Într-o şedinţă de lucru la Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni domnul Director Tiberiu Groza, ne-a  îndemnat să strângem poze vechi pentru realizarea unor monografii în imagini a localităţilor din judeţul Cluj. Am urmat îndemnul şi m-am pornit la strîns fotografii mai vechi decît cele realizate în ultimii 50 de ani. Au fost oameni care m-au înţeles şi m-au ajutat cu mare drag dîndu-mi poze de mare valoare din comuna Cojocna. Mulţi consăteni m-au tratat  cu neîncredere. Eu văzând că nu imi dau atenţie m-am resemnat dar nu m-am lăsat învinsă. Am continuat sa strîng fotografii de la cei care au fost de acord cu intenţia noastră de a realiza acest album, lucru pentru care le mulţumesc tuturor. Viata socială, culturală şi spirituală a satului Cojocna de dinainte de colectivizare merita sa fie adunată şi pastrată într-un album de fotografie pentru generaţiile viitoare.
Erau obiceiuri frumoase si petreceri de Paşte şi de Rusalii. În prima zi de praznic nu se făcea joc, în schimb la Rusalii se ieşea în ţarină. După terminarea slujbei la biserică toţi enoriaşii cu preotul în frunte, ieşeau în „furdulaşul” unde era semănat grâu. Aici se făcea slujba de ocrotire a cerealelor să fie ferite de grindină şi de gângănii.
Pentru Paşte erau multe obiceiuri. De cum începea postul mare se duceau prescuri la biserică în fiecare sâmbătă până în joia mare. După „purtatul prescurei” cum se spune în popor, se făcea pomul pentru cei care au mers în eternitate în perioada de un an de la Paşte până la Paştele următor.
Pomul se slujea în joia mare, cu sfintele Paşti, fiind împodobit cu covrigei, ouă roşii, fructe, bomboane, o farfurie, o cană, o lingură şi o furculiţă. Dupa slujba tot ceea ce era pus in pom se împartea copiilor. Pomul gol se punea pe mormântul pentru care era slujit.
În a doua zi de Rusalii se făcea jocul la şură. Sura  era împodobită cu crengi de stejar, care erau aduse din pădure şi se puneau cu vârful în jos. În faţa şurii şi pe marginea porţilor se puneau tot crengi de stejar. În mijlocul crengilor din şură se făcea un lustăr din florile timpului, un cerc mare. Până sus mai erau două cercuri, toate împodobite cu flori. În mijlocul lustărului, cum îi spuneam noi, se făcea semnul sfintei cruci tot din flori. La jocul de la Rusalii, „chizeşul” hotăra care fată dă de mâncare ceteraşilor. Inaintea inceperii jocului, fata care era aleasă era mândră că era ce-a mai respectată. Fetele pe acea vreme erau foarte ascultătoare şi cuminţi neieşind din vorba părinţilor.
La masă, ceteraşii mergeau cu băieţii care organizau jocul, adică chizeşii. Toţi cei care luau masa la fată făceau  un joc mic drept mulţumită gazdei pentru masă, după care porneau spre şura unde era jocul, fiind aşteptaţi de tineretul satului şi începeau jocul. La Cojocna jocul la şură se începea cu o suită de dansuri compusă din Ţarina, Ardeleana, Roata şi Învârita. Băieţii stăteau lângă ceteraşi, în gura şurii şi făceau cu ochiu şi cu mâna fetei cu care doreau să joace. Fiecare fată mergea la chemare, se făcea roată, pe urmă se juca cu strigături şi cor bărbătesc. După ce se termina, urma jocul tradiţional al Cojocnei, Învârita şi ponturi jucate de băieţi.
Mai erau obiceiuri foarte vechi şi atrăgătoare pentru tinerii de pe acea vreme. Se lucra în clacă când un tânăr dorea să-şi construiască o casă şi era ajutat de toţi prietenii şi rudele. Se mai făcea clacă şi pentru ajutorul femeii la torsul cânepii. Se făcea un caier mic la fiecare. Când se termina se adunau toate fusele, se răştiau şi se făcea jirebdie. 
Se făceau şi şezători, unde mergeau femeile şi fetele, fiecare cu ce avea de lucru. În şezătoare băieţii se aşezau lângă fete, fiecare lângă fata pe care o iubea. Fata de dragul băiatului se făcea că scapă fusul iar băiatul repede îl prindea şi nu îl dădea până nu primea o sărutare drept răsplată. După miezul nopţii la terminarea torsului, lucrul se punea la o parte, băieţii aduceau ceteraşii din sat şi începeau veselia şi jocul. Pe urmă fiecare mergea acasă. Fetele erau conduse de băieţi până la poarta fiecăreia.
Femeile se străduiau să ţeasă, să facă haine familiei. Asta se petrecea după ce îşi terminau treaba  de la câmp. Până la sfintele Paşti hainele trebuiau să fie gata de purtat.
Erau foarte frumoase şi sărbătorile Crăciunului. Se stângeau grupuri după vârstă şi începeau să înveţe colinzi. În ajunul Crăciunului, copii începeau colindatul după ce serveau masa. Cei mai mici mai după masă iar cei mari noaptea. Mergeau şi tineri însurăţei. Cei mai învârstă aşteptau colindătorii şi-i serveau cu jinars de prune şi cozonac.
Cojocna avea oameni gospodari şi harnici care lucrau cu drag pământul. Pe vremea noastră şi în trecut, pământul se lucra numai cu boi sau bivoli. Gospodarii abia aşteptau să treacă iarna. Când soarele zvânta coastele, ţăranii se pregăteau să iasă la plug şi cu animalele odihnite peste iarnă, începeau aratul.  Când se băga plugul în brazdă, ţăranul îşi ridica pălăria, îşi făcea semnul sfintei cruci şi spunea „ Doamne ajută şi dă roade bogate”.
Pe câmp se auzea glasul ţăranilor cum mânau cu biciul pe umăr, strigând la boi cu blândeţe „ cea” sau „hois” în urma plugului.  Care erau mai tineri începeau să cânte sau să fluiere. Nu rămânea nici o brazdă de pămân nelucrată. Câmpul era asa de frumos că era plin cu oameni.  Când se termina semănatul de primăvară se făceau ciurzile de animale. Erau vite care nu mai veneau până toamna acasă şi rămâneau în stanişte (pajişte). Numai vacile cu lapte care veneau seara în sat. Erau şi multe oi. După Paşte se împreunau, pe urmă mergeam cu rândul după lapte, cu măgăruşul şi un căruţ mic pe două roţi. Femeile făceau caşul, urda şi jintuiala, din care se făcea balmoşul. Cheagul îl făceam noi din rânza (stomacul) mielului.
 In Cojocna au fost multe activităţi culturale şi spectacole organizate de cadrele didactice. Tineretul era indrumat şi ajutat de învăţători. Se făceau spectacole de Anul Nou, cu piese de teatru şi dansuri populare. Era un mare bal de 1 Decembrie în sala de la Băile Cojocna. Aici veneau oamenii satului, cu jinars de prune, friptură de porc si cozonac pufos cu nucă. La miezul nopţii se întindea o masă pe cinste. Îşi închinau unul altuia cu sticla de jinars. După masa ţărănească, dar foarte bogată, începea jocul până spre ziuă.
 În Cojocna mai era un cor mare de bărbaţi de aproximativ 150 de persoane, care cânta pe patru voci, dirijor fiind Domnul Szentoalnai Ştefan, ajutat de domnul Director al Şcolii din Cojocna, Runcu Vasile. Pe vremea când erau părinţii noştrii tineri, dirijorul era domnul Buduşanu. La repetiţii veneau muzicologi din Cluj, ca Domnul Medan Virgil şi domnul Boldur. S-a cântat şi „Nunta de pe Someş” lucrare corală compusă  de domnul Tudor Jarda, care a asistat de câteva ori la repetiţii.
Ne mândrim cu trecutul obiceiurilor din Cojocna şi sperăm să se găsească cineva să ia frâiele şi să ducă mai departe bogăţia culturală românească. Ar fi mare păcat să se piardă aşa obiceiuri frumoase rămase din strămoşi.
Albumul de fotografii editat de Centrul Judetean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale se doreste a fi un omagiu adus înaintaşilor nostri care au creat cultura tradiţională specifică locului iar eu, învrednicindu-mă să contribui la realizarea lui, doresc să-mi aduc prinosul la a lor cinstire.