Biserica de lemn din Sântejude

Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:

O călătorie în frumoasa zonă a Dealurilor Clujului, ne aduce în satul Sântejude din comuna Țaga.

Așezarea are în spate o bogată istorie,  fiind amintită în documente încă din 1230 cu numele de Vesscel, aparținând Comitatului Dăbâca.
Aici dăinuie una din cele mai vechi biserici de lemn clujene, șezând de secole solitară pe o colină în cimitirul satului. Urcușul până acolo nu este ușor, însă are o încărcătură simbolică, și, odată ajuns sus, o minunată panoramă asupra împrejurimilor se oferă ochiului și sufletului deopotrivă.

Înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice, cu codul CJ-II-m-B-07757, biserica de lemn cu hramul “Sfântul Dumitru” a fost ridicată pe cheltuiala sătenilor, chiar la începutul secolului al XVIII-lea (1701-1703). Pictată cel mai probabil în a doua jumătate a aceluiași veac, a suferit diverse reparații și o repictare în 1859, potrivit unei inscripţii de la iconostas. Următoarele intervenții, constând în adăugarea pridvorului și a unui cor au avut loc prin 1890. Fie că a aparținut cultului ortodox sau greco-catolic în funcție de cum au fost vremurile, lăcașul a adunat comunitatea la rugă timp de secole până în urmă cu aproximativ 50 de ani.

Arhitectura

Nu doar vechimea dă valoare acestui edificiu, ci și volumetria echilibrată, specifică zonei. Pășim încă din pridvor pe vechi podele de piatră, în atmosfera unui lăcaș cu un aspect păstrat relativ nealterat în timp. Bârnele din lemn de brad au fost așezate pe tălpi de stejar și o bază de piatră. În ceea ce privește planimetria, exemplul din Sântejude se înscrie în grupa restrânsă a edificiilor care prezintă particularitatea pronaosului poligonal. Remarcăm că alături de Sântejude, peste jumătate din bisericile clujene din această categorie aparte: Sâmboieni, Cutca, Lacu sau vechea biserică a Mănăstirii Nicula, sunt grupate în zona de deal din dreapta Someșului, între Cluj și Dej.

În continuarea pronaosului, se află naosul dreptunghiular, absida altarului poligonală decroșată. Pridvorul cu parapet, desfășurat pe latura sudică, adăpostește intrarea în lăcașul de cult.

Acoperișul din șindrilă, unitar, semn al vechimii edificiului, este dominat de turnul clopotniță de înălțime medie, cu galerie deschisă, înălțat deasupra pronaosului tăvănit, în timp ce naosul și altarul au fost acoperite cu obișnuitele bolți semicilindrice.

Consolele exterioare și perechea de console ce susțin în interior arcul dublou, au fost tăiate simplu în trepte descrescătoare și sunt singurele elemente ce țin de repertoriul  decorului sculptat.

Pictura

Ansamblul mural din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (aproximativ 1780) nu se mai păstrează fiind acoperit de repictarea din 1858-1859, pe care o datorăm unor “zugravi” din Nicula. Cei doi pictori, Gavril Pop si Ștefan Belindean (Beldean), au lăsat în inscripția de la iconostas informațiile referitoare la această comandă: “Cu binecuventarea illustritătei suale. Pea Sfintitului Domnu Ioanne Alexi. Energiosulu Episcopu Graeco Catholicu a Diecesei Gherlei, Directiunea protopopească a ……reverendei domniei suale Georgiu Thekariu și onoratului domnu papo localu  .Georgiu Anca ….său de nou zugravitu aceasta s.f biserica în spesele poporului din Sîntejude ……..HS 1858 și 1859 prin zugravi Gavrilul Pop și Stefan Belindian”. Inscripția nu se păstrează integral dar  poate fi considerată printre primele scrise cu litere latine, dintre cele păstrate în biserici de lemn clujene. Este cunoscut faptul că în intervalul 1850-1862 începe și în Transilvania trecerea de la alfabetul chirilic spre cel latin, folosit și astăzi.

Vestit în zonă ca „măiestru”, adică talentat și apreciat pictor de biserici și iconar, Ștefan Belindean (1815-1875) și-a lăsat semnătura și pe ansamblurile murale ale altor lăcașuri reprezentative, precum vechea biserică din Nicula (dispărută în incendiul din 1974), dar și biserica din Lujerdiu, activitatea sa de iconar  întinzându-se pe o perioadă îndelungată de timp. Întrucât între Nicula și Sântejude nu sunt decât vreo 20 de km, prezența sa aici nu este surprinzătoare. 

