PATRIMONIUL ŞI STAREA DE CONSERVARE A BISERICILOR DE LEMN DIN JUDEŢUL CLUJ

    În 2002, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj se alătura efortului de inventariere şi găsire a fondurilor pentru restaurarea şi conservarea bisericilor de lemn vechi din judeţul Cluj. Aceasta a presupus realizarea unei susţinute munci de teren, dusă de către o echipă a C.J.C.P.C.T. Cluj, pentru a constata starea actuală de conservare a acestora, a patrimoniului lor şi pentru reactualizarea listei acestor monumente. 
    Astfel, în acelaşi an, 2002, apare primul volum al „Repertoarului bisericilor de lemn din judeţul Cluj”, realizat în strânsă colaborare cu cercetătorul Ioan Toşa din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Acest prim volum se opreşte asupra istoricului acestor monumente şi asupra caracteristicilor de arhitectură.  
    Demersul iniţiat în 2002 a continuat prin editarea volumului II, în 2006, care trece în revistă starea de conservare a întregului monument, dar  şi situaţia actuală a patrimoniul mobil şi imobil pentru 37 de monumente de lemn clujene: Agârbiciu, Apahida, Aşchileul Mic, Băgaciu, Berind, Căianu, Cutca, Dângăul Mic, Dorolţu, Dretea, Finişel, Gârboul Dejului, Ghirolţ, Iclod, Lacu, Macău, Năsal, Ocolişel, Pădureni, Pruneni, Sava, Sălişca, Sălişte, Sâmboieni, Sântejude, Sic, Silivaş, Someşu Rece, Stolna, Strâmbu, Surduc, Şard, Tăuţi, Târguşor, Ticu Sat, Tioltiur şi Valea Căşeiului. 
    Prezentul volum continuă lista prin prezentarea celorlalte biserici de lemn monument istoric şi anume: Aghireşu, Aghireş Fabrici, Aşchileul Mare, Bădeni, Bălceşti, Beliş, Berchieşu, Bica, Bucea, Calna, Cătălina, Chesău, Chidea, Ciubăncuţa, Ciucea, Ciuleni, Cojocna, Cremenea, Crişeni, Dâncu, Dealu Negru, Dej, Gârbău, Livada, Măgura Ierii, Muncel, Nadăşu, Nicula, Osoi, Săliştea Nouă, Săliştea Veche, Sânpaul, Straja, Sumurducu, Ticu Colonie, Vechea, Vişagu, precum şi menţionarea unora dispărute sau strămutate cum ar fi cele din: Muntele Rece, Valea Groşilor sau Leurda.
    Totodată, din 2007, CJCPCT a demarat un proiect de colaborare între restauratori români şi polonezi, specializaţi în restaurarea monumentelor de lemn, Polonia oferind un exemplu demn de urmat în acest sens. 
    Bisericile de lemn cuprinse în acest volum sunt, majoritatea, înscrise pe Lista Monumentelor Istorice. Fiecare fişă se opreşte asupra decorului sculptat, asupra picturii murale, a obiectelor de patrimoniu mobil şi încheie cu surprinderea stării de conservare, în încercarea de a oferi o imagine cât mai completă asupra situaţiei monumentului în prezent. Reprezentând valori de ordin artistic şi istoric, elementele care formează patrimoniul edificiilor de lemn se păstrează parţial, suficient însă cât să ofere o imagine asupra artei religioase româneşti din această zonă pe parcursul secolelor XVII-XIX.
    Decorul sculptat în lemn, parte componentă a arhitecturii, este concentrat la nivelul ancadramentului uşii de intrare în pronaos şi/sau în interior la intarea în naos, îmbinând motive decorative precum: funia împletită, vrejurile florale, romburi alături de omniprezentul motiv al rozetei; apoi la nivelul brâului bisericii, sub forma funiei răsucite ce înconjoară întreg monumentul. Tot în exterior, unele monumente prezintă sculptură la arcada pridvorului. În interior, este decorată adesea bârna transversală a naosului, încununată de cheia de boltă şi uneori iconostasul, aici având nu doar rol decorativ ci şi de a separa cele trei sau patru registre de icoane. În unele cazuri, peste vechiul ancadrament decorat al intrării s-a aplicat altul nou: Chidea, Aghireşu, peste altele s-a aplicat vopsea: Bădeni, Dâncu, Ticu Colonie, Bălceşti, dar există şi cazuri fericite de ancadramente frumos decorate şi bine păstrate: Sumurducu, Vechea, Nicula etc. 
