.
Joi, 7 noiembrie, sala “Europa” a Casei de cultură a Studenților a găzduit simpozionul “În căutarea identității – aventura vieții mele”, în care rolul principal, de “one man show”, i-a aparținut reputatului prof. dr. Corneliu Bucur, președintele Academiei Artelor Tradiționale din România, care, cu acest prilej și-a lansat și cea mai recentă carte, “50 de ani în căutarea identității”. Totodată, președintele Corneliu Bucur, profesorul dr. Ilie Moise și dr. Ioan Bocșa au oficializat intrarea în Academie a următorilor artiști: taraful “Zorile” din Mociu, cântărețul în frunză Eugen Nucu Pandrea, interpreta de muzică populară Sava Negrean Brudașcu și pictorul iconar Ioan Cozma. Organizatorii manifestării au fost Academia Artelor Tradiționale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca.
“Sunt un plugar pe câmpul de arat al culturii”
În deschiderea simpozionului, co-prezentatorul manifestării, scriitorul Dan Brudașcu, a elogiat personalitatea profesorului Corneliu Bucur, cel care a condus timp de 23 de ani Complexul Național Muzeal ASTRA din Dumbrava Sibiului, obiectiv considerat, prin exponatele de valoare pe care le conține, unic pe plan mondial. Preluând apoi microfonul, profesorul Bucur a captat imediat atenția sălii, pornind în căutarea definirii identității naționale, subiectul principal al vieții și carierei sale științifice. Și-a început pledoaria cu întrebările: “ce rost am eu?”și “care e identitatea mea?”, despre care mărturisește că sunt același pe care și le-a pus în urmă cu 50 de ani, ca proaspăt absolvent de Istorie, angajat la Muzeul Bruckental din Sibiu. În continuarea pledoariei sale, profesorul arată publicului patru obiecte din lemn: un fus, un făcău, un clonc și o roată înceată.
Referindu-se la primul obiect, fusul, profesorul demarează o teorie uimitoare: acest obiect, strămoșul fusului, a fost inventat în mezolitic și demonstrează că mișcarea circulară a fost cunoscută încă în urmă cu 10.000 de ani în urmă și, prin răsucirea sa lentă, se “îndrugă” firele din care, mai târziu se vor țese straie. “Ce e, de fapt, fusul?” – întreabă profesorul, retoric. „E primul sistem hidraulic din civilizația lumii iar noi am ajuns să exportăm în toată lumea straie confecționate printr-o tehnologie mezolitică“ – răspunde el.
Referindu-se la făcău, vorbitorul arată că obiectul respectiv poate fi considerat primul mixer care a macerat cândva vegetalele, iar românii – atunci când au construit moara cu apă – i-au zis acesteia “moara cu făcaie”, făcând referire la acest obiect arhaic. Despre clonc, profesorul Bucur afirmă că numele obiectului “vine de la sunetul pe care-l scoate apa în momentul funcționării unei linguri de lemn cu suprafață de lovire, perpendicular, pe o tijă. Atunci, pescarul de somn – specie care viețuiește în ape adânci – lovește suprafața apei cu cloncul iar peștele iese la suprafață, se repede la momeală și este prins în cârlig.“ Concluzia etnologului, referitoare la acest obiect, este de-a dreptul fulminantă: ”Putem vorbi cu acest prilej chiar de primul telefon care a funcționat pe pământ, cu care pescarul dialoghează, cheamă peștele“. Despre roata înceată – piesă cu ajutorul căreia se confecționau în vechime oalele de lut – afirmă că “pe partea superioară a discului său se încolăceau niște vălătuci de lut, se înfigea suportul, se dădea un impuls cu mâna și în final se clădeau sulurile de lut.” Iar finalul demonstrației profesorului e, la rândul, său sugestiv: “Cele patru unelte ce vă spun, de fapt? E vorba despre puterea creatoare a românului, cea mai importantă caracteristică a sa, pe fondul căreia se naște identitatea sa socio-culturală. Și prin aceste patru obiecte am demonstrat că suntem un popor dotat cu această caracteristică fundamentală…“
Poporul român, “dintotdeauna pliat pe noutăți”
În continuarea expunerii sale despre identitatea culturală a românilor, profesorul arată că moștenirea pe care a lăsat-o posterității, Muzeul Astra din Sibiu conține cea mai bogată colecție de mori din lume. “Lipsește doar moara pe maree, pentru că la noi nu există acest fenomen, mareea, ca-n Olanda, unde sunt amplasate mori la malul mării” – explică Bucur. În schimb, avem toate celelalte tipuri de mori existente pe plan mondial, asta pentru că românul s-a <echipat> de-a lungul mileniilor cu tot ce-a existat în întreaga lume, tot ce s-a inventat nou. Referindu-se la forța de exprimare a identității noastre Bucur adaugă următorul raționament: “pe formele de relief ale României s-a născut un tip de civilizație și cultură care a însemnat o specializare pe regiuni: centre miniere, industriale, agricole, o specializare în producție, pe valori, născută pe ideea de complementaritate, prin schimb.