Luna aceasta a fost ziua de naştere a artistului Alexandru Ţitruş. Pe 3 martie 1922 se năştea cel care avea să devină cel mai mare artist violonist al cîntecului popular ardelenesc. După aniversarea  sa, din anul 2012, la 90 de ani de la naştere, în calitate de director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj am simţit că am o datorie profesională faţă de memoria artistului de a scrie o carte despre viaţa şi cariera sa. Văzînd, la 23 de ani de la moartea sa, cît de apreciat şi iubit este în localitatea natală, oraşul Ocna Mures, mi-am propus să relansez festivalul care-i cinsteşte memoria şi să realizez totodată o carte  despre artistul Alexandru Ţitruş. O carte care să reflecte modul în care a rămas acesta în memoria comunităţii unde şi-a desfăşurat cea mai mare parte din viaţă şi din activitatea artistică.

În anul 2005, odată cu preluarea funcţiei de director la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, am implicat instituţia în organizarea festivalului concurs care-i poartă numele şi-i cinsteşte memoria dar din cauza unor neînţelegeri avute cu doamna Mariana Titruş, am retras instituţia din organizarea viitoarelor ediţii ale festivalului. Neînţelegerile avute cu doamna Mariana Ţitruş s-au stins repede dar starea de sănătate a dînsei şi sosirea crizei în România, nu au mai permis organizarea festivalului pînă în acest an. Totuşi în anii 2007-2008 am realizat împreună cu Gelu Furdui, redactor la Radio Cluj, un număr de 3 albume muzicale conţinînd 62 de cîntece înregistrate de Alexandru Titruş. Tot atunci am aflat ca Alexandru Ţitruş a fost membru al orchestrei de muzică populară a Filarmonicii clujene, orchestră care a trecut în componenţa instituţiei noastre începînd cu anul 2003.

În anii 2011 şi 2012 am avut posibilitatea să-i dedic două dintre emisiunile realizate la Radio Cluj şi să prezint publicului personalitatea şi repertoriul artistului Alexandru Ţitruş.
În aceste condiţii apariţia unei cărţi dedicate artistului devenea tot mai necesară iar manifestările organizate în Ocna Mureş, la aniversarea a 90 de ani de la naşterea sa, precum şi respectul şi dragostea pe care i-o poartă ocnamureşenii şi clujenii, m-au determinat să purced la realizarea acestei cărţi. Dar să-ţi doreşti să realizezi o carte este una şi s-o duci la bun sfîrşit sarcina este alta.
Întîmplarea fericită face ca la mijlocul anului 2012 să-l reîntîlnesc pe bunul meu prieten şi colaborator, ziaristul şi scriitorul Sorin Grecu, cel cu care în anii 2007-2009 am realizat 14 filme despre personalităţile culturii tradiţionale din judetul Cluj, grupate sub titlul “Tezaure Umane Vii”.
Colaborarea timp de 3 ani cu Sorin Grecu la realizarea acestor filme şi faptul ca şi el, ca şi mine, are rădăcini în localitatea de naştere a artistului, m-a făcut să-i propun acestuia realizarea cărţii care devenea tot mai necesară. Scăpam în acest fel de o sarcină pe care nu ştiu dacă aş fi putut-o duce cu bine la capăt.

