Biserica de lemn din Finișel

Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:

Ansamblul religios de lemn din Finișel, un prețios monument de interes național

Atestat prima oară pe la 1450, satul Finișel din comuna Săvădisla este deținătorul unui valoros monument istoric, încadrat în categoria A pe Lista Monumentelor Istorice (CJ-II-m-A-07614) ca edificiu de importanță națională. Însemnătatea bisericii de lemn ortodoxe “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Finișel vine din faptul că ilustrează tipul arhaic de edificiu fără turlă, cu clopotniță separată și pronaos boltit, fiind singurul astfel de exemplu în categoria monumentelor religioase de lemn clujene. Lăcașul conservă, totodată, fragmente din cele două ansambluri de pictura murală datând din 1758, respectiv 1807, decor sculptat precum și obiecte de patrimoniu, importante pentru arta religioasă transilvăneană.

Istoricul

Edificiul a fost datat la 1758, inscripția de pe peretele exterior sudic menționând alături de acest an și numele ctitorilor: Neacşu Petru, Pleş Floare şi Măţui Radu, dar şi al meşterilor: Mihail, Popa Gavrilă și Sucală Toader.

În urma cercetărilor sale din anii `70, Ioana Cristache Panait găsea unele legături cu edificiul din Vechea, ridicat câțiva ani mai devreme în 1726, pe a cărui intrare apare menționat donatorul Sucală Toma, alt posibil membru al aceleiași familii înstărite.

Dintr-o altă inscripție păstrată la Finișel pe piciorul mesei altarului aflăm că meșterul/donatorul acestei piese provenea din satul vecin Hășdate: „Acest prestol l-au făcut Farcaşu Antonie din Hăşdate. Văleat 1756”. Acesta trebuie să fie momentul de începere a lucrărilor prin sfințirea mesei și ridicarea absidei, așa cum este datina în cazul bisericilor.

La începutul anilor ʹ80, monumentul a fost supus unei ample restaurări prin strădaniile părintelui paroh de atunci, Grigore Sabou. Cu acest prilej, s-a descoperit sub podea o veche piatră de mormânt, pe care, conform spuselor preotului, era scris în chirilică: “Aici odihnește preotul Lazăr din Câmpeni. Văleat 7106 (1598 ?)”. Așadar, nu putem exclude ideea ca edificiul actual să fi  luat locul altuia mai vechi, asemeni multor  monumente clujene din această categorie.

Dacă nu știm sigur cine a fost primul decorator al bisericii în 1758, cunoaștem cu certitudine că pictura actuală din naos și pronaos este realizată în 1807 de pictorii Dimitrie Ispas din Gilău și Ursu prin efortul financiar al întregii comunități, ceea ce reiese din inscripțiile aflate pe peretele vestic al naosului și în tindă: „Zugrăvitu-s-a această s(fântă) biserică în anul 1807 în zilele prealuminatului şi pururea podomnicului împărat Franciscus al doilea, arhiereu neunit mitropolit Ştefan de la Carloviţ şi fiind preoţii Popa Simion şi Popa Marc. Zugrav Dimitrie Ispas şi Ursu şi s-au zugrăvit prin cheltuiala (a) tot satul la 1807. Ignatie Carabet protopop”.

Arhitectura

Cei ce urcă dealul din partea nordică a satului pentru a ajunge la lăcașul de lemn, pot ușor să îl confunde de la distanță cu o casă țărănească mai arătoasă, dacă nu ar fi clopotnița alăturată. Planul bisericilor de lemn a evoluat tocmai din cel al casei, perfecționându-se în timp în planimetrie, elevație și decor, pentru a ajunge la monumentele armonioase mai târzii. 

Lăcașul este construit din bârne de stejar îmbinate la capete în coadă de rândunică, pe o temelie de piatră de râu prinsă în ciment, având console simple sub streașină. Planul este dreptunghiular pentru pronaos și naos, cu un altar poligonal retras și un pridvorul cu parapet pe latura de sud. Acoperișul din șindrilă al altarului, realizat în cinci ape, este mai scund și retras față de cel al naosului. Neavând de susținut un turn, pronaosul are în loc de tavan o boltă semicilindrică despre care aminteam că reprezintă o excepție, naosul și altarul fiind și ele boltite. Lăcașul păstrează mult din aspectul original, remarcându-se ferestrele originale de mici dimensiuni.

