|
|
Sărbătoare tradițională pe Muntele Dobrin, Sfinții Petru și Pavel 2015 |
|
|
|
|
|
|
.
Sărbătoare tradițională pe Muntele Dobrin,
Sfinții Petru și Pavel 2015
După cum ne-am obișnuit deja, de câțiva ani, în data de 29 iunie, platoul Muntelui Dobrin este spațiul dedicat unei manifestări tradiționale cu totul speciale pentru moții clujeni, care urcă muntele pentru a se bucura de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, prin cântec, joc și multă voie bună.
Cătunul Dobrin este situat la o altitudine de 1550 m, pe un platou superb înconjurat de păduri sălbatice de conifere, formând o pamoramă parcă desprinsă din povești.
Și în acest an organizatorii principali ai frumoasei manifestări cultural - tradiționale au fost, Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj împreună cu Primăria Comunei Măguri - Răcătău.
Sărbătoarea a debutat de la ora 1000 cu oficierea Liturghiei la Bisericuța de lemn, urmând mai apoi de la ora 1330 să se desfășoare spectacolul folcloric, de unde nu au lipsit tineri interpreți ai zonei precum: Livia Hetea, Ioana Budaie, Lavinia Daiana Mariș, Alina Roșca, Bogdan Nicodin, Anca Roba și Gabirel Bogdan, ansamblurile folclorice ”Dorul de munte” al comunei Mănăstireni și ”Dor Transilvan” al C.T.P. Cluj, dar și îndrăgiții interpreți consacrați, recunoscuți pentru activitatea artistică, pentru promovarea cântecului popular și al portului tradițional românesc: Marius Ciprian Pop, Mariana Morcan, Maria Golban Șomlea și Ioana Breda Morar. Acompaniamentul orchestral a fost realizat cu mult profesionalism de către un grup instrumental, alcătuit din Orchestra Cununa Transilvană a C.J.C.P.C.T. Cluj. Întregul eveniment a fost prezentat de către realizatoarea de emisiuni folclorice şi interpretă de muzică polulară Maria Golban Şomlea. Sărbătoarea a fost întreținută cu bucurie și căldură de către sutele de spectatori care au urcat pe munte fără șovăială.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
publicat la 02.07.2015
de Morar Breda Ioana |
[ Contact ] |
|
|
|
|
|
|
|
|