TRADIȚIICLUJENE

Consiliul Județean Cluj

Centrul de Cultură și Artă TRADIȚII CLUJENE

Tradiții, identitate și dialog intercultural, de Ziua Internațională a Romilor la Cluj-Napoca

Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, se alătură manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Romilor, susținând organizarea unui eveniment cultural menit să pună în lumină istoria, identitatea și valorile culturale ale comunității rome.

Astfel, Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România, în parteneriat cu Asociația Studenților Romi „Romano Suno”, Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” și Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, organizează în data de 8 aprilie 2026, începând cu ora 18:00, un eveniment amplu găzduit la Pavilionul Tinerilor – Centrul de Cultură Urbană din Parcul Feroviarilor.

Evenimentul își propune să aducă în prim-plan importanța cunoașterii istoriei romilor, promovarea culturii rome și consolidarea identității culturale în rândul comunităților.

Programul serii include, printre altele, discuții tematice privind memoria istorică și perspectivele contemporane ale comunității, dar și o prezentare de costume tradițional-moderne rome, ilustrând evoluția expresiilor culturale între tradiție și modernitate.

Ziua Internațională a Romilor a fost stabilită oficial în anul 1971, cu ocazia Primului Congres Internațional al Romilor, desfășurat la Chesfield, în apropiere de Londra, moment în care au fost adoptate simbolurile identitare ale etniei – imnul „Gelem, Gelem”, steagul romilor și limba romani. În România, prin Legea nr. 66/2006, ziua de 8 aprilie a fost consacrată ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”, fiind marcată anual prin manifestări culturale, educaționale și sociale desfășurate la nivel național.

De-a lungul timpului, Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” a organizat constant evenimente dedicate culturii rome. Aceste demersuri au avut ca scop valorificarea tradițiilor și obiceiurilor specifice, precum și promovarea interculturalității, a toleranței, a diversității culturale și a respectului reciproc, în vederea unei bune conviețuiri între toți cetățenii, indiferent de apartenența etnică.

Activitatea de cercetare, valorificare și promovare a culturii rome se reflectă în realizarea de CD-uri cu muzică romanes, organizarea de recitaluri de muzică vocală și instrumentală, festivaluri și evenimente de tip flashmob, toate contribuind la păstrarea și transmiterea acestui patrimoniu cultural viu.

Prin implicarea în acest demers, Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” își reafirmă misiunea de a susține diversitatea culturală și de a valorifica patrimoniul multicultural al județului Cluj, încurajând dialogul intercultural și respectul reciproc.



Dorel Rohian devine noul dirijor al orchestrei
CUNUNA TRANSILVANĂ la SPECTACOLUL FOLCLORIC DE LA GILĂU “CÂNTEC PENTRU MĂRŢIŞOARE”
Biserica de lemn din Dângău Mare
 Anunţ concurs pentru post Șef birou financiar-contabil, resurse umane şi administrativ
CULTURA TRADIȚIONALĂ DIN JUDEȚUL CLUJ (2)
ȘEZĂTOARE DE ZIUA IEI
BUGETUL PE ANUL 2021
ANUNȚ cu rezultatul selecției dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a postului  de ADMINISTRATOR M I
Elena Petre
Pentru o căsnicie de durată, este nevoie de înțelegere, răbdare și respect
ANUNȚ
JOC DE TÂRGU’ CIREȘELOR, LA BERCHIEȘU
ANUNȚ cu rezultatul selecției dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea postului  de DIRIJOR S IA