.
Timp de două seri, în zilele de 28 şi 29 martie 2013, sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor a fost animată de sute de împătimiţi ai cântecului popular românesc, în timp ce pe scenă s-au perindat importanţi interpreţi, precum Dumitru Fărcaş, familia Petreuş, Matilda Pascal-Cojocăriţa sau Ştefan şi Horaţiu Cigu, dar şi tarafuri - de o mare autenticitate - de pe Câmpia Transilvaniei: al lui Stângaciu, al lui Ionică Moldovan, al Casei Municipale de Cultură Dej, al lui Elecuţ, al lui Nonu, al lui Gaciu, al lui Şandorică şi „Lăutarii ardeleni”, conduşi de Bob Siminic. În ambele seri, suportul muzical al soliştilor – precum şi alte două recitaluri, de sine stătătoare – au fost susţinute de orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, dirijată de maestrul Ovidiu Barteş. Întreaga manifestare a fost preluată de către o echipă a Televiziunii Române Cluj, care îi va dedica în curând o emisiune specială.
Festivalul a debutat, joi, cu lansarea volumului biografic „Alexandru Ţitruş – portret din cioburi” scris de Sorin Grecu. Despre importanţa acestei cărţi au vorbit directorul Tiberiu Groza, scriitorul Cornel Udrea (ajuns la o vârstă venerabilă, 65 de ani şi la cea de-a 77-a carte publicată), autorul volumului, muzicologul Mugurel Scutăreanu şi în final, Mariana Ţitruş, fiica marelui dispărut. Vorbitorii au subliniat originalitatea lucrării „din cioburi” - realizată pe baza mărturiilor rudelor, sau ale celor care au intrat în contact cu renumitul lăutar - fiind prima carte dedicată personalităţii, controversate, a lui Alexandru Ţitruş. Totodată au fost lansate şi trei CD-uri conţinând 62 din piesele muzicantului , înregistrate de-a lungul anilor, la mai multe studiouri teritoriale de radio, şi culese apoi de către realizatorul Gelu Furdui.
Spectacolul primei zile de festival a debutat cu o suită de melodii instrumentale din repertoriul lui Alexandru Ţitruş, interpretate de orchestra „Cununa Transilvaniei”. A urmat recitalul Tarafului lui Stângaciu (Ţuli Cornel), din Mociu. Pe lângă calitatea şi originalitatea execuţiei întregului grup, a impresionat în special contrabasistul Cornel Bumb, cu un „joc de scenă” remarcabil, „răsplătit” de publicul spectator prin aplauze. Au continuat, în aceeaşi notă de virtuozitate, taraful lui Ionică Moldovan din Sângiorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud şi Grupul instrumental Ţurcă Alexiu – Elecuţ din Cluj-Napoca. Ţurcă Alexiu Elecuţ rămâne unul dintre ucenicii preferaţi, aflaţi în viaţă, ai lui Ţitruş, iar amintirile sale, legate de mentorul său sunt evocate, pe larg, în cartea „Alexandru Ţitruş – portret în cioburi”. Totodată menţionăm că Elecuţ este şi laureat al ultimei ediţii a festivalului, organizat după anul 2000. Evoluţia pe scenă a interpreţilor genului a fost încheiată de către Orchestra Casei Municipale de Cultură din Dej (dirijor Zeno Zanc sr.), care a smuls, la rândul său, ropote de aplauze. Au urmat recitalurile distinsei doamne a cântecului popular românesc, Matilda Pascal-Cojocăriţa şi ale lui Ştefan Cigu – acestea constituindu-se, ca-ntotdeauna, puternice pledoarii pentru folclorul autentic. De menţionat că Ştefan Cigu s-a arătat – pe parcursul celor două seri de festival – extrem de emoţionat de invitaţia făcută, aceea de a-l evoca muzical pe Ţitruş. A menţionat mereu că a trăit, de-a lungul prodigioasei sale cariere, clipe de neuitat alături de marele lăutar şi, ca şi atâţia alţi antevorbitori, a ţinut să menţioneze, în culise, după încheierea festivalului, în prezenţa numeroşilor artişti, calitatea extrordinară de „doinitor” a lui Alexandru Ţitruş, exprimându-şi îndoiala că un asemenea talent se va mai naşte curând... Prima seară a fost încheiată, apoteotic, de către taragotistul Dumitru Fărcaş – la rândul său fost coleg şi prieten nedespărţit al lui Ţitruş – care, în uralele publicului a cântat, a recitat şi a vărsat o lacrimă pentru regretatul său confrate...
