Biserica de lemn din Sălișca Deal

Înregistrare din proiectul "Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj", realizată în colaborare cu Radio Renașterea:

Biserica de lemn din Sălișca Deal, un valoros monument istoric clujean
ce dăinuie din 1680

Biserica de lemn cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (din Deal) străjuiește împrejurimile și viața comunității încă din 1680. Amplasată pe un deal din partea nordică a satului Sălișca, comuna Câțcău, este vizibilă din drumul național ce unduiește printre Dealurile Clujului și Dejului purtând călătorul spre nord.

Din tradiția orală se știe că înlocuia o biserică mai veche, ridicată în vatra inițială a acestui sat, menționat întâia oară la începutul secolului al XV-lea. Se prea poate să fi preluat de la acest vechi edificiu elementele arhaice de planimetrie și detaliu pe care le-a păstrat și care o așază printre cele mai vechi lăcașuri de cult din lemn clujene.

Vechimea, decorul sculptat și pictat, alături de tipologia sa o recomandă ca una din bisericile transilvănene reprezentative și care i-au asigurat locul pe Lista Monumentelor Istorice, sub codul CJ–II-m-B-07747 încă de la prima întocmire a acestui document. 

În preajma anului 1790, preotul Oanca îl aduce pe pictorul zugrav Alexandru (Pop)ovici din Ciceu Hășmaș pentru a înfrumuseța  interiorul pe cheltuiala comunității sau a câtorva familii mai înstărite. Pentru a înțelege de ce realizarea ansamblului de pictură murală s-a făcut la mai bine de 100 de ani de la ridicarea edificiului, apelăm la documentele care atestă revenirea sătenilor la ortodoxie, în preajma anilor 1760.

Arhitectura

Monumentul din Sălișca are, așadar, specificul edificiilor din lemn de la finalul secolului al XVII-lea din această zonă, precum cele din Muncel sau Gârbăul Dejului. Dimensiunile mici, lipsa pridvorului, acoperișul unitar, modul de îmbinare a bârnelor sau iconostasul cu două intrări sunt câteva dintre acele elemente care îi dovedesc vechimea. În același timp, coiful conic al turnului clopotniță și cei doi stâlpi sculptați ce susțin acoperișul prelungit în dreptul absidei altarului îi conferă individualitate.

Aflându-ne în fața intrării lăcașului, observăm talpa înaltă și ușa scundă ce obligă la aplecare în semn de smerenie. Alte mărturii ale trecutului sunt urmele semi-îngropate ale unei mese a moșilor, unde sătenii secolelor trecute se adunau pentru sfințirea bucatelor la unele sărbători.

Meșterii care au ridicat edificiul au îmbinat bârnele de stejar în coadă de rândunică și cheotoare dreaptă, așezate pe o fundație de piatră. Din punct de vedere planimetric, acesta se înscrie în tipologia clasică, cu un pronaos și naos formând un dreptunghi unitar, care are în prelungire absida poligonală în cinci laturi, cu pereții retrași. De pe tavanul pronaosul se ridică scheletul turnului clopotniță cu coif zvelt și galerie parțial deschisă. Naosul are o boltă semicilindrică ridicată direct de pe pereți, la fel ca altarul care prezintă însă tavan pe porțiunea pereților oblici.

Decorul sculptat

Motivele sculptate în lemn pe ancadramentele celor două intrări în pronaos și naos, cu ușori masivi, dezvăluie repertoriul de elemente specifice ornamenticii românești: torsada, crucea, rozeta și numeroase motive geometrice, toate îmbinate cu armonie. Meșterul s-a oprit în mod deosebit asupra arcelor bolții naosului, mai exact la arcul dublou și la meșter grinda, unde a încrustat frumoase rozete, torsadă și romburi. Nu întâmplător cercetătoare Ioana Cristache Panait găsea bolțile monumentelor clujene ca fiind mai decorate decât în alte zone.

În exterior, streașina adăpostește consolele tăiate descrescător asemeni unor aripi, cu profil rotunjit, în timp ce coloanele din dreptul altarului au primit câte trei bulbi care întrerup secțiunea simplă, în patru fețe a fiecărei coloane.

Pictura

Cunoscut pentru activitatea sa de pe Valea Someșului, pictorul iconar Alexandru Popovici din Ciceu Hăşmaş poposește aici la finalul secolului al XVIII-lea (aprox.1790) pentru a așterne veșmânt de pictură interioară. Inscripţia semnată și nedatată: „Zugravitu-s-au acest oltari prin îndemânarea și osârdia preotului Oanca…Alexandru Popovici Zugravul”, se păstrează pe peretele estic al altarului. Pictorul se semna în diverse moduri: Pop Alexandru Zugravu din Ciceu Hășmaș, Alexandru Popovici Zugravu sau, mai simplu, Alexandru Zugravu. Provenea, așadar, din satul bistrițean Ciceu Hașmaș și este încadrat de istoricul de artă Marius Porumb într-un grup de pictori cu trăsături stilistice comune, care au împodobit monumentele unei zone având centrul artistic în Năsăud.