    În ceea ce priveşte pictura murală a bisericilor de lemn, aceasta a fost realizată în tempera, pe o pânză care a fost apoi lipită pe perete. Pictura fiind uşor supusă degradării, în majoritatea cazurilor, din ansamblul iniţial de pictură murală se păstrează doar fragmente, întâlnite mai ales în altar şi pe bolta naosului, zone mai puţin expuse factorilor distructivi. Ceea ce caracterizează starea de conservare a tuturor acestor ansambluri este aceea că ele sunt afectate de infiltrarea apei prin acoperiş, puternic înnegrite din cauza fumului de la lumânări,  acoperite de icoane şi ştergare, la care se adaugă agresiuni cum sunt scrijeliturile, în astfel de cazuri fiind de datoria preotului să intervină în impunerea respectului pentru monument. Există şi câteva exemple fericite, unde ansamblul mural se prezintă în condiţii bune, mai ales datorită restaurărilor, precum la Bica, Ticu Colonie (cu intervenţii la restaurare), Bucea etc. În cazul bisericilor care nu mai păstrează pictură deloc, cauzele sunt multiple: pictura s-a deteriorat în timpul transportului dintr-un sat în altul (Chesău), pentru a nu lăsa umezeala să pătrundă în interior aceasta a fost acoperită cu vopsea, tapet sau var (Chidea, Cojocna, Dâncu, Dângăul Mare, Ghirolţ, Nima, Măgura Ierii, Băgaciu, Straja, Cutca). Astfel, au fost acoperite ansambluri picturale de mare valoare a căror stare nu mai poate fi astfel evaluată, prejudiciindu-se şi aspectul tradiţional al interiorului unei biserici de lemn.
    Deşi unele biserici nu păstrează pictura originală sau nu o păstrează integral, aşa cum am arătat mai sus, inscripţiile şi analiza stilistică permit datarea cel puţin cu aproximaţie a multora dintre aceste ansambluri de pictură murală. Astfel, peste 30 din bisericile de lemn din judeţ deţin integral sau parţial pictură murală din secolul al XVIII-lea, printre cele mai vechi exemple numărându-se cele de la Vechea, Stolna, Dretea sau Măgura Ierii. Restul edificiilor religioase de lemn au fost pictate pe parcursul secolului al XIX-lea sau au primit pictură nouă în secolul al XX-lea.
    Dintre meşterii care au decorat cu pictură şi cu icoane bisericile de lemn de pe teritoriul actual al judeţului Cluj, cei mai prolifici au fost Dumitru Ispas, Nechita Zugravul sau Ioan Pop din Românaşi. 
    Dumitru Ispas, pictor muralist originar din Gilău, a fost activ la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-la, perioadă în care a împodobit cu pictură murală cel puţin 10 biserici de lemn din zona luată în discuţie: Agârbiciu – 1801 şi 1818, Dângăul Mic – 1802, Finişel – 1807, Nadăş, Păniceni – 1808, Petrindu Mare – 1835, Sânpaul – 1788, Someşu Rece, Straja – 1806, Tăuţi – 1829, Ticu sat – 1827. Este o pictură de factură populară caracterizată prin decorativism şi o cromatică relativ veselă. 
    În ceea ce-l priveşte pe Nechita Zugravul, acesta s-a remarcat în primul rând ca iconar şi doar apoi ca muralist. Activitatea sa este plasată la mijlocul secolului al XVIII-lea, când a pictat pentru biserici precum: Aghireşu, uşile împărăteşti din Berind, Dâncu, Sânpaul, Ticu Colonie, Finişel, iconostasul din Dretea. Chenarele sale sunt rectangulare, decorate cu motivul frânghiei răsucite, fondul este aurit prezentând motive geometrice în relief, iar gama cromatică este dominată de roşu, verde şi albastru. Se remarcă figurile cu mâini şi degete prelungi, cu aspect fragil.
    Alţi pictori muralişti şi iconari care au lucrat în zonă sunt: Ioan Pop din Românaşi la Apahida şi Aşchileul Mic, Ioan Perşe din Elciu la Aşchileul Mare şi Osoi, Simion Mărincan la Aşchileul Mic şi Berind, Alexandru Pop din Ciceu Hăşmaş care pictează icoane la Muncel şi Sălişca, Nistor din Feleac, care realizează icoane pentru Finişel şi Stolna, Dionisie Iuga din Nicula la Bucea şi Nadăş, Broina Urs la Ticu Colonie, Simion Silaghi Sălăjeanu la Bica şi Păniceni.
