Biserica de lemn din Dâncu

Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:

Biserica de lemn din Dâncu, monument istoric din 1750

 
Unul din valoroasele monumente religioase de lemn clujene este biserica cu hramul “Învierea Domnului”, construită în 1750 în satul Valea Drăganului (Poieni) şi strămutată în 1862 în vechiul cimitir din Dâncu (comuna Aghireşu). În prezent, servește ca biserică a Mănăstirii “Sfântul Pantelimon”, așezământ monahal nou înființat în 2014, dar este și monument înscris pe Lista Monumentelor Istorice cu codul CJ-II-m-B-07590.

Spre mijlocul celui de-al XIX lea veac, comunitatea din Valea Drăganului crește, fiind nevoită să își ridice în 1857 un lăcaș de închinăciune mai mare, renunțând la cel vechi în beneficiul credincioșilor din Dâncu. Primind o nouă biserică, aceștia din urmă își cedează, la rândul lor, vechiul lăcaș sătenilor din Dângăul Mare. Acest fenomen al mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un sat în altul, prin vânzare, donație sau mai recent prin transfer, este întâlnit pe tot parcursul secolelor XIX și XX în întreaga Transilvanie. Avântul economic cunoscut de unele obști sătești în secolul al XIX-lea, dar și creșterea numărului credincioșilor explică nevoia unor comunități de a-și înlocui vechea biserică de lemn cu una mai mare sau chiar cu una de zid, vechile monumente ajungând astfel în sate mai mici sau mai sărace.

Despre momentele importante din istoria lăcașului pe care îl găsim astăzi în Dâncu aflăm din inscripțiile păstrate pe bârnele sale: anul construirii este însemnat pe ancadramentul intrării originale, iar cel al transferării, când se adaugă și prispa, este însemnat pe cununa acesteia.

Arhitectură, planimetrie

Edificiul este construit din bârne de stejar îmbinate în coadă de rândunică și cheotoare dreaptă, pe o bază de piatră. Are un plan dreptunghiular unitar pentru pronaos și naos, alături de absida altarului poligonal cu pereții retrași. În satul de origine, biserica nu avea pridvor, dar la mutarea din 1862, s-a construit pe latura de sud o prispă cu 6 stâlpi legați prin arcade semicirculare decorate. Ferestrele își datorează forma cu marginea superioară în arc semicilindric intervențiilor ulterioare, căci edificiile de lemn de secol XVIII aveau ferestrele mici și pătrate.

Pronaosul este acoperit cu tavan, pe grinzile sale fiind fixați stâlpii care formează scheletul turnului clopotniță de înălțime medie. Galeria deschisă a acestuia  are trei arcade pe fiecare latură, iar coiful octogonal prezintă particularitatea prezenței a patru turnulețe fială la bază. Exemplul din Dâncu contribuie la afirmația unor cercetători că bisericile clujene au cele mai multe fleșe de turn clopotniță însoțite de aceste patru mici turnuri, caracteristică ce este pusă pe seama influenței venite dinspre arhitectura gotică.

Naosul este acoperit cu o boltă semicilindrică susținută de un arc dublou.

În anul 1924, cu ocazia unei restaurări, s-a mutat ușa de intrare de pe latura de sud pe cea de vest, s-a tencuit exteriorul, parțial interiorul pe porțiunea pereților verticali și s-a adăugat un cor în partea vestică a naosului.

Decorul sculptat

Deşi zidită la exterior, biserica mai păstrează urmele bogatului decor sculptat în lemn, așezat în locurile clasice, încărcate de simboluri: brâul în torsadă, ancadramentul vechii intrări, consolele de sub streașină sau arcadele pridvorului.

Vechiul ancadrament de pe latura sudică, parțial acoperit, ne dezvăluie un repertoriu variat de motive decorative așezate în benzi alăturate: torsada, motivul inimii sau frunza de tei, zigzag-uri și rozete. Acesta era locul de maximă manifestare a talentului meșterilor, care doreau să puneau în valoare intrarea în Casa Domnului.

La adăugarea pridvorului, meșterul i-a înfrumusețat stâlpii, contrafișele și cununa cu motivul torsadei, cu zimți și lobi. Acest spațiu adăpostește și accesul în pod, pe o scară de lemn.

În elaboratul decor încrustat pe poarta de acces în curtea bisericii de lemn, baza este formată din două rozete morișcă mari, surmontate de o torsadă și un vrej ce acoperă toată suprafața portalului, care pentru protejare a primit un acoperiș în patru ape și căruia i-au fost înlocuite câteva elemente. Nu cunoaștem momentul realizării porții (posibil la sosirea în Dâncu) și nici numele meșterului, dar rămâne peste veacuri dovada priceperii sale.

