.
Născut cu un deceniu în urmă ca proiect al Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj și realizat în parteneriat cu Asociația Art Image și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, concursul național FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC, ediția a X-a și-a desemnat premianții.
Premiul întâi şi câştigător al Trofeului „Carol Pop de Szathmáry”, la secţiunea fotografii alb-negru, a fost desemnat Vlad Dumitrescu, Brașov, pentru 4 dintre fotografiile alb-negru trimise la concurs. Au mai fost premiaţi Raul Pisuc, Sighetu-Marmației, (premiul II) şi Both Gyula, Târgu Mureș (premiul III).
Secţiunea fotografii color l-a avut câştigător pe Antal Levente din Sfântu Gheorghe, căruia i-a fost acordat şi Trofeul „Szabó Tamás” pentru seria „Olarul” (5 fotografii). Premiul doi şi trei au revenit lui Balint Zigmond, Târgu Mureș, respectiv Vlad Dumitrescu, Brașov.
Au mai fost premiaţi Marco Algasovschi din Brașov (secţiunea tematică „Obiceiuri de peste an”), Felician Săteanu, Baia Mare (Trofeul Asociaţiei Art Image) şi Gorbe Gyorgy, Miercurea Ciuc (secțiunea reproducere după fotografie veche).
La finalul ediției, mulțumim tuturor fotografilor care, an de an, ne onorează cu prezența la expoziția Fotografia – Document Etnografic și care, neobosiți, străbat satele României pentru a descoperi și memora frumusețea și unicitatea lor. |