Timpul și-a spus cuvântul, ansamblul de pictură fiind deteriorat într-o mare măsură. S-au păstrat mai bine figurile din clasica Pildă a Fecioarelor și câteva mucenițe, pe care le regăsim bineînțeles în pronaos.

Iconostasul este de tip deschis, cu o Răstignire ce se profilează în golul de deasupra registrului apostolilor, în timp ce prooroci în medalioane sunt pictați pe porțiunea semicirculară din partea superioară. Pictura din dreptul ușilor împărătești s-a distrus, dar se păstrează cea din registrul apostolilor. Aceștia sunt scunzi, îndesați, cu fețe rotunde și ochi mari, neindividualizați prea mult, pictați de mâna unui pictor care nu era bun portretist. Nu știm care dintre cei doi a pictat iconostasul, însă știm că Belindean a fost apreciat de unii cercetători pentru desenul viguros și simțul cromatic.

Reprezentați în mărime naturală, cu veșminte verzi, roșii și albe, pe un fond albastru, sfinţii de pe pereţii altarului sunt puternic înnegriți. O Bunăvestire a fost pictată în luneta din axul estic al bolții altarului.

Muraliștii niculeni au separat principalele registre de pictură prin benzi cu motive decorative galbene.

Patrimoniul

Din vechile icoane împărăteşti s-au păstrat doar trei: Maica Domnului cu Pruncul şi Înălţarea, realizate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum și un Botez pictat probabil în secolul următor. Un Sfânt Mucenic Gheorghe și o Răstignire, pictate pe sticlă la final de secol XIX întregesc vechea zestre a lăcașului. Icoanele sunt deteriorate, dar trebuie să fi fost odoare prețioase pentru săteni în trecut. În schimb de pe pereți ne mai privesc sfinți pictați pe sticlă, icoanele aparținând apropiatului centrul de pictură de la Nicula, dar și altor centre din sudul Transilvaniei.

Mai puțin de jumătate din vechile bisericuțe clujene și-au păstrat ușile împărătești, cele de la Sântejude numărându-se printre cele mai frumoase și bine păstrate astfel de piese aflate în patrimoniu. Acestea impresionează prin bogatul decor traforat cu viță de vie și flori, care învăluie mici medalioane unde au fost pictate scenele obișnuite unor uși împărătești: Bunavestire şi cei patru evanghelişti. Raportul dintre gol și plin este echilibrat, întregul ansamblu este scos în evidenta prin cromatica în care domină roșul, verdele și albastrul, prin auriul ce imită foița de aur și prin pictura din medalioane ce aduce cu miniatura, datorită dimensiunilor reduse ale acestor mici suprafețe circulare.

În pronaos, rezemată de perete, descoperim o veche cruce din piatră cu o inscripție datând din secolul al XVIII-lea.

Din clopotele turnate la Sibiu, cel mai vechi datează din 1860. Două din ele au fost strămutate în biserica nouă, iar cel rămas în vechiul edificiu a crăpat, astfel că, în 2020, biserica de lemn a primit unul nou.

Starea de conservare

În ciuda vechimii sale, găsim lăcașul într-o stare destul de bună, ca urmare a unor lucrări de restaurare. Edificiul a fost supus unei intervenții la mijlocul anilor `70, în cadrul unei campanii de salvare desfășurate prin Direcțiile pentru Monumente. la nivelul întregii țări. Următoarea lucrare a avut loc în 2010. Preotul paroh Paul Runcan, cel care a slujit la Sântejude până în toamna lui 2021, a demarat atunci o campanie de adunare a fondurilor necesare pentru restaurarea acoperișului, a cărui șindrilă avea peste 30 de ani. Fondurile s-au strâns inclusiv prin direcționarea a 2%, sătenii contribuind și ei la acest demers necesar, fiind un exemplu de comunitate care își prețuiește patrimoniul. Au mai fost schimbate bârnele din partea vestică a bolții naosului și luneta peretelui despărțitor înspre pronaos.

Fenomenul înlocuirii bisericilor de lemn cu cele de zid a dus la încetarea oficierii slujbelor în multe locuri, acesta fiind cazul și la Sântejude. Din anii `70, biserica nu a mai servit ca lăcaș de cult pentru  ortodocșii din sat, până când părintele Runcan a reluat slujbele de câteva ori pe an. Noul preot, Matyas Eduart Robert, intenționează ca în viitor să înceapă demersuri pentru restaurarea picturii, fiind conștient de însemnătatea monumentului.

 (Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)

articol publicat de: