TRADIȚIICLUJENE

Consiliul Județean Cluj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj

Ovidiu Barteș este angajat dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului „Cununa Transilvană”

BARTEŞ OVIDIU - Dirijor, Șef Serviciu Promovare şi Spectacol

La 17 iunie 1996 Ovidiu Barteș este angajat dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului „Cununa Transilvană”

„Primele mele activităţi muzicale s-au conturat în anul 1985 când am efectuat primul turneu artistic cu taraful Liceului de Muzică în Turcia. Au urmat o serie de colaborări cu diferite ansambluri clujene: Someşul-Napoca, Mărţişorul, Mioriţa şi altele. În paralel am început primele turnee pe bază de contract în Italia. Am făcut unele imprimări la Radio Cluj, Bucureşti, Electrecord, şi am colaborat cu numeroase ansambluri din ţară: „Transilvania” din Baia-Mare, „Porolissum” Zalău, Junii Sibiului, Rapsodia Someşană din Cluj-Napoca, Doina Gorjului, Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Orchestra Radioteleviziunii Române din Bucureşti, Orchestra „Lăutarii” din Chişinău ş.a.

Între 1988-1991 mi-am format propriul grup instrumental cu care am activat în cadrul restaurantului „Belvedere” din Cluj. Acest grup instrumental a stat la baza formării mele profesionale. A fost pentru prima oară când am combinat funcţia de  instrumentist cu cea de dirijor şi aranjor. A fost o perioadă de succese, satisfacţii dar şi de eşecuri, însă poate că tocmai acestora le datorez tot ce am asimilat şi ştiu astăzi.

     După această perioadă au urmat şi alte colaborări cu diverse orchestre, ansambluri, care m-au ajutat în formarea mea profesională adâncindu-mi cunoştinţele din punct de vedere folcloric, instrumental şi orchestral.

Astăzi, consider a fi încheiată o primă etapă de încercări, testări şi aprofundări vis-a-vis de rolul dirijorului în cadrul orchestrei de muzică populară. Din acest motiv aş dori să formez o orchestră nouă care să satisfacă pe deplin exigenţele actuale ale unei orchestre folclorice profesioniste. ”

(Extras din volumul „Orchestra de muzică populară „CUNUNA TRANSILVANĂ” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj” / autor Mircea Cîmpeanu)

articol publicat de:


Anunț cu rezultatele selecției de dosare la concursul pentru post de administrator
BISERICA DE LEMN DIN BĂLCEȘTI
DE DOR, DE DRAG, DE TINEREȚE
ANUNŢ cu rezultatul selecției dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea a funcției de Șef Birou Financiar-Contabil, Resurse Umane și Administrativ
Concurs pentru ocuparea postului contractual vacant de REFERENT DE SPECIALITATE, studii superioare, grad I, normă întreagă, durată nedeterminată.
HORILE DE ALTĂDATĂ
Veste bună, gazdă-n casă!
TESTE GRATUITE Babes Papanicolaou / HPV
MEȘTEȘUGURILE ROMILOR ÎN IMAGINI
Biserica de lemn din Sâmboieni
Obiceiuri de iarnă din zona Huedinului
„Pana miresii”, proba de bărbăția e mirelui