Valorosul lăcaș de cult din Păniceni

Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:

Lăcașul cu hramul “Sfinții Arhangheli  Mihail și Gavril” a fost construit în 1730,

pe cheltuiala întregului sat, pentru a înlocui un edificiu mai vechi, care nu mai corespundea nevoilor comunității sau se deteriorase. Este încadrat pe Lista Monumentelor Istorice cu codul CJ-II-m-B-07734. Prin detaliile de arhitectură și decor sculptat, prin operele lăsate în interior de doi  talentați pictori muraliști și iconari ai vremii și implicit prin patrimoniul său, biserica de lemn din Păniceni se numără printre cele mai valoroase edificii clujene de acest tip.

Arhitectura

Ca mulți alții, sătenii din Păniceni și-au ridicat locul de rugăciune pe coama unui deal, în cel mai înalt loc din sat, vizibil de la depărtare. Au folosit bârne de stejar  pe care le-au îmbinat în cheotoare dreaptă și coadă de rândunică. Edificiul are o planimetrie clasică, pronaosul și naosul fiind înscrise într-un dreptunghi unitar care se prelungește la răsărit cu un altar pentagonal cu pereții retrași. Pe latura de sud a fost adăugat ulterior un pridvor, probabil în secolul al XIX lea.

De pe grinzile pronaosului acoperit cu tavan se ridică stâlpii turnului clopotniță, care prin detaliile sale dă un aspect decorativ întregii construcții. Astfel, baza pătrată scundă are o galerie cu parapet în rezalit, cu câte două arcade semicirculare pe latură, lemnul scândurilor parapetului și a contrafișele arcadelor fiind decorat cu diverse motive. Coiful de formă octogonală este încadrat de patru turnulețe de tip fială, acoperite și ele cu șindrilă, evidențiind, din nou, influența arhitecturii gotice de zid asupra celei de lemn. Sistemul de acoperire al naosului este cel clasic, cu boltă, iar pentru absida altarului meșterii au optat pentru tavan așezat pe bârnele intermediare ce fac trecerea  la porțiunea pereților verticali.

Acestor elemente de ansamblu, li se adaugă detalii cu iz arhaic, precum vechi cuie de lemn sau ferestrele care au rămas mici, toate îmbinate într-o construcție frumoasă și impunătoare, care trebuie să fi fost un însemnat efort pentru sătenii veacului al XVIII-lea, dar și o mare mândrie.

Decorul sculptat

În timpul urcușului deloc ușor, privirea este atrasă de liniile întregii construcții și de amploarea acoperișului sub care corpul bisericii parcă se pierde. Odată ajunși în fața pridvorului, remarcăm traforajele din parapetul pridvorului și stâlpii decorați cu modele simple sculptate, dar și micile luminatoare de la absida altarului decupate sub forma unor aripi.

Apoi ne întâmpină ancadramentul ușii de acces în interior, realizat din bârne late de stejar pe care meșterul a așternut motivele frecvente în plastica decorativă tradițională, în dorința de a da măreție intrării în Casa Domnului. Ambii ușori au baze înalte marcate prin câte o rozetă clasică cu șase picioare, de aici pornind câte trei șiruri de funii răsucite, mărginite de un rând cu butoni, pentru ca axul central să fie rezervat unei cruci simple înscrisă într-un pătrat. 

În interior, o rozetă simplă marchează mijlocul arcului dublou, drept cheie de boltă.

Pictura

Un alt element prețios al monumentului este inscripția lăsată pe spatele tâmplei de cunoscutul pictor muralist Dimitrie Ispas din Gilău, care zăbovește aici în 1808-1809 pentru a împodobi interiorul cu pictură murală: ,,Slavă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu celui blagoslovit şi Sf. Troiţă… şi s-au zugrăvit această S. Biserică în 1809 în zilele Preaînălţatului Franciscus al Doilea şi fiind protopop Pop Ioan de la Mănăşturul de Sus şi fiind preotul satului popa Luca Teotelecan şi fiul său Ioan, curatori, ficuratori: Birtic Mihai… fiind Badiu Mihai şi s-au zugrăvit pe cheltuiala a tot satul prin mâna mea smeritul zugrav Dimitrie Ispas şi Stefan şi Ioan şi noi ne rugăm de iertăciune la preot şi a sătenilor la toţi că de va fi greşit ceva să facă bine să ierte ca Şi pe dânşii, să-i ierte Milostivul Dumnezau. Amin Diacul am fost Pop Dumitru”. Aflăm, așadar, că a avut două ajutoare, pe Ștefan și Ioan, și cum întreaga comunitate a suportat costurile pictării interiorului.