Amplasată la câțiva metri de biserică, în colțul sud estic, clopotnița din lemn ridicată pe o bază din piatră de râu, se remarcă prin silueta sa robustă, în care meșterii au accentuat dimensiunile acoperișului în defavoarea  trunchiului pătrat, scurt și gros. Acoperișul din șindrilă are galerii deschise sub fiecare din cele două poale. După achiziționarea clopotelor care trebuie să se fi făcut după ridicarea edificiului, s-a preferat varianta mai simplă a construirii unei clopotnițe separate, deși meșterii erau deja specializați în ridicarea turnurilor peste pronaos.

Decorul sculptat

Însemnătatea monumentului este sporită și de podoaba sculptată pe cele două ancadramente de acces, în pronaos și naos.

La ancadramentul de intrare în pronaos, meșterul a îmbinat într-un relief plat, diverse motive clasice pentru arta plastică țărănească: vrejuri vegetale, rozete clasice cu șase brațe alături de rozete morișcă, dar și baghete cu cruci în X. Ancadramentul intrării din pronaos în naos pare opera altui meșter, fiind de o factură diferită. Acesta a dăltuit pe ușorii chenarului benzi cu rozete, torsadă și ghinuri ce încadrează golul intrării cu arc coborât, întrerupte în axul central de o cruce. Urmele de pictură vin să sporească și mai mult efectul decorativ, semn al importanței pe care comunitatea o dădea înfrumusețării lăcașului lor de închinăciune.

Pictura

Conform inscripțiilor păstrate în interior, ansamblul de pictură murală a fost realizat în două etape, dar în prezent, este deteriorat mai ales în naos și altar din cauza numeroaselor infiltrări de apă din trecut.

Un Petru (nume citit acum peste 50 de ani de Dumitru Irimieș pe spatele iconostasului) ar fi început în 1758 cu altarul și iconostasul, dovedind că este un pictor talentat, format în atelier, nu un artist de factură populară.

În absidă, pictura s-a păstrat puțin, dar se mai disting totuși câteva scene, precum: friza sfinţilor ierarhi pe porțiunea pereţilor verticali, Sfânta Treime și Maica Domnului încadrată de cei doi Arhangheli Mihail și Gavril pe boltă, Maica Domnului reprezentată ca împărăteasă, șezând pe tron, precum și Plângerea pictată la proscomidie.

Pictura de pe iconostas, aparținând tot primei etape, este deteriorată, însă ne îngăduie să desluşim registrele tradiţionale: șirul apostolilor deasupra ușilor, apoi registrul proorocilor având în mijloc reprezentarea Maicii Domnului în planul median. Figurile din cele două registre sunt reprezentate individual, separate prin colonete ornamentate, preocuparea pentru decorativ regăsindu-se la benzile orizontale separatoare și în vestimentație, într-o cromatică restrânsă la  roșu brun, griuri și galben auriu. Răstignirea încheie în partea superioară programul iconografic al iconostasului.

Va trece apoi jumătate de veac până să vină Dimitrie Ispas să continue pictarea interiorului ajutat de Ursu, un posibil ucenic, pauză ce poate fi pusă pe seama efortului financiar pe care îl reprezenta pentru vechile comunități sătești realizarea pictării interioare.

În naos, Sfânta Treime, Iisus Hristos și Maica Domnului Orantă se înșiră pe axul bolții în medalioane decorative. Mai jos, scene din Ciclul Patimilor şi portrete de prooroci împodobesc bolta. În partea superioară a peretelui vestic al naosului, Dimitrie Ispas a redat, ca și în alte opere ale sale, scenele de dimensiuni mari cu Adam și Eva (Crearea Evei din coasta lui Adam, Pomul cunoașterii și Alungarea din Rai).