“ Așa că, în opinia sa, ideea de unitate a poporului roman s-a născut cu mult înainte de cea politică sau administrativă. În continuare, acesta prezintă publicului o altă carte a sa, “Muzeul Dumbrava”, despre care afirmă că subiectul ei, Muzeul, ilustrează faptul că avem “cea mai fascinantă civilizație de pe pământ, într-o diversitate extraordinară, păstrându-ne în același timp caracteristicile proprii.“ Cu alte cuvinte, “întotdeauna ne-am pliat pe noutăți iar poporul nostru a reușit să demonstreze unei lumi întregi, prin acest patrimoniu al civilizației populare, că facem parte din popoarele alese de Dumnezeu…“ Arată apoi publicului o altă carte, “Abecedarul etimologic“, despre care mărturisește că, din toate câte le-a scris, rămâne preferata sa: “Am luat 800 de cuvinte pe care le-am împărțit pe toate registrele vieții: natură, societate, antropologie, univers. În ea descoperi că noi, românii, vorbim o limbă latinofonă, dar în același timp am împrumutat de la toate popoarele europene câte ceva. Am scris cartea asta pentru că cea mai mare problemă a Uniunii Europene e absența unui cod cultural prin care să descoperim identitatea cultural-europeană. Limba poporului roman este o aluvionare din toate limbile pământului.“ Referitor la aceeași idee, ține cu tot dinadinsul să povestească publicului o întâmplare trăită de un român fără prea multă pregătire, aflat la muncă la o fermă de porci din Occident. Arată cum în acea fermă, unde munceau zilieri din întreaga Europă, exista obiceiul ca seara, la masă, angajații să povestească pe rând diverse lucruri esențiale despre țara lor natală, prin care să o individualizeze. Românul nostru s-a făcut de râs, vorbindu-le colegilor și patronului doar de speciile de pomi și de animale existente la noi, fără să se refere la obiceiuri, datini sau alte elemente specifice neamului românesc. “Dacă nu știi din ce neam te tragi, nici într-o porcărie din Europa n-ai ce căuta,“ concluzionează, glumind serios, profesorul Bucur. Despre istoria înființării Academiei Artelor Tradiționale din România, menționează că în anul 1983 a făcut primul pas prin deschiderea Târgului Creatorilor Populari, astăzi acest gen de manifestare fiind răspândit pretutindeni în țară. Apoi a pus bazele, în cadrul Muzeului Țăranului Român de la Sibiu, Asociației Creatorilor Populari, dând semnalul înființării asociațiilor de gen, peste tot în România. Au urmat galeriile de artă populară – o altă inovație a etnologului - și, în final, după o luptă acerbă cu inerția autorităților, Academia Artelor Tradiționale. Astfel, astăzi, românii sunt primul popor din lume care are două Academii: una “a știutorilor de carte” și alta “a celor din popor”.
Taraful “Zorile” din Mociu, „tezaur uman viu”
Profitând de un moment de acalmie, moderatorul simpozionului, scriitorul Dan Brudașcu îl invită pe “academicianul țăran“ Ioan Zegrean din Ceaba să recite o poezie. Respectivul poem, “Mi-e dor”, care deplânge dispariția satului românesc odată cu avansarea haotică și nemiloasă a civilizației, a impresionat până la lacrimi publicul. Apoi, la microfon, revine profesorul Bucur care-și continuă speech–ul prezentându-și, în același spirit viu ca și până mai înainte, cartea “50 de ani în căutarea identității”. Sintetic, după o expresie a sa, lucrarea reprezintă mărturia acestuia privind modul în care “s-a petrecut prin viață”, după expresia filosofului de la Păltiniș, Constantin Noica, încercând să-și deslușească, încă de la început, identitatea. Ține apoi să-i mulțumească lui Tiberiu Groza, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, pentru publicarea, anul trecut, la Editura “Tradiții clujene”, a cărții sale “Etnologie și etnomuzeologie românească la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI“. Arată cercetătorul: “După eliminarea mea de peste tot, după scandalul pe care l-am avut cu primarul Sibiului, Klaus Johannis, ca rezultat al ideilor și cărții mele <Războiul pentru democrație> m-a reabilitat distinsul domn Tiberiu Groza, publicându-mi această carte. Așa că, la vârsta de 72 de ani, mă consider încă foarte tânăr sau, dacă vreți, un bătrân <verde> și dau tuturor de știre că de-abia de-acum încolo intenționez să pornesc marea mea bătălie…“ A urmat recitalul tarafului “Zorile” din Mociu, al lui Stângaciu, care a oferit o dată în plus dovada originalității și valorii sale, motive pentru care taraful a fost propus de către C.J.C.P.C.T. Cluj pentru a-I fi acordată, în această iarnă, de către Ministerul culturii, titulatura de “Tezaur Uman Viu”. De altfel, propunerea de acceptare a tarafului din