Sorin Grecu nu este omul căruia să-i spui de două ori. Mereu harnic şi entuziast, a preluat imediat ideea şi a început să realizeze interviuri cu cei care l-au cunoscut pe Alexandru Ţitruş: rude, colegi de la orchestra, scriitori, artisti, profesori universitari, membri ai boemei clujene din ani 60-70 si 80 ai secolului trecut. În fiecare zi venea şi-mi povestea lucruri inedite aflate despre Alexandru Titruş. Zilnic primea încurajări de la cei pe care-i intervieva privitor la necesitatea realizării cărţii. În fiecare zi constatam impreună, că nu numai noi o doream ci foarte multi alţii o aşteptau. Aşa se face ca un număr mare de colaboratori ne-au mărturisit amintirile si sentimentele lor despre Alexandru Ţitruş. Pe măsură ce se contura portretul artistului se conturau alte două portrete la fel de importante: cele ale oraşului Ocna Mureş şi a Clujului de odinioară. Amîndouă dispărute pentru totdeauna împreună cu artistul, în anul 1989. Cu aceste portrete se zugrăvea şi-o epocă ce-şi dădea sufletul iar cartea devenea tot mai valoroasă prin suprapunerea celor trei evocări şi prin dragostea mărturisita de cei intervievaţi pentru artist, oraş şi lumea de altădată. Acum cînd cartea este gata şi-o recitesc a treia oară, aşternind pe hîrtie aceste gînduri, sper ca ea să placă publicului. Sper să fie o împlinire şi o bucurie pentru fica artistului, Mariana Titruş şi să-şi atingă scopul de a contura  şi reliefa talentul, caracterul şi sufletul artistului. O viaţă dramatică, o carieră strălucită şi un destin tragic al familiei Titruş se regăsesc în paginile cărţii “Alexandru Ţitruş-portret din cioburi”.
Cu fiecare mărturisire portretul artistului şi omului Alexandru Ţitruş devine mai limpede şi mai impresionant. Chiar de la primele confesiuni aşternute în paginile cărţii aflăm ca “odată cu moartea lui l-am pierdut pe cel mai mare lautar, violonist, artist pe care l-a avut vreodata Transilvania” Aflăm că “si-a iubit enorm etnia din care făcea parte, fiind dispus în acele vremuri să-ţi rişte pînă şi libertatea- numai să le facă mai bună viaţa semenilor săi”.
Era un tata grijului şi iubitor care şi-a educat cu multă răbdare şi toleranţă copii.  Şi-a ajutat neamurile găsindu-le locuri de muncă, umblînd cu ele pe la medici cînd erau bolnave apreciindu-le hărnicia, vizitîndu-le şi cîntîndu-le de sărbători.”Ce mi-a plăcut la tata, de ce l-am adorat atît încît am ajuns să dorm chiar şi în ziua de azi cu fotografia lui la căpătîi? Într-o viaţă de om, el o vorbă grea nu a avut pentru mine” (Mariana Titruş).

Reuşea să simtă ostilitatea unor oameni cu care intra în contact şi avea talentul  şi plăcerea să o transforme încet-încet în simpatie.
Concetăţeni precum Nicolae Dobra, pe care s-a oferit să-l înveţe gratuit să cînte la vioară, îi evidenţiază generozitatea şi-i poartă o caldă amintire celui care “avusese întotdeauna buzunarele pline cu bomboane multicolore pe care le oferea cu generozitate nouă, copiilor săraci”
La Cluj devine foarte repede iubit şi cunoscut de publicul avizat, dar şi de colegi “fiind un om inteligent şi, mai ales, sociabil”.
În relaţia cu publicul avea mereu “acel zimbet-complice şi generos, în acelasi timp - de om care se face luntre şi punte ca să te simţi în largul tău şi să-i poţi savura muzica”(Sorin Grecu). Cînta mereu pentru oricine, cu atita pasiune, oriunde i se cerea acest lucru “emoţionîndu-i pe vameşi pînă la lacrimi”. “Ţitruş ştia să cînte deopotrivă pentru domni cît şi pentru celelalte categorii sociale. ” (Prof. Univ. Puiu Popescu)
 În străintate reuşea cu aceeaşi măiestrie şi uşurinţă să transmită cele mai profunde sentimente prin muzica pe care o cînta. Făcînd parte din orchestra “Virtuoşii României” şi efectuînd un turneu în Elveţia alături de Dumitru Fărcaş, Toni Iordache, Ion Drăgoi, Florea Paraschiv, Radu Simion şi Mihai Cotoanţă este apreciat, spunîndu-i-se “Sunteţi la nivelul lui George Enescu”. La unul dintre spectacolele susţinute în Elvetia “patromul unei renumite fabrici de ceasuri îşi scoate propriul ceas de pe mână şi i-l oferă”.Gazette Literaire scria în 1973: “Zamfir, Fărcaş, Titruş sunt adevărate fenomene muzicale”
Mari artişti care i-au fost colegi de scenă l-au apreciat aşa cum se cuvine:”Titruă s-a întrecut pe el însuşi interpretînd în stilu-i inegalabil doinele şi învîrtitele de pe Mureş şi Tîrnave, precum şi “Ciocirlia”. Prin moartea lui au dispărut definitiv doinele transilvane şi învîrtitele pe care le cînta cu atîta patos, ca nimeni altul” (Dumitru Fărcaş).

