Consiliul Județean Cluj
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj
Consiliul Județean Cluj
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj
Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:
Pe dealurile ce mărginesc Valea Stolnei,
aproape de Săvădisla, mai dăinuie un vechi lăcaș de cult ridicat din lemn în 1730. Biserica cu hramul “Cuvioasa Paraschiva“ din Stolna, păstrează mult din atmosfera de altădată și are statut de monument istoric cu codul CJ-II-m-B-07767.
Unele inscripții de pe portalul naosului oferă detalii despre ridicarea edificiului prin contribuția întregii comunități sătești, „în anul Domnului 1730, în zilele guvernatorului Korniș și prin grija preotului Ioan Popa”. Pictura interioară s-a realizat în două etape, iar icoanele împărătești au fost pictate de Nistor Zugravu din Feleac în 1768-1769.
Astăzi, lăcașul se află în capătul satului, înconjurat de crucile cimitirului, însă la început aici era centrul așezării, mutată mai la vale cândva în decursul celor trei veacuri scurse de atunci. Bisericuța nu mai este nici ea în centrul preocupărilor spirituale ale comunității, care și-a ridicat edificiu de zid, adunându-se la cea de lemn mult mai rar.
Cei care ajung pe aici vor pătrunde într-un lăcaș ce a păstrat numeroase elemente vechi. La intrare, ușa scundă cioplită cu vechi motive simbol te îndeamnă să te apleci, iar în interior lipsa curentului electric, ferestrele mici prin care abia răzbate lumina și urmele picturii simple de pe pereți sunt mărturii ale condițiilor și atmosferei în care se rugau stolnenii din trecut. Gratiile de la intrare și ferestre amintesc de un eveniment nefericit din trecutul recent al monumentului.
Arhitectura
Bârnele de lemn cioplite din stejarii aflați în împrejurimi au fost prinse în coadă de rândunică, prelungite în frumoase console tip aripi, tăiate descrescător în partea de sus a pereților. Planul este dreptunghiular pentru pronaos și naos, iar pridvorul simplu, fără parapet, a fost ridicat deodată cu edificiul. Prin altarul poligonal cu particularitatea unghiului în ax, exemplul din Stolna se alătură celorlalte nouă edificii clujene din lemn, formând împreună un grup mai numeros în comparație alte zone transilvane. Peste pronaosul tăvănit este așezată turla scundă, cu o bază puternic evazată și galerie deschisă. Naosul și altarul au clasicele bolți semicilindrice.
Decorul sculptat
Meșteri rămași anonimi și-au dovedit talentul în decorarea ancadramentelor de intrare în pronaos și naos, pe care au cioplit numeroase motive simbol, dintre care se remarcă rozetele morișcă, torsada și motivele geometrice. În acest fel, aceste intrări se constituie în adevărate praguri de trecere, potențate vizual de pictura de odinioară. Pe foaia ușii, la intrare, umbra pictată a Arhanghelului Mihail, șters de vreme și de vremuri, întâmpină credinciosul. Arcul dublou al bolții naosului și arcul adosat tâmplei au fost înfrumusețate cu diverse volume, iar la exterior, îmbinarea bârnelor sub forma unor aripi demonstrează preocuparea pentru cel mai important edificiu al comunității.
Ansamblul de pictură
După construire, biserica a primit pictură murală în altar și pe tâmplă care, în opinia unor cercetători, poate fi datată la 1769 pe baza inscripțiilor de pe icoanele împărătești, furate între timp. Este mai acceptată însă ipoteza ca lăcașul să fi primit decor mural chiar la edificare, în 1730, în cele două spații care sunt de regulă primele decorate.
Apoi, în 1772 (an păstrat în colțul nordic al lunetei iconostasului), poposește aici un alt pictor, care ar fi venit să continue cu pictarea naosului și pronaosului, intervenind și cu retușuri pe stratul inițial din altar.
Ambele picturi sunt deteriorate, însă se poate citi programul iconografic folosit de fiecare din cei doi muraliști.
