TRADIȚIICLUJENE

Consiliul Județean Cluj

Centrul de Cultură și Artă TRADIȚII CLUJENE

Lăutărie & Armonie – Nestematele muzicii lăutărești

DESCARCĂ REGULAMENTUL ȘI FIȘA DE ÎNSCRIERE

Acest festival-concurs este un proiect inedit care are ca scop conservarea și promovarea în
formă autentică a muzicii lăutărești, din toate vetrele folclorice ale țării, ca și componentă de
bază a patrimoniului cultural imaterial din România.
De fapt, festivalul-concurs este a doua etapă din programul nostru, inițiat în anul 2020
privind Cercetarea dimensiunii păstrării, conservării şi promovării muzicii lăutărești
tradiționale printr-o radiografiere la nivel național a faptelor de folclor în contemporaneitate,
urmărindu-se realizarea următoarele obiective:

DESCARCĂ REGULAMENTUL ȘI FIȘA DE ÎNSCRIERE



Concurs pentru ocuparea postului contractual vacant de REFERENT DE SPECIALITATE
Afișul manifestării (Nicolae Nerțan / CPrint)
EDIȚIA 13 / 2016
COPIII TRADIȚIILOR CLUJENE
ZIUA COMUNEI BORȘA
O ZI ÎN SATUL TRADIȚIONAL, ORMAN
Anunț cu rezultatele selecției de dosare la concursul pentru post de administrator
Maria Peter, Maria Marcu, Iulia Pop-Szabo şi Felician Fărcaşu se alătură orchestrei
F-DE 2004/2005/2006
Cultura tradițională în grădinițe: Investiție în viitorul tradițiilor clujene
NUNȚILE DE ALTĂDATĂ
REGULAMENT INTERN 2023
16.04.2024 – Atelier de TEHNICI TRADIȚIONALE DE DECORARE A OUĂLOR DE PAȘTI