Patrimoniul unei biserici de lemn include, pe lângă pictura murală şi decorul sculptat, şi piesele de inventar mobil: icoanele pe lemn şi sticlă, uşile iconostasului, piesele de mobilier, crucile, sfeşnicele, policandrele, tipăriturile, clopotele şi crucile din cimitir. Majoritatea edificiilor religioase de lemn din judeţ nu mai păstrează elementele vechi de patrimoniu mobil, multe dintre acestea s-au pierdut, au fost transferate sau furate în ultimii 20 de ani. Cele mai reprezentative piese au ajuns în muzee, majoritatea în colecţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, în urma campaniei de colectare de la începutul anilor '80. 
    Dintre obiectele de patrimoniu mobil cele mai reprezentative sunt icoanele pe lemn şi pe sticlă. Icoanele pe lemn care s-au păstrat sunt datate pe parcursul secolelor XVII-XIX, multe din ele fiind icoane împărăteşti. Icoane vechi, de secol XVII, s-au mai păstrat în patrimoniul bisericilor din Pintic, Păniceni, Ciubăncuţa, Nicula, Vechea sau Băgaciu. De mare valoare sunt două icoane pe lemn de secol XVI, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, pictate la Păniceni şi Nadăş de acelaşi meşter iconar, precum şi o Maica Domnului cu Pruncul, de tip Hodighitria, pictată în secolul al XVI-lea şi care se află în patimoniul bisericii din Bica. 
    În patrimoniul bisericilor de lemn se mai numără: tipăriturile (cazanii, liturghiere, molitvelnice, evangheliare) păstrate în câteva biserici precum: Berind, Ciubăncuţa, Cremenea, Cojocna, Dâncu sau Straja, aparţinând secolului al XVIII-lea şi XIX-lea; clopote vechi precum cele de la Aşchileul Mare – 1773, Cremenea – 1770, Berchieş – 1848, Bonţ – 1829; cruci de lemn de mână, pictate sau resturi din mobilierul de lemn:  scaune, strane păstrate în podul bisericilor. Multe dintre edificii mai deţin în altar prestolul de piatră pe care apare înscris anul construirii edificiului. În cimitirele din jur, se mai păstrează cruci de piatră din secolul al XIX-lea. 
    Tâmplele bisericilor de lemn, acolo unde se păstrează, piese de patrimoniu extrem de valoroase, au fost decorate fie cu pictură pe pânză lipită pe peretele estic al naosului, fie cu icoane despărţite de un decor sculptat în lemnul peretelui. Iconostasul prezintă, de regulă, trei registre de icoane: şirul celor împărăteşti, icoanele apostoleşti, apoi cele ale proorocilor sau cele prăznicar, totul fiind încununat de o Răstignire. Uşile iconostasului, sculptate şi pictate, sunt, de cele mai multe ori, locul de maximă încărcare decorativă, evidenţiind certe influenţe dinspre arta brâncovenească sau barocă. Împărăteşti şi diaconeşti, sunt decorate cu diverse motive vegetale: vrejuri, viţa de vie, rozeta, precum şi cu alte simboluri ca vulturul bicefal, frânghia răsucită şi medalioane cei patru evanghelişti.
Munca de teren dezvăluie situaţii diverse în privinţa stării de conservare a monumentelor. Între exemplele fericite (biserica din Bucea) şi cele grave (Săliştea Veche sau Pintic), majoritatea bisericilor prezintă probleme legate de starea bazei, dislocarea pereţilor, deteriorarea şindrilei, şubrezirea turnului, deteriorarea stratului de pictură. 50% din monumentele cercetate păstrează un aspect original, celelalte având acoperiş din tablă sau tencuială în exterior sau interior, ancadramente de uşi şi pridvoare vopsite.
    Un ultim aspect ce nu trebuie neglijat este cel al securităţii bisericilor de lemn şi a obiectelor de patrimoniu din interior. În cercetarea pe teren, s-a observat uneori lipsa unei dotări minime antiincendiu şi a unui plan de combatere a acestuia. Măsuri mai eficiente sunt necesare şi pentru prevenirea furturilor. 

Consuela Bendea, referent CJCPCT Cluj

Coperta albumului (design Nicolae Nerțan)