Făcutu’ jinarsului de prune

La un butoi de 200 de kilograme se pun 2-3 pachețele mici de drojdie, din care frămânți o dată din ele.

,,Dacă vrei să iasă mai multă țuică și nu lași prunele să fie prune, pui și zahăr printre ele și atunci, fiecare kil de zahăr dă kilu de țuică, da’ i se schimbă gustu’ la țuică, nu să mai simte că-i de prune. Da’ la noi să pune mai mult la mere, da’ la prune nu”, ne spune informatoarea Zegrean Aurelia, care ne relatează tot procesul făcutului jinarsului mai bine ca un bărbat.

În satul Ceaba, Ion de la moară are două cazane, casa lui aflându-se la intrarea în sat, dinspre satul vecin, Cutca.

,,Se pun în cazanu’ mare 400 de kile de prune și când termină de curs ciusla, se pune în cazanu’ mic, să șerbe și să face țuica, să cistulește, la noi așă să spune, să șerbe a doua oară. Aia iesă țuică bună. Când iesă țuica haia, să cată, când îi mai ‘napoi, aia s-aprinde și când nu să mai aprinde și nu țâne mărgele în păhar, să pune într-un butoi separat și aia când să gată tăt de șert și de cistulit, să stâmpără cu apă di la fântâna din sat, că numa aia îi bună, că rămâne jinarsu’ curat, până ajiunje la 52 de grade. Când cistulești, poți să iei o jumătate de kil de țuică, să nu-i șcimbe culoarea, să n-o tulbure. La țuica asta, prima care cură, i să zâce rezăș și să folosăște la frecții la om și la animale. Dacă să love o vacă la v’ un pcicior, îi puneam cârpă cu rezăș și să vindeca. Îi tare bun pântru reomatism”, ne relatează lelea Aurică.

Este bine de menționat faptul că, pe măsură ce trece mai mult timp, țuica se mai întărește. Ea se depozitează în butoaie, cel mai indicat fiind cel de dud (de pomnițări), iar atunci când butoiul e nou ,,bea multă țuică, să îmbată”, culoarea este roșiatică, apoi gălbuie, iar, pe măsură ce se învechesc doagele butoiului, țuica nu se mai colorează. Se mai ține și în damigeană de 50 de litri, din sticlă, dar nu se umple cu vârf, lăsându-se cam de un lat de palmă goală, apoi se închide ermetic deoarece fermentează și are nevoie de spațiu, pentru a nu exploda.

,,Așă o pățât Petrică, ce lucra cu noi la Fabrica de Sticlă, la Gerla, când o vinit la masă a doua zî după ce o făcut jinarsu’, n-o adus niciun pcic de țuică și zâce Ciont sau nenea Boca, Bunu’ Dumnezău știe care mai trăiește: ei, ei, Petrică, Petrică, nu ne-ai adus niciun păhar de țuică, crepa-ț-ar uălu! (vas de sticlă) Și la nu știu câte zâle vine la lucru șî zâce: Vai de mine! Ciar mi-o crepat uălu dacă l-am umplut cu vârv.” Unele lucruri par lipsite de importanță, dar, un astfel de detaliu reprezintă o necesitate de a-l cunoaște.

Se mai face țuică de poame (de mere, de pere, de dreță cum storci strugurii), aceasta preparându-se la fel ca cea de prune, doar că iese cantitate mai mică și ia apă mai puțină. ,,Țuica de poame îi ca un medicament, spune lelea Aurică, băută cu măsură, așă câte un păhărel. „Șî doctoru’ zâce că îi bună câte-o-ngițâtură să omoare microbii din corp, da nu să bei să gânești că te-mbeț’, c-atunci te-ai îmbătat cu tătu’. O vreme nu mai poț’ be.”