Ansamblul de pictură de la Păniceni nu este cel mai reprezentativ dintre operele lui Dimitrie Ispas, nici cel mai bine păstrat. Partea inferioară a pereților a fost placată, însă deasupra zonei acoperite se păstrează fragmente în toate cele trei încăperi. Ispas a folosit

în programul său iconografic temele pe care le regăsim și în alte biserici unde a lucrat. Astfel, în absida altarului se mai întrezăresc Sfânta Treime pe boltă într-un medalion cu bordură decorativă, Isus în potir pictat la proscomidie și sfinți ierarhi pe pereți reprezentați într-o friză ritmată de benzile decorative specifice lui Ispas.

Pe bolta naosului, regăsim scene din viața Mântuitorului alături de Sfinții Petru și Pavel, în timp ce pe luneta peretelui vestic Ispas rămâne fidel obiceiului de a reprezenta pe Adam și Eva. În pronaos cei trei pictori au așternut obișnuita Pildă a Fecioarelor alături de sfintele mironosițe, iar tavanul l-au împodobit cu figuri de serafimi alternând cu casete în care regăsim motive decorative de pe ștergarele românești.

În pictura iconostasului, păstrată relativ bine sub stratul înnegrit depus în timp, putem ghici mâna altui pictor, căruia îi lipsesc unele note de factură populară specifice lui Ispas. Cele trei registre clasice: apostolii în casete dreptunghiulare, proorocii în medalioane, încununate cu binecunoscuta reprezentare a Răstignirii, sunt realizate în culori vii, cu figuri rotunde ce au ochii supradimensionați, elemente pe care le regăsim și în pictura ușilor împărătești

Patrimoniul și starea de conservare

Lăcașul și-a păstrat ușile împărătești montate în partea dreaptă a iconostasului, construit în forma arhaică cu doar două intrări. Ușile sunt nesemnate, datând probabil din a doua jumătate a secolul al XVIII-lea, când au fost pictate icoanele împărătești. Decorul sculptat a fost eliminat aproape în întregime, pentru a pune a face loc exprimării prin pictură. Stinghia centrală, verticală este are profil rotunjit și se încheie în partea de sus cu o cruce. Pe fiecare din cele două canaturi sunt pictate cele două personaje ale Buneivestiri: Fecioara Maria în dreapta, iar Arhanghelul Gavril în stânga, într-un stil considerat de cercetători ca fiind de factură post bizantină, penelul părând să aparțină unui artist cu experiență, care folosește motive decorative pentru a marca marginea veșmintelor și stinghia șio cromatică caldă, de roșu oranj, gri și ocru.

Din patrimoniul vechiului lăcaș se păstrează astăzi în biserica de zid două din icoanele împărătești cu temele Maica Domnului cu Pruncul și Deisis. Sunt datate la 1774, iar pe baza analizei stilistice se crede că au fost semnate de cunoscutul și talentatul Simion Silaghi, care era activ în zonă în această perioadă.

O altă icoană valoroasă, rămasă de la lăcașul anterior, ar fi fost pictată în secolul al XVI-lea de un pictor rămas anonim, care în opinia academicianului Marius Porumb, s-ar fi format într-un centru de pictură din Moldova. O icoană pictată în același stil a aparținut monumentului de lemn din Nadășu, astăzi putând fi admirată în Muzeul Mitropoliei Ortodoxe din Cluj. Ambele ilustrează Adormirea Maicii Domnului și sunt foarte asemănătoare în compozițiile complexe și în cromatica variată.

Patrimoniul de la Păniceni este completat cu o a patra icoană cu tema  Maica Domnului cu Pruncul, de tip Hodighitria, aparținând stilistic secolului al XVII-lea, care se individualizează prin roșul puternic al veșmântului Mariei în contrast cu restul cromaticii pale, marginea în torsadă și nimburile decorate cu motive florale.

În vara anului 2023 s-a înlocuit șindrila uzată, ca primă măsură de întreținere a edificiului și implicit a fragmentelor din stratul de pictură.

Prin toate elementele valoroase care o definesc, biserica monumentul istoric din Păniceni merită grija și atenția cu care o înconjoară comunitatea și preotul ortodox, așa cum i se cuvine și o restaurare de ansamblu care să vizeze în primul rând pictura.

 (Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)

articol publicat de: