TRADIȚIICLUJENE

Consiliul Județean Cluj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj

Obiceiuri de iarnă din zona Huedinului

Volum editat în anul 2016 pe baza materialelor prezentate în cadrul Simpozionului „Datini și obiceiuri de iarnă din zona Huedinului” / 2015.

Festivalul de colinde ,,Noi umblăm să împlinim” s-a născut din dorinţa de a aduce în faţa tuturor această bogăţie a folclorului românesc care este ,,colindul’’. Pe scena acestui festival s-au perindat cete de colindători din toate satele limitrofe Huedinului, aducând cu ele portul şi obiceiurile tradiţionale specifice fiecărei localităţi. Sute de copii, îndrumaţi de dascalii lor, au cântat cu glasurile lor minunate Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi au umplut cu bucurie şi lacrimi inimile celor ce i-au ascultat.

            Primele şapte ediţii s-au desfăşurat în Catedrala Moţilor, apoi următoarele în Casa de cultură a oraşului Huedin. Desigur că atmosfera din biserică nu poate fi egalată, dar spatiul fizic nu permite desfăşurarea cetelor de colindători din ce in ce mai numeroase. Mulţumim tuturor preoţilor acestei Biserici că ne-au primit ca nişte bune gazde. Pomenim aici, în mod special, numele Părintelui Protopop Dorel Puşcaş, vrednic de pomenire, pentru tot ceea ce a însemnat el pentru acest festival şi de acolo de sus să fie mereu cu noi.              În calitate de organizator al acestui Festival îmi exprim admiraţia sinceră pentru toţi copiii şi cadrele didactice participante la acest eveniment şi sunt sigur că tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti sunt încă vii şi datorită acestui frumos eveniment care se desfăşoară în fiecare an, în luna decembrie, în oraşul Huedin.

(Profesor, BOTA IOAN)

articol publicat de:


Pledorie pentru tradiție
ICOANA ÎN PRAGUL ÎNVIERII
DECLARAȚII DE AVERE ȘI INTERESE CAMELIA CHIRA pentru anul 2020
Situații financiare la data de 31.12.2021
F-DE 15-16 (2019)
A N U N Ţ: Rezultat etapa I Organizarea și desfășurarea analizei noului proiect de management
Festivalul – concurs  JOCUL FECIORESC (ediția XXXVI) ȘI BĂRBĂTESC (ediția III-a) DIN ROMÂNIA  
OBICEIURI
Biserica de lemn din Târgușor
Vasile Vădan și soția
Un episod tragic în istoria satului clujean Lăpuștești
ANUNȚ
Biserica de lemn din Surduc