Mociu în Academia Artelor Tradiționale din România, făcută de etnomuzicologul Mircea Câmpeanu, conține următoarele remarci: “În urma mai multor cercetări efectuate de-a lungul anilor 2005 – 2013 asupra activității formației am constatat, pe lângă o evidentă evoluție tehnică și dobândirea de experiență profesională, următoarele: utilizează, conform tradiției, doar instrumente muzicale construite din lemn, cu arcuș, din vechea formulă a trio-ului transilvan; păstrează nealterat elementele originale din repertoriul muzical local; abordează un stil de interpretare propriu, dobândit prin metode autodidacte, conform cerințelor zonei; dovedesc constanță și consecvență prin păstrarea aceleiași formule de alcătuire, timp de mai bine de 30 de ani, etc.“ În cuvântul său, un alt membru al comisiei de acordare a titlului de academician, dr. Ioan Bocșa, a subliniat ideea care i-a călăuzit profesorului Bucur viața și activitatea: “Până și directivele de la Bruxelles se referă la păstrarea, salvarea și promovarea identității noastre naționale. Eu mi-am manifestat regretul constant asupra faptului că la nivel de nație lipsește o strategie coerentă în acest domeniu. Identitatea noastră nu este un dat, identitatea trebuie afirmată în permanență și cucerită în raport cu cei din jur. De aceea, tot ce face domnul Bucur pentru existența nației este o acțiune de salvare și are un caracter imperativ.“ A urmat primirea în Academie, în lipsă, a renumitei interprete Sava Negrean Brudașcu, iar în numele ei a ținut să le mulțumească membrilor comisiei soțul său, Dan Brudașcu.
Eugen Nucu Pandrea sau magia frunzei
A sosit și momentul – mult așteptat - al decernării titlului de academician al artelor tradiționale cântărețului în frunză Eugen Nucu Pandrea. În laudatio, profesorul Bucur a mărturisit audienței împrejurările în care l-a cunoscut pe renumitul – deja – interpret: „Cu acest om, care pare întruchiparea zicalei <Codru-i frate cu românul> am fost împreună la Smithsonian Folklife Festival, care s-a ținut la Washington D.C., în anul 1999. La început, lumea îl privea cu mare neîncredere, așteptând în orice moment să-i apară instrumentul de cântat, de parcă l-ar fi ținut ascuns undeva. Nu le venea să creadă ce se întâmplă… Rar mi-a fost dat să întâlnesc un om care – în pofida fizicului său impunător și a înfățișării aparent fioroase să fie marcat de darurile ursitoarelor cu o asemnea artă a cântecului și armonie interioară. Mărturisesc, am defilat cu bucurie prin Washington împreună cu <Împărăția Sa>, Nucu Pandrea...“ După ce i-a fost conferită diploma, Nucu Pandrea a a avut o primă intervenție muzicală, de unul singur. Apoi a mărturisit, cu modestie, celor prezenți în sală : „N-am cuvinte să vă spun cât sunt de emoționat să fiu atât de premiat și răsplătit pentru crezul meu de la vârsta de opt ani. Bunicul meu m-a învățat să cânt din frunză la opt ani și pot spune că am ajuns să mă identific cu poporul român, popor unic - și care știe să cânte la frunză. Sunt mândru că reprezint o părticică de identitate a poporului nostru, pe care-l iubesc, altfel aș fi fost pierdut. Dar așa sunt acasă, mă aflu printre voi. Mulțumesc Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale pentru că am reușit să scoatem împreună un CD - foarte apreciat și recunoscut - și vom mai face în continuare... Mulțumesc dragului meu coleg Corneliu Bucur pentru prietenia pe care mi-a acordat-o, iar domnului Bocșa țin să-i mulțumesc pentru episodul de la “Cerbul de Aur”, când m-a primit lângă domnia sa, în concert. Vă mulțumesc de asemenea, tuturor, pentru că ați fost alături de mine la cel mai important eveniment al vieții mele.“ A urmat acordarea diplomei de academician pictorului-iconar clujean Ioan Cozma, “o celebritate internatională înainte de a fi primit în Academie” (C.Bucur), ale cărui lucrări sunt expuse la această oră în muzee și colecții particulare din întreaga lume. Finalul manifestării a fost pe măsura a tot ce s-a petrecut până în acel moment. A urmat recitalul lui Nucu Pandrea, de data aceasta acompaniat de orchestra profesionistă “Cununa Transilvană“ a C.J.C.P.C.T. Cluj, dirijată de Ovidiu Barteș. O simbioză uimitoare între frunză și celelalte instrumente tradiționale, mânuite cu talent de către membrii formației, cărora Nucu le-a făcut față cu brio, în ciuda dificultății de a cânta la acest pseudo-instrument. Alternativ, au avut, de asemenea, apreciate intervenții muzicale și soliștii vocali ai centrului, Mariana Morcan și Adrian Buza, bine receptați de către publicul care a umplut sala “Europa” a Casei de Cultură a Studenților, la rândul său un excelent cunoscător al acestui gen. |