Datorită prezenței bolții în locul obișnuitului tavan, pronaosul de la Finișel iese în evidență  printr-un program iconografic mai bogat decât în tindele altor biserici de lemn. Pictura s-a păstrat aici mai bine și regăsim reprezentate următoarele teme, așternute în stilul ușor de recunoscut al lui Ispas. Sfânta Treime domină centrul bolții semicilindrice. Pilda Fecioarelor și mironosițele sunt temele frizelor în partea inferioară a peretelui vestic. Deasupra lor, Sfântul Nicolae este reprezentat alături de cele trei fete sărace în colțul nordic, Intrarea în Ierusalim ocupă un spațiu amplu în centru, iar spre sud găsim reprezentarea mai puțin frecventă a doi preacuvioși stâlpnici. Pe peretele estic al pronaosului, remarcăm alături de o friză cu sfinți militari, două scene ale Judecății de Apoi. În cea dinspre sud, patru siluete albe cu figuri chinuite sunt înlănțuite de un diavol, pe un fond sângeriu pe care Ispas l-a dorit a fi sugera iadul, pentru ca în partea opusă, femeile credincioase sunt pictate intrând în Rai. La mijloc, heruvimi și serafimi înconjoară reprezentarea în stil naiv a lui Hristos.

Urmele de pânză lipită la exterior, în dreptul intrării, sunt dovada existenței unor picturi în pridvor, înfățișând cel mai adesea pe Arhanghelii Mihail și Gavril, patroni ai bisericilor de lemn, dar care s-au pierdut la majoritatea acestor edificii din cauza expunerii la condițiile de mediu.

Patrimoniul

Biserica din Finișel deţine în patrimoniul său 7 icoane pe lemn de secol XVIII. În pronaos, sunt expuse două icoane aparținând aceluiași pictor: Adormirea Maicii Domnului și Pogorârea Sfântului Duh. Ele se găsesc alături de un Sfântul Nicolae semnată în 1762, atribuită lui Nechita Zugravul și de o altă icoană cu tema Iisus cu Apostolii.

În naos se remarcă două icoane împărătești fixate în locuri special cioplite în ușorii ușilor împărătești, aparținând aceluiași iconar: Maica Domnului cu Pruncul și un Deisis pictate în 1772 conform inscripției de pe Evanghelia din mâinile lui Hristos. Sunt atribuite de unii cercetători lui Simion Silaghi Sălăjeanu sau posibilului său maestru Andras, de alții lui Nistor Zugravul din Feleac.

O icoană pe sticlă de dimensiuni mari, având tema Învierea lui Iisus, datată la 1797, a fost furată în anii ʹ90, alături de alte două icoane vechi pictate pe lemn: Sfântul Nicolae, respectiv Arhanghelii Mihail și Gavril. Ne amintim astfel de necesitatea protejării acestor monumente nu doar de intemperii și incendii, ci și de acțiunea, uneori atât de dăunătoare, a omului.

Pe lângă piciorul pietrei de altar care poartă inscripția menționată la începutul acestei prezentări, biserica mai păstrează ușile împărătești și o ușă diaconească. Cele împărătești sunt masive, având  aplicate baghete cu motivul torsadei, care marchează zonele pictate. Scenele pictate îi înfățișează pe cei patru Evangheliști alături de simbolurile lor, în figură întreagă, în compoziții complexe pe un fond cromatic dominat de roșu. Ușa diaconească compusă dintr-un canat, montată în dreapta, este de altă factură și îl reprezintă pe Sfântului Arhidiacon Ștefan, pictat pe toată suprafața.

Starea de conservare a edificiului este destul de bună, deoarece acesta a fost îngrijit de-a lungul timpului, fiind supus unor intervenții și restaurări repetate. Se crede că pridvorul a fost adăugat la începutul secolului al XIX-lea, odată cu ansamblul de pictură semnat de Ispas. Apoi, documentele bisericii vorbesc de noi intervenții pe la 1850, când se decupează ferestrele din peretele despărțitor al pronaosului, tăind frizele pictate. După intervențiile de la începutul anilor ʹ80, s-a mai intervenit asupra monumentul recent. Venit în 2013 în parohie, preotul Nicolae Sănițariu a obținut fonduri pentru a schimba șindrila, atât la biserică în 2016, cât și la clopotniță în 2017, cu materiale și meșteri de la Măguri și din Albac. Biserica are curent electric.  În ciuda faptului că ansamblul de pictură murală este destul de distrus, merită o intervenție în pronaos,  iar icoanele așteaptă și ele mâna specialistului pentru a le reda o parte din frumusețea de odinioară.

Din fericire, monumentul este prețuit în localitate. Comunitatea se adună la slujbă de câteva ori pe an, iar preotul speră să obțină fonduri, pentru a continua restaurarea la interior.

 (Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)

articol publicat de: