|
|
Dialog muzical între clujeni și bihoreni, de Ziua Unirii Principatelor Române |
|
|
|
|
|
|
.
Sute de clujeni, printre care foarte mulți tineri, au luat parte joi, 23 ianuarie 2020, la spectacolul festiv „Hai să dăm mână cu mână!”, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. Manifestarea, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, președinte Alin Tișe, a debutat la ora 18:00, în sala de spectacole „Laurențiu Hodorog” a Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca. Întregul eveniment a fost prezentat de consultantul artistic Grigore Sâmboan, iar pe scenă au urcat grupuri tradiționale, cântăreți de muzică populară și ansambluri din județele Cluj și Bihor. Potrivit managerului instituției, doamna Adriana Irimieș, 2020 a fost gândit ca „Anul tradițiilor clujene în țară și peste hotare”. În acest scop, a fost dezvoltat un proiect de colaborare și schimb de experiență cu instituții și ansambluri similare din țară și străinătate. Prima colaborare a debutat în spectacolul dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, când a avut loc un schimb cultural cu județul Bihor, anume cu Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” din Oradea, director Leontin Ciucur.
Primii care au urcat în scenă au fost copiii din cadrul grupului „Muguri de folclor” din Cluj-Napoca, grup condus de prof. Alexandru Filip și coordonat de Viorel Dodea, care au interpretat cântece patriotice, acompaniați de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș. Totodată, instrumentiștii din cadrul orchestrei, Sergiu Cebotari și Andrei Oșan, au prezentat la caval și taragot piese instrumentale din repertoriul românesc. Un moment aparte l-a constituit și suita instrumentală din Sălaj, interpretată de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” în manieră tradițională, fără amplificare, așa cum se cânta odinioară la jocul din vatra satului. Foarte apreciați și aplaudați de public au fost și cântăreții de muzică populară Felix Gălan, Ioan Dordoi și Sava Negrean-Brudaşcu, alături de prof. Ioan Berci. Profund emoționată, artista Sava Negrean-Brudașcu a mulțumit publicului pentru aleasa primire. „Îngăduiți-mi să vă spun cât de mult vă iubesc. Cântecul cu care am deschis întâlnirea noastră, A plecat moțul prin țară, a fost lumina vieții mele artistice, m-a lansat și m-a ajutat să intru în rândul artiștilor, această viață care presupune suflet, simțire și datorie față de neam și țară. Așa că, datorită dumneavoastră sunt eu pe scenă”, a afirmat artista.
Jocurile tradiționale au fost aduse în scenă de membrii Ansamblului Folcloric „Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău, director artistic Marcela Câmpean, instructori Ciprian și Nicoleta Mureșan, ansamblu care în anul 2012 a câștigat trofeul Festivalului internațional de tradiții și obiceiuri populare din Wisla, Polonia. Au prezentat suite de jocuri din Palatca (Zona de Câmpie) și de Someș. O prezență așteptată de public a fost și cea a Corului bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea, jud. Cluj, coordonat de părintele Mircea Dejeu. Acest grup, care reprezintă județul Cluj la diverse festivaluri și concursuri din țară destinate grupurilor vocal-folclorice bărbătești, a fost descoperit în urma cercetărilor realizate în teren de biroul de Cercetare - Conservare Cultură și Arte Tradiționale din cadrul instituției județene de cultură, de care se ocupă etnomuzicologul Mircea Cîmpeanu.
În partea a doua a spectacolului dedicat Zilei Unirii Principatelor Române au evoluat invitații speciali, membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana” din Oradea. Acompaniați de orchestra Ansamblului, dirijor Adrian Miescu, aceștia i-au bucurat pe spectatorii clujeni cu dansuri din mai multe zone ale țării (Oltenia, Bucovina și Bihor), dar și cu frumoasele cântece aduse în scenă de interpreții: Simona Costin, Ionel Ban, Luminița Tomuța, Cornel Borza, Leontin Ciucur și instrumentiștii: Petrică Popa (taragot) și Stângaciu (vioară cu goarnă).
În final, managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș, a mulțumit publicului prezent, tuturor celor implicați în realizarea spectacolului festiv „Hai să dăm mână cu mână!”, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române și a oferit o Diplomă de aleasă gratitudine Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana” din Oradea, director Leontin Ciucur. „Mă bucur că în această seară Clujul și Bihorul și-au dat mână cu mână, împreună cu dumneavoastră, publicul nostru de suflet!”, a spus managerul Adriana Irimieș. La rândul său, Leontin Ciucur a mulțumit Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj pentru distincția oferită. „Vă mulțumim pentru invitație, pentru atenția cu care ne-ați tratat aici, la Cluj, mulțumim clujenilor prezenți la spectacol”, adăugând că va întoarce invitația clujenilor pentru a oferi spectacole de folclor de înaltă ținută orădenilor.
Dialogul muzical între clujeni și bihoreni s-a încheiat cu o frumoasă Horă a Unirii în care, pe lângă cântăreți, ansamblurile folclorice și grupurile prezente, s-a prins și publicul prezent în sala de spectacole.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
publicat la 30.01.2020
de Grigore Sâmboan |
[ Contact ] |
|
|
|
|
|
|
|
|