Pictura murală

Urmele de pânză de sub tencuiala, căzută pe alocuri, ne confirmă prezența în trecut a picturii murale, acoperită cu ocazia intervențiilor din 1924.

Despre acest moment ne vorbește inscripţia de deasupra uşilor iconostasului: “Această biserică s-a pictat şi renovat în an. 1924. Sub Gloriosul nostrum rege Ferdinand I şi Regina Maria. Sub PSSă Nicolae Ivan Episcopul Eparhiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Sub Aurel Muntean ; cu conlu… cucernicului preot local Vasile Ferghete; fiind epitrop I Ioan Pop, lui Iosif cu cheltuiala întreg poporului ortodox român din comuna Dânc”. Noul ansamblu mural a fost semnat de „pictorul Petru Crăciun din Huedin”, regăsit în documente ca pictor bisericesc autorizat. Acesta fiind de confesiune greco-catolică, programul iconografic folosit este redus.

O pictură decorativă sugerând bolta cerească acoperă bolțile cilindrice ale absidei și ale naosului, acest ultim spațiu primind în plus și reprezentările celor patru evangheliști în cadre simple, dreptunghiulare.

Partea superioară  a iconostasului este dominată de registrul celor 12 apostoli, reprezentaţi în casete individuale, pe două rânduri în de-o parte și de alta a unei ample reprezentări a Mântuitorului, șezând pe tronul împărătesc. Acest registru este încununat de o Sfântă Treime, lipsind imaginile proorocilor și Răstignirea caracteristice tâmplelor bisericilor de lemn vechi. Icoanele împărătești: Nașterea Domnului, Maica Domnului, Isus Pantocrator și Învierea datează tot din perioada interbelică.

Patrimoniul

Deși a pierdut ansamblul mural, lăcașul a conservat, în schimb, icoane valoroase pictate pe lemn  în secolul al XVIII-lea.

Icoana pe lemn cu tema Isus Pantocrator este datată la 1748 (“anul de la XC 1748”), încadrată prin analogii stilistice lotului de icoane semnate de Nechita Zugravul aflate la Dâncu, dar atribuită de alți cercetători lui Ion(?) Zugravul prin citirea textului ce urmează anului: “scris-am eu Ion zugravul munca acestor 3 icoane pomeană, numai cheltuiala de la sat… pomană în veci”. Este cea mai veche și probabil să fi rămas și ea moștenire de la vechea biserică a satului, strămutată în Dângău.

După cum se știe, la Dâncu se păstrează o semnificativă colecție de icoane pictate de Nechita Zugravul, unele datate dar nesemnate. Remarcabil pictor iconar activ între 1740-1770, Nechita Zugravul a lăsat un număr foarte mare de lucrări, fiind considerat de literatura de specialitate un adevărat artist, nu doar un simplu zugrav după cum se semnează. Trei din lucrările de la Dâncu: Naşterea lui Isus (1754), Învierea (1753) şi Pogorârea Sfântului Duh (1754) sunt icoane prăznicar. Ele au marginea superioară în arc, chenarul marcat printr-o torsadă și un desen sigur.

Maria cu Pruncul (1767), Arhanghelul Mihail și Sfânta Muceniță Marina, atribuite aceluiași remarcabil pictor iconar, sunt icoane împărăteşti prezentând câteva din elementele definitorii stilului său: fondul aurit cu decorul în relief al crucilor înscrise în romburi, aureolele cu decor vegetal proeminent, alături de liniile ferme ale desenului, de duoul cromatic: roșu-albastru atât de folosit de pictor, degetele lungi și rozul folosit pentru carnația fețelor.

Câteva cărți liturgice de secol XVIII, vechiul candelabru de lemn și cruci pictate întregesc patrimoniul acestui important lăcaș.

Starea de conservare

La Dâncu, găsim, așadar, un monument trecut prin numeroase modificări din momentul ridicării sale în Valea Drăganului, acum aproape 300 de ani și până la biserica de mănăstire din prezent. Pe lângă intervențiile datorate strămutării din 1862 și modificărilor pronunțate intervenite în perioada interbelică, prezentate deja, lăcașul a mai trecut în 1988 prin acoperirea cu tablă a acoperișului și fleșei. Întemeierea unei mănăstiri în jurul bisericii reprezintă cu siguranță salvarea unui monument istoric a cărui viitor nu era favorabil într-o comunitate mică și îmbătrânită cum este cea din Dâncu.

 (Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)

articol publicat de: