Biserica de lemn din Sânpaul

– Monumentul de lemn din Sânpaul și primul ansamblu de pictură murală semnat de Dimitrie Ispas –

Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:

Așezată pe vechiul drumul ce leagă Clujul de Zalău,

comuna Sânpaul deține nu mai puțin de cinci biserici de lemn vechi: Sânpaul, Sumurducu, Șardu, Berindu și Mihăești, din care primele patru sunt declarate monument istoric. În satul de reședință, urcând dâmbul spre cimitir, se ajunge la Biserica de lemn ”Sfinții Arhangheli”, având codul CJ–II-m-B-07756 pe Lista Monumentelor Istorice.

Edificiul este datat la 1722, însă inscripția din colțul de sus al ușorului intării care atesta acest fapt a fost deteriorată între timp. Câteva documente, precum Conscripția Episcopului Ioan Inocențiu Klein din 1733 sau Șematismul greco-catolic din 1900 amintesc și datează acest monument care servea unei comunități de sub 100 de locuitori.

Lăcașul a primit pictură abia după vreo 60 de ani de la ridicare, în 1788, prin mâna cunoscutului meșterul Dimitrie Ispas, care a avut și aici grijă să lase două inscripții în interior. Satele fiind mici și cu posibilități financiare limitate, pictura sau alte elemente precum pridvoarele erau uneori adăugată la zeci de ani după ridicarea edificiului.

Până în 1996, când s-a ridicat biserică de zid, în lăcașul de cult din lemn s-a oficiat permanent slujbă. De atunci, sătenii ortodocși urcă dâmbul până la vechiul monument doar de câteva ori pe an, cu prilejul unor sărbători.

Arhitectura

Biserica este construită din bârne masive de stejar, îmbinate în coadă de rândunică și cheotoare dreaptă, ridicate pe o bază de piatră. Planimetric se compune dintr-un pronaos și naos înscrise într-un dreptunghi unitar, un altar pentagonal ușor decroșat și un pridvor desfășurat pe toată latura de vest care protejează intrarea.

Amplasarea turnului clopotniță reprezintă un caz particular la Sânpaul. Înalt și zvelt în raport cu corpul edificiului, având galerie  deschisă și coif octogonal, turnul a fost amplasat parțial peste pronaosul tăvănit, parțial peste pridvor. Adăugarea turnului, corului și pridvorului s-a făcut după momentul pictării, fapt evident în unele bârnele noi din zona intrării și în prezența unei bârne pictate din interior, afară, deasupra intării. Forma de boltire este cea tradițională.

La exteriorul altarului, consolele cu formă simplă, neelaborată, coboară până la mijlocul pereților conferind ritmul atât de specific acestor edificii, în timp ce în interior, meșterul s-a oprit puțin asupra arcurilor bolții naosului. În urmă cu mulți zeci de ani, un fulger a distrus o parte a ancadramentului intrării, din care au rămas urmele unor caneluri verticale de-a lungul ușorilor. Acesta ar putea fi momentul când se aduc modificări intrării, care este acum mai înaltă decât la început.

Pictura

Valoarea monumentului crește datorită ansamblul de pictură realizat la sfârşitul secolului al XVIII-lea (1788). Inscripţia pe peretele de vestic al naosului ne spune că: „S-au zugrăvit prin mine zmeritul zugrav Dimitrie Ispas, (……) Troiţa s-au numit hramul ca să se păzească tot neamul şi s-au zugrăvit aceasta SB (sf. biserică) în anul 1788, în zilele prealuminatului şi pururea domnicului Împărat Francisc şi fiind arhiereu pravoslavnic Ioan Bob şi preotul satului Vasilie Popovici şi s-au zugrăvit pe cheltuiala a tot satul”. În cel de-al doilea text Ispas se concentrează asupra contribuției sale: “Și s-au zugrăvit prin mine smeritul zugrav Dimitrie Ispas și nimănui pentru nimica nu ponosluiesc, ce la toți le poftesc sănătate și viață îndelungată și iertare de păcate le poftesc în această lume viață de apoi amin“. Aflăm așadar că lucrarea de edificare și pictare s-a făcut pe cheltuiala sătenilor. Dacă satul avea într-adevăr 80 de locuitori, așa cum precizează Episcopul Klein la 1733, ne dăm seama de dimensiunea efortului presupus pentru ridicarea și înfrumusețarea unui lăcaș de cult.

