După un drum de peste opt ore – de la Cluj-Napoca pînă-n Kladovo – autocarul nostru şerpuieşte pe străzile înguste ale orăşelului sîrbesc, găsindu-şi cu greu un loc de parcare. În timp ce noi ne dezmorţim, membrii Asociaţiei Meşterilor Populari şi ai celor de la „Produs de Cluj” încep să-şi scoată războaiele de ţesut şi componentele standurilor. Le asamblează cu grijă în piaţeta din centrul oraşului Kladovo, unde se vor desfăşura cîteva din manifestările programate în intervalul 24 – 26 mai 2013. Este cea mai importantă descindere românească petrecută vreodată în mijlocul comunităţii frăţeşti din Valea Timocului. De aici – şi din alte localităţi din zonă – TVR Cluj va face o mulţime de transmisiuni live, întărindu-le românilor timoceni nădejdea că Ţara-Mamă nu i-a uitat.
La Kladovo toţi vorbesc româneşte.
­­­­­­­­­­­­­­­
Oraşul e cochet, peste tot răsar flori – din ghivecele atîrnate pe stîlpi sau, pur şi simplu, din rondouri. De pe faleza oraşului desluşim, cu ochiul liber, clădirile din Drobeta Turnu Severin, oraş aflat pe ţărmul opus al Dunării. Echipa carului de reportaj al Televiziunii Române Cluj – sosită în Serbia în ziua precedentă – pregăteşte de zor scena pentru emisiunea lui Sergiu Vitalian Vaida, ce urmează a fi transmisă în direct pe parcursul serii. A ajuns aici şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, însoţit de staff-ul său din Consiliul Judeţean, precum şi Romeo Couţi, directorul TVR Cluj, aureolat – după o campanie de succes – de victoria salvării recente a emisiunilor româneşti de la Radio Ucraina. Ne întîmpină și dl. Tiberiu Groza, resposabilul peste cultura populară a județului Cluj, care a sosit cu două zile înainte pentru a pregăti evenimentul. La cîţiva zeci de metri de noi, doi angajaţi ai consiliului descarcă şi ei dintr-un vehicul cele cinci sute de volume nou-nouţe de literatură beletristică şi carte şcolară, trimise de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj. Sînt destinate copiilor românilor din Valea Timocului care, datorită deznaţionalizării la care sînt supuşi, au ajuns să citească şi să scrie cu mare greutate în limba română. Ne întîmpină, de asemenea, distinsul consul general al României, Iulian Niţu, alături de Tihan Matasarevici, preşedintele Asociaţiei „Dunărea”. La un moment dat desluşesc, involuntar, un crîmpei de conversaţie între cei doi, în care se întreabă, retoric, unul pe celălalt: oare căror televiziuni le aparţin cameramanii care i-au filmat pe parcursul întregii zile, avînd în vedere faptul că îi ştiu foarte bine pe fotoreporterii acreditaţi în zonă? Iar concluzia lor a fost, inevitabil, una singură: sînt oamenii „ochiului atent” de la Belgrad, dornici să nu le scape nimic din ce se petrece aici, la această manifestare de suflet românesc. Pe lîngă noi mişună, curios, şi Vidroe Ienici, pensionar, fotograful „oficial” al oraşului. Imortalizează, în neştire, tot ce intră în raza privirii sale. Îl abordez şi omul îmi spune, fără urmă de şovăială că e vlah – şi nu român. „Românii sînt în Banat, nu aici”. Şi, ca să mă liniştească, adaugă: „Dar cu ei ne-am împăcat tot timpul bine, am şi făcut hidrocentrala de la Porţile de Fier împreună”. Apoi întreabă, nesigur, arătînd către scenă: „Domnul acela e Vaida, de la Televiziunea din Cluj?” Îi confirm acest lucru, iar bătrînelul o ia imediat la fugă spre el, nu înainte de a-mi arunca, peste umăr: „Mă duc să-i cer un autograf şi să-i fac o fotografie, fiindcă nu i-am pierdut de-a lungul timpului nici măcar o emisiune.” Îmi zic, în sinea mea: vlah, vlah – dar omul ăsta simte româneşte – şi numai el ştie ce intemperii petrecute în viaţa sa l-or fi determinat să vorbească astfel. Am apoi şansa să-l cunosc pe Boian Barbuţici, un campion al luptei pentru autodeterminare a românilor din zonă. Deşi are doar 40 de ani, conduce de mai bine de şaptesprezece „Iniţiativa Românilor din Serbia”. Intră direct în subiect, neavînd nevoie de introducere: „Deznaţionalizarea noastră merge aici, în cele 156 de sate şi 15 oraşe mixte româneşti, de peste două sute de ani, începînd cu anul 1833. Noi, cei din Valea Timocului, continuăm lupta pe care bătrînii noştri au pierdut-o, la presiunile perfide ale sîrbilor. Nu avem prea mult succes, pentru că autorităţile din Patria-Mamă se apleacă asupra necesităţilor noastre mai mult sporadic şi asta de obicei în perioada campaniilor electorale. Sîntem aici, în această zonă, vreo trei sute de mii de români – şi vă spun această cifră, micşorată, doar ca să nu se înspăimînte mai tare autorităţile locale . De aceea, faptul că un preşedinte de consiliu judeţean din România vine pînă aici, oferindu-ne ajutor şi frăţie, aceste lucruri înseamnă enorm pentru noi.” Boian Barbuţici este chemat să intre, de urgenţă, într-un duplex Kladovo – Cluj, împreună cu preşedintele Uioreanu. Asist şi eu la dialog, din spatele unei camere de luat vederi. La un moment dat, acesta îi promite că va insista pe lîngă rectorul Universităţii ''Babeş-Bolyai'' să primească la Cluj-Napoca studenţi români din Serbia, pentru că „noi, românii din Transilvania, ştim mai bine decît oricine ce înseamnă deznaţionalizarea…” Reţin, din emisiune, încă o frază răscolitoare rostită de Boian: „ Am un băieţel care se numeşte Ion. I-am pus nume românesc, în timp ce majoritatea copiilor de aici au nume slave. Dacă toţi românii de aici vor face ca mine, sper ca peste cîţiva ani să avem, de pildă, zece mii de „Ioni” în zona Văii Timocului…”
„Cînd vine Crăciunul sau Paştele ajung să mă doară, pur şi simplu, inima..”

