţi ai Academiei de muzică sau studenţi ai acesteia. Muzica pe care formaţia „Mazel Tov” o promovează cu preponderenţă este muzica născută cu secole în urmă, în „ştetl”-urile ( târguşoarele ) evreieşti din spaţiul Europei Centrale, de Est şi Sud-est, prin împletirea cântecelor sinagogale evreieşti cu folclorul popoarelor din ţările zonei amintite. Din această fericită împletire a rezultat ceea ce am putea numi „folclorul idiş”, (idiş-ul fiind limba vorbită de evreii din zona despre care vorbeam), cu alte cuvinte, muzica klezmer.
Muzica klezmer este o muzică mai ales veselă, de petrecere, prezentă în special la nunţi, sărbători şi cu ocazia oricărui eveniment fericit, dar, însoţind evreul şi în alte momente ale vieţii sale, la muncă, la tristeţe sau chiar la jale şi, aici trebuie subliniată o caracteristică specială a acestei muzici: lângă exuberanţă, bucurie, veselie, răzbate o notă de tristeţe, de nostalgie şi, invers, în cântecele triste se simte mereu optimismul şi speranţa.
Formaţia „Mazel Tov”, de la înfiinţarea ei, a fost mereu prezentă pe scena din Cluj-Napoca, Tg.-Mureş, Bistriţa, la veselele sărbători evreieşti de Purim şi de Hanuca, chiar şi la nunţi, asigurând voia bună şi antrenul, dar şi la evenimente de altă factură, cum ar fi comemorarea Holocaustului, a „Nopţii de cristal” sau a „Zilei memoriei”, cu piese muzicale adecvate momentului.
De asemenea, an de an, s-a prezentat la aproape toate ediţiile diverselor festivaluri interetnice din ţară, cum ar fi: Festivalul „Proetnica” de la Sighişoara, „Săptămâna toleranţei” de la Tg.-Mureş, „Summit-ul minorităţilor” de la Rădăuţi, „Festivalul multiculturalităţii” de la Sebeş, „Serbările Transilvane” de la Cluj şi multe altele, iar în iunie 2008 a participat la festivalul internaţional „Klezmerfest” de la Odesa, din Ucraina, alături de alte 14 formaţii din 7 ţări.
Formaţia klezmer „Mazel Tov” (România) este compusă din: Vasile Socea – dirijor şi vioară; Sulamita Socea – voce, tobă şi tamburină; Olena Moldovan – clarinet; Mihai Osvat – violă; Dorel Rohian – acordeon; Antonela Zsigmond – percuţie; Paul Pârvu Braica – contrabas, Nitsan Nazarie Schwartzman – voce.
Totodată, trebuie menţionat că formaţia „Mazel Tov” a beneficiat şi de numeroase prezentări televizate ale programelor pe care le-a susţinut. Îmbogăţindu-şi permanent repertoriul, formaţia „Mazel Tov” doreşte să aducă în atenţia publicului, atât pe scenă, cât şi prin înregistările pe CD, muzica evreiască, promovând cu preponderenţă muzica klezmer şi cântecele idiş, specifice spaţiului geografic în care trăim şi care definesc această formaţie”
Vă invităm să audiați albumele fromație Mazel Tov în secțiunea audio a websitului nostru.
Pe scenă au urcat în cea de-a doua parte a concertului serii, invitaţii străini din formaţia poloneză „Kroke”, care s-au prezentat publicului în felul următor:
În limba idiş "kroke" înseamnă „Cracovia”. La începuturile sale, formaţia Kroke, cânta o muzică aşezată foarte puternic în tradiţia klezmer, dar cu timpul a îmbogăţit-o cu elemente de jazz şi „Word music”, creând un stil propriu, foarte caracteristic. Pe baza motivelor tradiţionale evreieşti, a elementelor muzicii tradiţionale populare a diferitelor naţiuni, între altele şi a muzicii ţiganilor balcanici, dar şi elemente ale muzicii clasice şi de jazz, muzicienii Kroke improvizează şi construiesc compoziţii rafinate foarte plastice, melodice şi dinamice.
Primul concert al formaţiei Kroke în afara Poloniei, a avut loc la Ierusalim în 1993, la invitatia reputatului regizor Steven Spielberg („Kroke” a cântat muzica filmului „Lista lui Schindler”). Formaţia concerteaza foarte mult, pe traseul lor permanent aflându-se Germania, Spania, Marea Britanie, Austria, Franţa.
Din anul 2003 cooperează cu celebrul violonist englez Nigel Kennedy, cu care au inregistrat albumul "East Meets East". Kroke a editat opt albume care s-au bucurat cu succese foarte mari. Doua dintre ele: "Live At The Pit" a fost nominalizată, iar "The Sound Of The Vanishing World" in anul 2000 a primit Premiul Discului, acordat de critica de specialitate din Germania (Preis der Deutschen Schallplattenkritik), una dintre cele mai importante premii fonografice din lume.
Seara de muzică evreiască s-a încheiat cu multe aplauze şi s-a dovedit a fi un incontestabil succes; al artiştilor în primul rând, cei care au încântat publicul cu prestaţia lor, şi al organizatorilor totodată, liderii formaţiei „Mazel Tov”, Casa de Cultură a Studenţilor Cluj şi nu în ultimul rând, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, ultimele două oferind suporturile logistic şi financiar, atât de necesare desfăşurării unei manifestări culturale prestigioase. Felicitări, „Mazel Tov”, mulţumim „Kroke”, aşteptăm să vă revedem în curând!
Articol de
Mircea Cîmpeanu şi Both József
|