TRADIȚIICLUJENE

Consiliul Județean Cluj

Centrul de Cultură și Artă TRADIȚII CLUJENE

Orchestra are un nou dirijor: Gheorghe Mureşan

 Gheorghe Mureşan s-a născut la 1 septembrie 1942 în satul Sânnicoară, judeţul Cluj. Dovedeşte de tânăr, un talent muzical deosebit şi dedică studiului la acordeon un important şi preţios timp pentru a atinge performanţa în tehnica execuţiei şi interpretării.

A abordat un repertoriu solistic de excepţie ce conţine piese instrumentale de valoare din repertoriul românesc al marilor maeştri, cunoscuţi interpreţi bucureşteni ai vremurilor trecute. În acest sens a dovedit un veritabil pionierat întrucât este binecunoscut faptul că în Ardeal acordeonul este folosit doar ca instrument armonic. Este prezent mereu în memoria celor care l-au cunoscut cu piesa muzicală pentru vioară „Căruţa Poştei” a celebrului Grigoraş Dinicu, căreia, Ghiţă Mureşan, prin adaptarea ei pentru acordeon, i-a atribuit noi sonorităţi prin dezvoltarea temelor în diversele registre ale instrumentului său.

În anul 1966 este angajat ca instrumentist-acordeon, la Orchestra populară a Filarmonicii “Transilvania”, iar după absolvirea Conservatorului, ca dirijor (1979-1982).

(Extras din volumul „Orchestra de muzică populară „CUNUNA TRANSILVANĂ” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj” / autor Mircea Cîmpeanu)

 

 



Orchestra CUNUNA TRANSILVANĂ la Festivalul Dumitru Fărcaș
COPIII TRADIȚIILOR CLUJENE
Bucovina magică
Zâcăli din Țara Moților
REGULAMENT INTERN 2021
FDE 17
Cultura tradițională în grădinițe: Investiție în viitorul tradițiilor clujene
Biserica de lemn din Frata
Maria Peter, Maria Marcu, Iulia Pop-Szabo şi Felician Fărcaşu se alătură orchestrei
„Pă vremea când eram fată, era o rușine să te vadă cineva că stai…”
FII COMUNEI CĂMĂRAȘU
„Tradiții Clujene în Tezaur Folcloric”, un spectacol extraordinar cu mari nume ale folclorului românesc