BISERICA DE LEMN DIN Sumurducu

Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:

Modestă în dimensiuni, dar cu un valoros decor sculptat

și o poveste pe măsură,  Biserica de lemn cu hramul ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Sumurducu, comuna Sânpaul, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, este un edificiu inclus pe Lista Monumentelor Istorice cu codul: CJ-II-m-B-07773.

Potrivit tradiției locale, biserica a fost adusă din satul Berindu, aflat peste deal, unde fusese biserica unei mănăstiri. Credincioșii din Berindu și-au construit o nouă biserică de lemn în 1752, pe noua vatră a satului, neluând cu ei vechiul edificiu. Tot “legenda locală” spune că lăcașul ar fi fost mutat într-o singură noapte: dezmembrat, încărcat în care și adus peste deal în Sumurducu, după ce posibile negocierile de cumpărare nu au dat roade. Aici a fost reasamblat inițial pe alt loc decât cel actual. Isprava trebuie să fi avut loc imediat după 1752 și a însemnat salvarea unui lăcaș ce avea toate șansele să fie uitat și să cadă treptat în ruină. Despre edificiul menționat la 1733 în Sumurducu nu mai știm nimic.

Chiar dacă nu avem o imagine clară asupra parcursului acestui monument, este important faptul că el a dăinuit și că are continuitate în menirea sa de lăcaș de cult. Biserica este în folosinţă, preotul paroh ortodox din Sânpaul, părintele Liviu Borșa, oficiind slujbă pentru credincioșii din micul sat, o dată pe lună.

Arhitectura

Edificiul este construit din bârne de stejar îmbinate în coadă de rândunică și cheotoare dreaptă. Biserica din Sumurducu face parte dintr-o grupă restrânsă de monumente clujene care ilustrează o planimetrie arhaică, cu absida pentagonală neretrasă, amplasată în continuarea dreptunghiului format din pronaos și naos. Pe latura de sud s-a construit un pridvor, posibil la data transferării bisericii. Pronaosul este tăvănit, de pe grinzile sale ridicându-se stâlpii turnului clopotniță scund, cu galerie deschisă surmontată de un coif octogonal. Alte două elemente care stau mărturie pentru vechimea lăcașului sunt acoperișul unitar pentru întreaga construcție și dimensiunile reduse ale edificiului, care are sub 8 m lungime.

Naosul are bolta semicilindrică, așezată pe câte o bârna, în timp ce semicalota altarului se sprijină la vest pe peretele iconostasului. 

Peretele despărțitor dintre pronaos și naos păstrează golul îngust și scund de acces, precum și două ferestre dreptunghiulare decupate la un moment dat, de-o parte și alta, pentru ca femeile din pronaos să poată urmări slujba mai bine.

Decorul sculptat

Intrările bisericilor de lemn sunt adesea scoase în evidență prin concentrarea pe  ancadrament și uneori pe foaia ușii a unei multitudini de motive simboluri regăsite în arta plastică românească. În această privință, lăcașul din Sumurducu este unul din exemplele clujene valoroase. Decorul sculptat bogat, surprinzător în comparație cu dimensiunile modeste ale edificiului, sunt o mărturie că într-adevăr nu vorbim de o biserică oarecare, ci de una de mănăstire, unde călugării contribuiau la educația copiilor din sat.

Deși intrarea originală a fost modificată prin înălțarea golului, se păstrează bogatul decor incizat pe ancadrament și pe foaia ușii, realizată dintr-o singură bucată de lemn de stejar.

Rozete clasice cu patru și șase brațe au fost dispuse sub forma unor cruci, pe cei doi ușori ai ancadramentului, pentru ca pe ușă acest tipar să fie reluat mult mai amplu. Decorul este completat cu zimți și o torsadă care, marcând marginea interioară a ancadramentului, contribuie la evidențierea acestei uși deosebite.

Tot la exterior, absida atrage atenția prin amplele console, asemeni unor aripi ce coboară până la talpă, protejând simbolic altarul. Cele patru colonetele frumos sculptate ale pridvorului contribuie la veșmântul decorativ  al edificiului.

În interior, de sub stratul de tablă și vopsea, răzbat urmele talentului acestui meșter care a scos în evidență arcul dublou printr-un frumos profil și bârnele de sprijin ale bolții naosului printr-o torsadă pronunțată.

Pictura

Unii cercetători au poposit aici în anii `70, în perioada când se păstrau acoperișul de șindrilă și fragmente din pictura interioară, încă vizibilă  la iconostas și altar, mai puțin în naos și deloc în pronaos. Sfinți episcopi erau reprezentați în altar, un Isus în potir la proscomidie, iar ansamblul, deși deteriorat, era apreciat ca fiind “artistic”. Ioana Cristache Panait atribuie pictura lui Dimitrie Ispas, care a  lucrat la biserica din satul alăturat, Sânpaul, în 1788. Totuși, în opinia cercetătorului Ioan Toșa, pictura părea să fie mâna aceluiași pictor care a semnat cele trei icoane pe lemn, împărătești: Iisus Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul, Arhanghelul Mihail, databile la 1771, datorită inscripţiei de pe Evanghelia din mâna lui Iisus. Din descrieri mai vechi, aflăm că în dreptul ferestrelor pictura era tăiată pentru lărgirea acestora, semn că cele originale erau tare mici, așa cum puține monumente mai păstrează în prezent.

Icoanele și tipăriturile de secol XVIII nu se mai găsesc în patrimoniul bisericii.

Într-o fotografie veche de peste 45 de ani, când lăcașul conserva o înfățișare nealterată, observăm peretele vestic susținut de două bârne puternice, semn că această parte a edificiului era instabilă încă de atunci. Între timp, la începutul anilor ʹ80, s-a intervenit prin acoperirea cu tablă, vopsirea și placarea interiorului, știrbindu-se din aspectul tradițional al unui edificiu atât de valoros. În cursul ultimilor 10 ani, au avut loc lucrări pentru consolidarea bazei și schimbarea parapetului pridvorului. Însă, bârnele sunt atacate de carii.

Mica bijuterie din lemn are nevoie să se scuture de straiele mai moderne, nefirești și să strălucească din nou, ca atunci când era prețuită de credincioșii ce veneau la mănăstirea din Berindu sau de sătenii din Sumurducu care au dorit-o atât de mult.

 (Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)

articol publicat de: