Consiliul Județean Cluj
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj
Consiliul Județean Cluj
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj
Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:
Micul lăcaș de cult din Muncel și valoroșii meșteri care l-au creat
Printre dealurile ce unduiesc domol în dreapta Văii Someșului, dincolo de Dej, găsim Muncelul, un sat retras unde dăinuie de peste 300 de ani o mică biserică de lemn. Proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” desfășurat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj vă invită să descoperiți edificiul de lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”, un edificiu reprezentativ pentru tipul de monument religios vechi din aceste părți de țară. Lăcașul a fost ridicat la începutul secolului al XVIII-lea, a suferit modificări în 1790 conform inscripției „Anul Dm 1790 luna mai s-au reînnoit besearica de lemn prin mine Radu Petre meşter de lemn de la Ocna”, fiind apoi zugrăvită în 1792 de pictorul muralist și iconar Alexandru Pop din Ciceu Hășmaș.
Arhitectura
Înfățișarea „de demult” vine din câteva caracteristici ale sale: dimensiunile mici și lățimea redusă, lipsa pridvorului, numărul mic de ferestre, acoperișul unitar sau intrarea joasă, fiind doar câteva elemente care îi atestată vechimea. Bârnele de stejar, îmbinate în cheotoare dreaptă, așezate în sistemul Blockbau pe o fundație de piatră, compun un plan clasic, în care pronaosul și naosul se înscriu într-un dreptunghi unitar, în timp ce altarul poligonal are pereții ușor retrași. Turnul clopotniță, sprijinit pe bârnele tavanului pronaosului, este de înălțime medie, are galerie deschisă cu arcade semicirculare și un coif octogonal pe bază pătrată. Naosul are o boltă semicilindrică ridicată direct de pe pereți, iar altarul o boltă semicilindrică și trei triunghiuri sferice pe porțiunea pereților oblici. Ușa de acces spre naos descentrată spre sud sau iconostasul care are doar două intrări din cauza îngustimii edificiului sunt alte particularități ale monumentului istoric din Muncel.
Decorul sculptat, probabil opera acestui meșter din Ocna Dejului, Radu Petre care s-a semnat în interior, contribuie și în acest caz la frumusețea monumentului. Motivele omniprezente în sculptura tradițională românească, precum: funia răsucită, rozeta, romburile, valul sau motivul fagurelui au fost dăltuite pe ancadramentele intrărilor în pronaos, respectiv naos și pe bârna de deasupra ușilor iconostasului. Consolele de sub streașină, tăiate sub forma unor aripi, dau dinamică aspectului exterior al bisericuței.
S-au păstrat portalurile inițiale de intrare în pronaos și naos, decorate cu motive preluate probabil de la lăcașul de lemn din Sălișca, ridicat câțiva ani mai devreme și care trebuie să fi fost model pentru meșterii care au trudit la Muncel. Asupra acestora s-a intervenit la un moment dat, mai târziu, când s-au montat alte ancadrament mai simple care îmbracă golul interior al acestor portaluri.
Pictura
În monumentele religioase de lemn din satele clujene Sălișca și Muncel se păstrează urmele activității artistice a lui Alexandru Pop din Ciceu Hăşmaş, talentat pictor muralist și iconar activ pe Valea Someșului la finalul celui de-al XVIII-lea veac.
Acesta se semna în diverse moduri: Pop Alexandru Zugravu din Ciceu Hăsmaș, Alexandru Popovici Zugravu sau, mai simplu, Alexandru Zugravu. Provenea, așadar, din satul bistrițean Ciceu Hașmaș, fiind încadrat de istoricul de artă Marius Porumb unui grup de pictori cu trăsături stilistice comune, care au împodobit monumentele unei zone care-și avea centrul artistic în Năsăud.
Stilul său este foarte grafic, desenul având tuşe puternice, evidente în faldurile veșmintelor, ochii mari și arcuiți, în degetele prelungi. Totodată, pictorul insistă pe benzile decorative care separă scenele religioase, fiind un mare iubitor al vrejurilor vegetale bogate, a casetelor cu diverse simboluri, a torsadelor pictate. Cromatica este echilibrată, fiind dominată de combinația dintre roșu, griuri și albastru. A împodobit cu siguranță mai multe monumente, însă doar la Sălișca și Muncel s-au păstrat valoroasele semnături care permit identificarea, atribuirea sigură a picturii.
La șase ani după realizarea icoanelor împărătești pentru biserica din Muncel (1786), revine aici pentru pictura murală, după ce comunitatea reușește probabil să adune fondurile necesare acestui costisitor demers artistic.