În altar, primul pictor a așternut într-o gamă cromatică sobră și rece, Sfânta Treime pe boltă, încadrată de două cete îngerești, alături de o Bună Vestire. Isus în cupă este reprezentat la proscomidie, iar în partea inferioară a pereților găsim sfinții ierarhi: Vasile, Grigore, Ioan, Nicolae și arhidiaconul Ștefan. Pictura a suferit intervenții ulterioare, dar păstrează diferențe față de restul ansamblului mural.
În ciuda unor influențe ce par să vină atât din pictura religioasă apuseană cât și din cea a orientului creștin, despre cel de-al doilea pictor se crede totuși că s-a format în mediul monastic, deoarece folosește un program iconografic propriu, o gamă cromatică restrânsă și personaje cu atitudini rezervate.
Scenele sale sunt delimitate prin câteva vrejurile vegetale, alături de romburi și piramide în trepte, regăsite adesea în repertoriul decorativ al interioarelor bisericilor transilvănene și preluate de pe țesături.
O friză lungă cu sfinți mucenici și militari începe pe peretele naosului la nord, continuă la vest și se încheie la sud, șirul având în capete pe cei doi arhangheli Mihail și Gavril.
Iconostasul, în varianta arhaică cu doar două intrări, este pictat cu şirul celor 12 Apostoli și Isus Arhiereu în centru, remarcându-se Petru care ține cheile Raiului în mână. Isus este desculț, iar din mărturiile celor care au cercetat monumentul în trecut știm că și apostolii erau reprezentați la fel, dar pictura s-a deteriorat în dreptul lor.
Registrul acesta este încununat de o Răstignire, unde remarcăm soarele și luna, cu figuri umane, redate în culori sângerii pentru a sugera tragismul momentului.
În pronaos, din friza puternic deteriorată a sfintelor mucenițe și mironosițe, se mai păstrează pe alocuri portocaliul aprins al veșmintelor.
O interesantă reprezentare a Răstignirii, descrisă amplu de Dumitru Irimieș în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei 1971-1973, se păstrează deteriorată în podul bisericii pe verso-ul lunetei peretelui vestic al naosului, posibilă dovadă a unor modificări suferite pe parcursul existenței acestui lăcaș.
Patrimoniul
În trecut, lăcașul avea o importantă zestre de icoană pe lemn și sticlă, alături de un Mineu tipărit în 1838. Cinci dintre icoane sunt pictate pe lemn în intervalul 1768-1769: Deisis (datată pe Evanghelie), Sfânta Paraschiva, Arhanghelul Gavril, Sfântul Nicolae și Isus Arhiereu, ambele datate 1769. Deși nesemnate, toate au fost atribuite cunoscutului pictor Nistor Zugravul din Feleac, având trăsături comune. Alte trei icoane pe lemn aparțineau altor pictori, databile tot în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
În 1991, edificiul a căzut pradă unui jaf ce a vizat tocmai aceste valori, astfel că în prezent mai găsim aici o singură icoană pe lemn, reprezentând o Maica Domnului cu Pruncul, care a fost lăsată probabil din cauza faptului că era puternic deteriorată.
Două icoane pe sticlă datate la final de secol XVIII, care au făcut parte din patrimoniul lăcașului din Stolna au temele: Învierea și Înălțarea Domnului, ultima aflându-se în Muzeul Mitropoliei Ortodoxe din Cluj. Proveniența lor, de la Nicula sau Iernut, este discutată încă de specialiști.
Două sfeșnice înalte din lemn completează ceea ce a mai rămas din zestrea mobilă a lăcașului.
Sătenii în vârstă își amintesc că acum aproximativ 50 de ani, a plouat în altar într-o zi de Paști, acoperișul de șindrilă fiind deteriorat în acea zonă. Preotul și comunitatea au decis acoperirea rapidă a lăcașul cu tablă pusă peste vechea șindrilă, tot atunci fiind înlocuit tavanul pronaosului. În ciuda încercărilor prin care a trecut și care și-au lăsat amprenta asupra monumentului, biserica de lemn din Stolna rămâne un valoros exemplu de arhitectură țărănească din prima jumătate a secolului al XVIII, cu enigme încă neelucidate legate de parcursul său, un lăcaș care merită să primească o restaurare generală.
(Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)