Îmi atrage atenţia o doamnă care vorbeşte fluent româneşte, la un telefon mobil. O abordez. Îmi mărturiseşte, încîntată, că e româncă get-beget, stabilită în urmă cu douăzeci şi unu de ani, prin căsătorie, chiar aici, în Kladovo. Are o fiică, studentă la Facultatea de Litere din Craiova, iar mama ei trăieşte la Tîrgu-Jiu. Camelia Adamovici este filolog şi se ocupă de traducerea actelor comerciale care se încheie în zonă, pentru limbile română, sîrbă şi engleză. Îmi spune că s-a integrat perfect în viaţa oraşului şi este indispensabilă pentru o mulţime de firme de aici şi din ţară. Îi cer apoi să mă pună în legătură şi cu alţi români din oraş, iar Camelia acceptă fără ezitare. Mă scoate din mulţime şi mă conduce spre Spitalul Orăşenesc unde – spune ea – munceşte un sîrb cu suflet de român adevărat. Din fericire, spitalul e situat la doar o aruncătură de băţ de centru. Pe drum, îmi mai mărturiseşte ceva: „ Trebuie să mai ştiţi un lucru: de obicei, atunci cînd vine Crăciunul sau Paştele, ajung să mă doară pur şi simplu inima şi să mă simt teribil de singură printre străini…” Noua mea cunoştinţă, medicul chirurg Sinisa Popovici este poreclit de toată lumea „Tatăl oraşului”, asta pentru că în legislatura 2004 – 2008 a fost primarul independent al Kladovo-ului, fiind ales cu 8.000 de voturi, din totalul de 12.000. Şi-a făcut studiile în România, unde a cunoscut-o pe actuala soţie, Lidia, româncă, medic şi ea la Spitalul din Kladovo. Cei doi fii ai lor sînt, la rîndul lor, studenţi în Bucureşti şi Timişoara – unul la Medicină, iar celălalt la Economie. „Deşi eu sînt născut la 10 kilometri de Kladovo, pot spune cu mîna pe inimă că sînt român – şi la fel şi fiii mei”, clamează doctorul. Acum conduce destinele Partidului Românesc din Serbia şi de mai mulţi ani face demersuri – neîncununate însă de succes – pentru a căpăta cetăţenia română. „Autorităţile mi-au zis că trebuie să locuiesc efectiv în România timp de minimum cinci ani, uitînd că eu am făcut şase ani de facultate acolo şi mă consider, efectiv, român, ” adaugă acesta, cu tristeţe. De afară, răzbate prin geamul întredeschis al cabinetului muzică populară, aşa că hotărîm să ne întoarcem în piaţă. Ne luăm rămas bun, la rîndul nostru, de la „Tatăl oraşului”, după care păşim în piaţă. Aşa cum prevăzusem, spectacolul a fost o reuşită deplină, fiindcă, stimulaţi de entuziasmul gazdelor, artiştii – români şi timoceni – s-au întrecut şi ei pe sine.
La „apostolul” românilor, Boian Aleksandrovici

Spaţiul tipografic restrîns mă împiedică să detaliez activităţile care s-au desfăşurat pe Valea Timocului, dar una dintre ele a rămas în inima tuturor: slujba în limba română, oficiată duminică 26 mai de părintele Boian Aleksandrovici, la biserica din Malainiţa, localitate situată la circa o sută de kilometri de Kladovo. Boian Aleksandrovici, un adevărat simbol pentru românii de aici, a fost caterisit de către Episcopia Ortodoxă Sîrbă a Timocului pentru îndrăzneala de a construi în anul 2004, în propria grădină, o biserică. Însă acesta, în ciuda tuturor riscurilor, cu binecuvîntarea episcopului român de la Vîrşeţ, a transformat-o într-o mănăstire cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril şi a mai construit apoi una, tot în zonă. „Avem acum 140 de sate româneşti, la care sînt arondate abia două biserici, număr în continuare total insuficient pentru atîţia enoriaşi”, a mărturisit acesta în cadrul slujbei, în faţa localnicilor şi a oaspeţilor din patrie. Iar una din doleanţele stringente ale comunităţii ar fi următoarea: „Cred că o primărie sau un consiliu judeţean din România ar putea să angajeze un preot prin Arhiepiscopie – şi să trimită un preot misionar – pentru că numai dacă ne ajutaţi putem merge mai departe. Spun asta pentru că Biserica Ortodoxă Sîrbă şi autorităţile vor să ne rupă seva şi să ne facă vlahi, să n-avem legătură cu românii…” După slujbă, asigurîndu-i pe timoceni de tot sprijinul clujenilor, preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Uioreanu, le-a oferit cîteva daruri: 300 de cărţi de rugăciune din partea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, o diplomă de excelenţă pentru părintele Boian precum şi promisiunea fermă că parohul va primi, curînd, titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Cluj. Iar membrii ansamblului „Dor Transilvan” şi ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, împreună cu dansatorii autohtoni, au ţinut să le ofere, celor prezenţi, un reuşit spectacol folcloric.