”Melodiile lui Ţitruş nu sunt perle ci diamante nepreţuite, căci ele îşi trag sevele din esenţialităţi, adică din filonul aurifer al tradiţiei transilvane” (Tudor Jarda) “Chiar şi acum, după 23 de ani de la dispariţia lui, cînd ascult o înregistrare cu melodiile sale, rămîn impresionat de calitatea interpretării, a sunetului şi a repertoriului său, inegalabil, de neconceput astăzi” (Dorel Rohian).
“Pentru mine instrumentistul Alexandru Ţitruş rămine un model, un exemplu de măiestrie artistică, sensibil, ardent şi daăuit total muzici populare transilvane” (Dan Zăhan, acordeonist)
Ţitruş este declarat “Menestrelul Ardealului, prietenul tuturor şi adversarul nimănui” (Nicolae Dobra, scriitor)
Poetul Horia Bădescu l-a remarcat încă de la început pe Ţitrus “care-i atrăgea, ca un magnet, cu muzica lui şi pe alti tineri” remarcînd “marele său patriotism” cu ocazia sărbătoriri Unirii. “Era momentul cind studenţii îl ridicau pe umeri pe maestru şi apoi se ieşea în Piata Unirii.... Socotesc că maestrul Ţitruş face parte din mitologia culturală a Clujului, din marea boemă care, în ciuda vremurilor, a fost o boemă a boierimii spirituale”
”Alexandru Ţitruş este perla neagră a cîntecului popular instrumental din Ardeal. El a consacrat vioara unui destin excepţional în folclorul muzical, aşa cum a făcut Dumitru Fărcaş cu taragotul. Originalitatea interpretului consta în modul în care sentimentalismul ardent-visceral al rasei sale vibrează în doina românească” (Petru Poanta, critic literar)
Imaginea sa în ochii clujenilor era una impecabilă: “Parcă-l văd şi acuma, pus la patru ace, cu papion şi pălărie neagră cu boruri mari, privindu-mă cu nişte ochi expresivi, minunîndu-se de versurile pe care i le dedicam spontan” (Vasile B. Gădălin)
Dumitru Buzoianu apreciază că “era la un pas de genialitate” avînd o “putere de transmitere a mesajului artistic, absolut inegalabile”
Eu recunosc un lucru evident, şi anume că din anul 1989, cînd a murit el, Clujul nu mai are lăutari adevăraţi” (Prof. Univ. Puiu Popescu)
Valoarea  artistului merită mult mai mult decît ceea ce s-a realizat pînă acum. Dragostea şi respectul ocnamureşenilor şi al clujenilor cred că vor implini în viitor, aşa cum se cuvine, lucrurile ce trebuiesc făcute. Lansarea cărţii şi reluarea festivalului “Alexandru Ţitruş” în zilele de 28 şi 29 martie, la cea de a VII-a ediţie a festivalului ce-i este dedicat, sunt doar începutul şirului de fapte care vor eterniza talentul şi amintirea artistului.