Cea de-a doua seară de festival a debutat cu un nou recital al formaţiei „Cununa Transilvaniei”, iar înainte de acesta, organizatorul manifestării îndemna publicul cu următoarele cuvinte: „Nu vă cruţaţi aplauzele pentru aceşti destoinici slujitori ai folclorului.” I-a prezentat, pe rând, pe toţi membrii formaţiei C.J.C.T.P.C.T. Cluj, de la cei mai în vârstă - foşti, ani de zile, parteneri de scenă cu cel sărbătorit postum – şi până la cei mai tineri, concluzionând: „Iată cum generaţie după generaţie îşi predă ştafeta una alteia - iar meritul cel mare e al dirijorului Ovidiu Barteş, care le încurajează să-şi continue performanţa artistică...”
A urmat un nou „regal” al tarafurilor de pe Câmpia Transilvaniei, de data aceasta al celor din Soporu de Câmpie, cu trio-urile transilvane ale lui Nonu (Ciurcui Romulus), Gaciu (Covaci Carol) şi Şandorică (Ciurcui Alexandru). În sală, un entuziasm de nedescris, aplauzele însoţind aproape fiecare pasaj muzical... Despre Şandorică, probabil cel mai reprezentativ lăutar al zonei, Tiberiu Groza a mărturisit, printre altele: „Împreună cu Vasile Soporan din Soporu de Câmpie – decretat „Tezaur Uman Viu”- Şandorică ne-a reprezentat ţara, în 1999, la Smithsonian Folk Festival din Washington D.C. , dar după ce s-a încheiat festivalul a mai rămas în America vreo zece ani. S-a întors în România, mânat de dorul de casă şi de dragostea pentru cântecul nostru popular... Acum, că Şandorică se află din nou în ţară, instituţia noastră şi-a propus să înregistreze un CD cu el – la fel şi cu toate tarafurile de pe câmpie – fiindcă e necesar să nu se piardă şi să se risipească muzica lor.”
M-am retras, apoi, pentru câteva minute, în culise, ca să stau de vorbă cu Ştefan şi Andrei Petreuş, tată şi fiu – reuniţi în ultima perioadă sub denumirea de „familia Petreuş” – membri ai unui neam de artişti care „au consacrat pentru totdeauna folclorul din Maramureş, alături de Dumitru Fărcaş.” (Tiberiu Groza) După bucuria reîntâlnirii cu familia Petreuş (n.n. - am avut onoarea să-i cunosc în Maramureş, în perioada când lucram la o televiziune din Baia-Mare), renumitul Ştefan Petreuş mi-a mărturisit, emoţionat, că a onorat invitaţia „Centrului Creaţiei Populare Cluj” pentru că – pe lângă faptul că e născut pe 3 martie, ca şi Alexandru Ţitruş – îl leagă de acesta o veche prietenie şi colaborare profesională. Începe el: „Eu sunt născut în 1940, spre deosebire de Ţitruş, care e din 1922. Am cântat cu el şi cu orchestra de muzică populară a Filarmonicii clujene încă de prin anii `70, de pe vremea lui Ilie Tetrade, a Anei Pop Corondan, a lui Dumitru Sopon, a Mariei Peter, a lui Zeno Turdeanu şi a Mariei Marcu. Pe atunci exista un organizator de la Bucureşti care a observat că aducem mulţi spectatori în sălile de spectacole. Şi atunci, acesta a început să dea telefon la primul secretar de la Maramureş, ca să ne dea voie să colaborăm cu Filarmonica din Cluj. Cu aprobare veneam aici, la Hodorog (n.n. – fostul director al Casei de Cultură a Studenţilor) şi la Radio Cluj, la Vârtic. La un moment dat, ştiu despre Alexandru Ţitruş că s-ar fi supărat pe conducerea Filarmonicii pentru că nu i-a aprobat un salariu de solist-instrumentist şi şi-a dat demisia. Aşa s-a angajat la crama „Metropol”, unde cânta în fiecare seară....” Ştefan Petreuş, în ciuda celebrităţii sale e acelaşi om simplu, care se poartă fără fasoane, exact aşa cum l-am cunoscut la Baia Mare. Andrei, la fel... Face o paranteză povestindu-mi de cel mai recent succes al lor, înregistrat, zilele trecute, în Canada... Apoi, se întoarce la relatarea sa despre Ţitruş: „Cum ziceam, la „Metropol” se ţinea – la câteva zile după cel al restului lumii – revelionul chelnerilor. Eram invitaţi mereu, mai ales pentru că noi cântam „Aşe beau oamenii buni...” şi alte piese de succes. Dintre toţi, îl ascultam cu cea mai mare plăcere pe Ţitruş, mai ales cum cânta „Rapsodia română”, „Ciocârlia” şi romanţele sau piesele duioase ale lui. La el, totul era muzică şi noi savuram tot ce făcea, la maximum. Am fost părtaşi la vreo trei-patru revelioane de-astea, înainte de 1989 – şi după aceea o dată am mai fost invitaţi – dar de data aceea el nu mai era acolo, plecase dintre cei vii. În concluzie, nu pot să mai spun decât că noi doi, fiind născuţi în aceeaşi zi şi sub aceeaşi zodie, am suferit pentru aceeaşi frumuseţe a muzicii. Bineînţeles, eu şi azi mai cânt piesele lui de pe Someş, Târnave, „joc de-nceput”, învârtita, purtata, doina - în special pe la nunţi. Am fost odată la Paris şi am interpretat o doină de-a lui - pentru studenţii care-şi dau doctorate în muzică tradiţională, cântată de Petreuş – şi brusc, o tânără franţuzoaică, absolventă a Conservatorului din Cluj, mi-a zis: „Ştiţi doina lui Ţitruş?” Atunci mi-am dat seama cât de cunoscut a fost omul ăsta... Şi la noi, la Baia Mare, instrumentiştii studiau intens piesele lui...” Dialogul nostru se întrerupe pentru că Ştefan şi Andrei Petreuş sunt chemaţi de urgenţă, pe scenă, ca să-şi susţină recitalul... Ca de obicei, muzica lor face ravagii, este un adevărat triumf... Pe lângă vocile lor magnifice, Ştefan şi Andrei îşi dovedesc şi virtuozitatea, ca instrumentişti: Ştefan la vioară şi Ştefan la zongoră. Punctul culminant al recitalului lor este „Ciocârlia”, piesă care ridică publicul în picioare... Apoi, la final, cei doi sunt chemaţi înapoi, pe scenă, de mai multe ori... Aceştia se execută cu bucurie, iar Andrei recunoaşte: „Aici, la Cluj, ne simţim mai bine chiar decât acasă...” În final – pentru că orice lucru are şi un final - „Petreuşii” se retrag în culise, lăsând un imens regret în sufletele celor prezenţi...
Pe scenă îşi face apariţia organizatorul evenimentului, care anunţă, astfel, ultimul punct al spectacolului,orchestra „Lăutarii ardeleni” din Gherla, a lui Bob Siminic: „Vă rog să nu intraţi în panică, fiindcă pe scenă vor veni mulţi lăutari din Gherla, conduşi de Bob Siminic. Asta pentru că Gherla a rămas cea mai activă vatră de lăutari din judeţul Cluj. Noi am invitat aici treizeci dintre ei, ştim că sunt vreo cincizeci acolo, dar ei susţin că sunt o sută. Azi, o parte a lor se află pe scenă şi vă vor aduce aminte de Ţitruş şi de Tibi Geza, dar important e că ei mai sunt în preajma noastră, ne-au bucurat de nenumărate ori sărbătorile şi petrecerile, pentru că pe unii – ca pe maestrul Ţitruş – i-am pierdut deja...” După câteva piese – apreciate, la rândul lor, de public, este invitată pe scenă fiica lui Alexandru Ţitruş, pentru cuvântul final. Extrem de emoţionată, aceasta rosteşte, cu voce tremurată: „Mulţumesc tuturor pentru prezenţă, pentru că aţi venit să ascultaţi muzica tatălui meu. Mulţumesc domnului director Tiberiu Groza, pentru că a muncit pentru realizarea festivalului, dar şi oraşului Ocna Mureş, care i-a decernat titlul de Cetăţean de onoare, post-mortem. Sper ca şi Clujul să facă un pas în acest sens. Domnul Tiberiu Groza l-a făcut deja. Vă mulţumesc mult pentru tot.” Spectacolul continuă, iar, la finalul-finalurilor, prezentatorul îndeamnă publicul să părăsească, în linişte sala, pe muzica „lăutarilor ardeleni”. Încet-încet, neîndurându-se parcă să facă acest gest, lumea începe plece, în acordurile – din ce în ce mai estompate – ale muzicii, semn că Festivalul „Alexandru Ţitruş”, ediţia a VII-a, a luat sfârşit... |