Din cele câteva inscripții pe care Alexandru Pop le-a lăsat în interiorul de la Muncel, aflăm că acesta a început pictura ansamblului mural cu altarul: “Anul Dm 1792 luna iunie. S-au zugravit oltariu prin mine Pop Alexandru Zugravu pacatosul “ (inscripție pe latura sudică a absidei), continuând în anul următor cu naosul și iconostasul: „Zugrăvitu-s-au aciastă sfântă biserică în zilele Prea sfinţitului Arhiepiscopu Gherasie Adamovici şi Ci(nstitului) protopop Ilie Lador 1793” (inscripție pe tâmplă). Cel menționat în inscripție, Gherasim Adamovici, era de origine sârbă și a fost, între 1789-1794, episcop ortodox al Transilvaniei. S-a remarcat prin faptul că a înaintat curții vieneze o versiune extinsă a documentului Supplex Libellus Valachorum, alături de Episcopul greco-catolic Ioan Bob.
În altarul, care păstrează doar parțial pictura, găsim reprezentări clasice pentru acest spațiu: Maica Domnului cu Pruncul, Sfânta Treime sau evangheliștii în medalioane mari pe boltă, sfinţi părinţi pe porțiunea pereţilor verticali, Isus cu vița de vie și Răstignirea la proscomidie, Sacrificiul lui Avraam şi Viziunea lui Zaharia pe spatele iconostasului.
Umezeala a provocat deteriorarea masivă a picturii bolții naosului, însă se mai poate citi programul iconografic folosit de Alexandru Zugravul. Pe axul bolții aceasta a așezat îngeri, în locul obișnuitelor medalioane cu simbolurile creștine cunoscute. Pe bolta naosului se mai întrezăresc scene din Ciclul Patimilor. Peperetele vestic, muralistul a reprezentat patru scene: Adam şi Eva, Abel şi Cain în centru, respectiv Sfântul Ilie în colțul nordic. Ce-a de a patra scenă, foarte distrusă, ar putea fi Cina de Taină. O fereastră dreptunghiulară, tăiată probabil în secolul al XIX lea pentru ca femeile să poată urmări mai bine slujba din pronaos, a dus implicit la înlăturarea porțiunii de pictură, reprezentând inițial o friză cu sfinți militari, cărora le-au rămas acum doar capetele.
Pictura iconostasului, mai bine păstrată în comparație cu restul ansamblului mural, dezvăluie un frumos registru al celor 12 apostoli, grupați câte trei sub o colonadă decorativă, avându-l în centru pe Hristos Împărat. O Răstignire încheie în partea superioară programul iconografic simplu al acestui perete despărțitor. Vrejuri bogate de tip pomul vieții decorează ambele părți inferioare ale tâmplei, de-o parte și alta a celor două intrări (împărătească și diaconească), element ce atestă adesea vechimea unui monument din această categorie.
În pronaos, urme vagi de pictură lasă să se ghicească o friză a fecioarelor.
Patrimoniul
Prima oprire a acestui meșter la Muncel a fost mai devreme, în 1786, când pictează icoanele împărăteşti: un Deisis (semnată şi datată); apoi icoana de hram cu Sfântul Nicolae (datată, uşor înnegrită, dar în stare bună). În ambele, accentul este pus preponderent pe desen și mai puțin pe elementele decorative și pe cromatică. Alte două icoane, cu temele Maica Domnului cu Pruncul (datată) și un Arhanghel Mihail, nu se mai găsesc la Muncel. Un frumos candelabru sculptat în lemn întregește ceea ce a rămas din patrimoniul acestui monument istoric.
Sătenii nu au construit trepte de acces în fața intrării ci au păstrat vechea placă rotundă de piatră, particularitate pe care o regăsim și alte monumente istorice de lemn ale acestei zone, precum bisericile din: Sălișca, Gârbăul Dejului sau Strâmbu.
Starea de conservare
Edificiul din Muncel este valoros și datorită faptului că nu a suferit intervenții majore care să îi deterioreze aspectul original. Așadar, pătrundem într-un spațiu aproape identic cu cel în care se rugau strămoșii sătenilor de astăzi. Din 1976, de când au biserică de zid, sătenii nu mai urcă dealul până la vechiul lăcaș decât rar, decât la unele ocazii speciale, edificiul fiind golit în interior de mobilierul bisericesc.
Baza de piatră de pe latura nordică are nevoie de consolidare deoarece se dislocă încet, căci biserica este ridicată pe coama dealului, iar apa scursă de pe acoperișul cu poală îngustă se infiltrează. Şindrila este în stare bună, fiind schimbată în 2018 și va proteja pentru un timp ansamblul mural care își așteaptă o necesară restaurare.
Tânărul preot paroh Ioan Chindriș, recent venit în Muncel, a crescut în Maramureșul bisericilor de lemn și își dorește ca edificiile clujene să beneficieze și ele de intervenții de consolidare și restaurare. Este preocupat de inițierea unor demersuri pentru salvarea picturii, puternic înnegrită și de integrarea lăcașului în viața satului.
(Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)
