TRADIȚIICLUJENE

Consiliul Județean Cluj

Centrul de Cultură și Artă TRADIȚII CLUJENE

Cântecul tradițional clujean, în cadrul Zilelor Comunei Feleacu

Zilele Comunei Feleacu vor avea loc la sfârșitul săptămânii, într-un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local al Comunei Feleacu, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj.

Sâmbătă, 11 iulie 2026, începând cu ora 18:00, Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” va susține un amplu moment folcloric, care va reuni interpreți de muzică populară și Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”.

Sub genericul „Fetele Clujului”, vor evolua interpretele Larisa Gurzău, Andreea Ciupe, Ramona Ciceoan și Iulia Bucur, iar grupul „Horitorii Clujului” îi va aduce în fața publicului pe Alexandru Potra, Grigore Sâmboan, Ionuț Suciu și Raul Oltean.

Programul artistic va cuprinde cântece de cătănie, de dragoste și cântece patriotice, atât din repertoriul propriu al interpreților, cât și din repertoriul marilor artiști ai județului Cluj și ai Transilvaniei.

Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, conducerea muzicală Vitalie Slivca.

Participarea Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” la această manifestare se înscrie în programul instituției de promovare, conservare și transmitere a patrimoniului cultural tradițional, prin apropierea publicului de valorile folclorului autentic.



EDIȚIA 9 / 2012
SPECTACOL PE MUNTELE DOBRIN
Declarație privind asumarea agendei de integriatate organizațională
Festivalul JOCU’ DE PE CÂMPIEFestivalul
ANUNŢ cu rezultatele selecției dosarelor de înscriere la concursul din data de 17.03. 2022 – 24.03.2022  pentru ocuparea postului contractual vacant de referent de specialitate
ZILELE COMUNEI VALEA IERII & FESTIVALUL FRUCTELOR DE PĂDURE
DRAG DE CLUJ – DRAG DE ROMÂNIA NOASTRĂ!
SEMNE PESTE VREME
EDIȚIA 1 / 2004
ANUNŢ cu rezultatul selecției dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a postului de Consilier Juridic
JOC LA ȘURĂ ÎN BATIN
POFTIȚI LA MASĂ!