La Alexandru Zugravu se remarcă accentele grafice evidente în veșmintele personajelor, în schițarea trăsăturilor cu pupile mici și negre, în cromatica echilibrată axată pe combinația dintre roșu și albastru sau albastru verzui și, mai ales, în preferința pentru motivele decorative elaborate ce par să aibă volum, precum vrejurile și torsadele pictate. Toate aceste elemente care-i definesc stilul se regăsesc din plin și în valorosul ansamblu de pictură de la Sălișca.

Încadrând intrarea în biserică, pe latura de sud, se observă vagi urme ale unei picturi exterioare reprezentându-i pe arhangheli, patronii monumentului. În naos, peretele vestic şi partea de nord a bolţii conservă mai bine părți din ansamblul mural, în rest acesta fiind deteriorat și înnegrit. Pictura din altar este relativ deteriorată, mai ales în partea superioară, însă se mai poate citi programul iconografic folosit de Alexandru Pop: figuri de sfinţi părinţi, Sfânta Treime şi Maria Orantă pe boltă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt înfățișați într-o scenă de mari dimensiuni pe spatele tâmplei, flancați de două biserici cu aspect diferit, în care recunoaștem influențele din arhitectura religioasă transilvăneană a epocii.

Programul iconografic al iconostasului are în centru registrul celor 12 apostoli cu Iisus,  reprezentat egal, la aceeași înălțime cu ucenicii săi. Deasupra, o Răstignire amplasată într-un amplu decor urban este foarte deteriorată de infiltrarea apei. Sub apostoli, tâmpla este inundată de bogate  motive decorative precum casetelor cu diverse simboluri și bogate vrejuri vegetale, preferate de Alexandru Zugravu. 

O restaurare necesară ar scoate în evidență busturile de prooroci şi scenele din Ciclul Hristologic de pe boltă. Adam și Eva împodobesc luneta peretelui vestic al naosului, însă scena cea mai amplă de pe acest perete este cea a Judecății de Apoi, cu grupul celor drepți reprezentați îmbrăcați, în timp ce păcătoșii sunt goi în mijlocul vâlvătăilor iadului. Aceștia din urmă au, precum Adam, mâinile duse la cap semn că și-au dat seama de greșelile lor.

În pronaos, doar pe tavan se mai văd casetele cu diverse simboluri, restul picturii fiind ștearsă de vreme.

Patrimoniul și starea de conservare

Din vechiul patrimoniu al lăcașului, se mai păstrează câteva icoane pe lemn databile la finalul  secolului al XVIII: Maica Domnului cu Pruncul, Deisis sau Arhanghelul Mihail, în timp ce o parte din icoanele pe sticlă au ajuns în muzeu la Cluj.

Uşile împărăteşti, montate în golul din dreapta al iconostasului, sunt realizate în același secol. Baghete din lemn sunt bătute în cuie pe suprafața celor două canaturi pentru a rezulta patru registre. În cele două superioare este înfăţişată o Bunăvestire, deasupra portretelor a doi evangheliști. Deși nu sunt restaurate, păstrează o pictură simplă, arhaică, dar frumoasă, cu o cromatică echilibrată. Cu excepția butonilor de la nimburile personajelor redate, pictorul denotă o aplecare spre esențial în lipsa altor detalii.

O veche scară pentru accesul în pod, tăiată dintr-o singură bârnă, atrage atenția într-un colț al pronaosului. În turlă se păstra în trecut un clopot datat la 1794.

Monumentul a trecut în ultimii ani prin câteva lucrări de consolidare și schimbare a șindrilei, astfel că nu prezintă probleme mari din acest punct de vedere. Însă,  fâșiile de pânză pictată ce atârnă de pe bolta naosului sunt semnalul că ansamblul de pictură trebuie salvat. Tânărul preot ortodox Vlad Todoran a venit în parohie în 2018. Are năzuințe mari față de  monumentul pe care îl are în grijă, cunoscând importanța edificiilor de acest fel. A pus în evidență biserica prin diverse modalități, însă, mai mult de atât, speră într-o intervenție asupra interiorului, privind cu speranță la acele puține exemple fericite de biserici cu pictura restaurată  și care astăzi sunt o mândrie pentru patrimoniul zonal sau național. Preotul adună oamenii la slujbă în vechiul lăcaș de câteva ori pe an, la anumite sărbători. În acest fel, monumentul din Sălișca rezistă timpului prin grija unei comunități care nu l-a abandonat și care rămâne conștientă de tezaurul pe care îl deține.

 (Consuela Bendea, consultant artistic CJCPCT Cluj)

articol publicat de: