.
Sâmbătă, 14 mai 2011, începând cu ora 10:00, în foaierul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, va avea loc ediţia 2011 a Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” – faza judeţeană.
Organizatori sunt: Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj.
În cadrul Olimpiadei, toate şcolile pot participa cu un număr de maxim 5 elevi, cu orice meşteşug practicat în cadrul atelierelor speciale: prelucrare lemn, pictura icoane, realizare podoabe din mărgele, ţesut, cusut, tors, împletit, realizare costume tradiţionale, măşti, ceramică, etc.
Concurenţii vor avea, pe timpul Olimpiadei, costum popular - ca ţinută obligatorie, de preferinţă din zona de provenienţă a participanţilor şi vor prezenta trei lucrări gata realizate, urmând ca o a patra lucrare să se realizeze în timpul desfăşurării concursului.
Primii zece concurenţi vor fi selecţionaţi pentru a reprezenta judeţul Cluj la Sibiu, în cadrul fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”. Ceilalţi premianţi ai fazei judeţene vor fi înscrişi pe listele taberelor de profil, organizate de către C.J.C.P.C.T Cluj.
Informaţii suplimentare, despre Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, se pot obţine la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Calea Dorobanţilor, nr. 104, Cluj-Napoca, telefon: 0264.59.77.81. |