Dimitrie Ispas a împodobit interiorul unor biserici de lemn între 1788-1835, iar la Sânpaul vorbim de prima lucrare păstrată, semnată și datată, a acestui cunoscut, activ și longeviv pictor muralist. Nu se cunoaște anul nașterii sale, dar se pare că era foarte tânăr când a realizat această primă lucrare. Apar încă de acum elementele care îi sunt caracteristice, întâlnite de-a lungul carierei: stilul naiv,  prezența elementelor de factură populară, cromatica ceva mai restrânsă axată pe roșu și verde sau separarea scenelor biblice prin baghete decorative unde predomină motivele vegetale.

În pronaos, Dimitrie Ispas a reprezentat Muncile Iadului, alături de portrete de muceniţe adăpostite sub câte o arcadă și motivul decorativ al ștergarului frecvent întâlnit în lucrările sale ulterioare. Pictura însă nu se păstrează în condiţii bune.

În naos, pictorul redă scene din Ciclul Hristologic: Nașterea lui Hristos și Botezul  Domnului pe latura sudică a bolții,respectiv Învierea și Înălțarea pe latura nordică,  pictate deasupra unei frize de sfinți militari. Medalioane cu prooroci mărginesc în axul bolții meșter grinda.

În absidă, din pictura deteriorată distingem un program iconografic bogat, cu scene precum:  Maica Domnului cu Pruncul pe boltă, portrete de sfinţi părinţi pe pereţi,  Maica Domnului orantă reprezentată într-un medalion susținut de doi îngeri pe mijlocul bolții și o Bunăvestire și o Înălțare. Tot în altar, pe dosul iconostasului, este redată amplu  scena Intrării în Ierusalim, cu cetatea vopsită în alb profilându-se pe fundal.

Pictura iconostasului se întrezăreşte cu greu, fiind înnegrită, acoperită de numeroase litografii şi ştergare. Totuși, ghicim o dispunere a registrelor clasică, cu apostolii reprezentați deasupra deschiderilor ușilor, apoi sirul prorocilor pictați în medalioane și Răstignirea în registrul superior, scenă vegheată de cei doi sori:  Luna și un Soare sângeriu.

Luând în considerare că acest ansamblu mural ar fi primul semnat sau printre primele, Ispas își etalează încă de pe acum preocuparea pentru elementelor pur decorative oriunde nu pictează scene religioase. Aici la Sânpaul, numeroase vrejuri vegetale decorative delimitează scenele sau acoperă suprafețe generoase în partea inferioară a pereților sau pe tavanul pronaosului.

Ușile împărătești originale, datând din 1752, au fost aduse la Cluj în urmă cu mai mulți ani și prezintă o Bunăvestire, academicianul Marius Porumb atribuind pictarea lor lui Nechita Zugravul. Acest prolific iconar și-a lăsat moștenirea și la Sânpaul, unde a primit comanda pictării icoanelor împărătești în 1753. Isus Hristos Pantocrator cu apostolii (semnată și datată), Maica Domnului cu Pruncul si proorocii, precum și Arhanghelul Mihail (datate), pot fi astăzi admirate la Muzeul Mitropoliei Ortodoxe din Cluj.

Starea de conservare

Semnele unor intervenții ulterioare fazei inițiale sunt prezente pe tot corpul lăcașului, dovada adaptării permanente la folosire de comunitate. Adăugarea pridvorului și turnului, decuparea unei ferestre suplimentare în axul altarului pentru  mai multă lumină, decuparea a două ferestre mari în peretele ce desparte pronaosul de naos pentru femeile care asistau la slujbă etc. Vechiul zăvor de lemn a rămas pe locul său deși și-a pierdut rolul, amintind doar de tinerețea acestui monument.

Edificiul nu a fost supus vreunei restaurări de anvergură, dar a fost îngrijit după puteri de comunitatea ortodoxă din sat. De la acoperirea cu tablă în 1955, nu au mai avut loc intervenții care să îndepărteze lăcașul de aspectul tradițional al unei biserici de lemn. Însă, importanța ansamblului de pictură din interior impune o restaurare, alături de revenirea la acoperișul de șindrilă, consolidarea bazei, întrucât bârnele altarului au început să se disloce și îndepărtarea vegetației care urcă pe peretele sudic.

 (Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)

articol publicat de: