Pe parcursul zilei de 16 iulie 2016, în comuna Avram Iancu a avut loc finala celei de-a XI-a ediţii a Festivalului „Cultură pentru cultură“ organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură “Augustin Bena” din Alba-Iulia. Dezvoltând preţioasul concept de păstrare a tradiţiilor locale autentice, Festivalul, ajuns la cea de-a unsprezecea ediţie, a adus pe scenă cele mai frumoase obiceiuri folclorice, cei mai buni dansatori şi interpreţi dar şi cei mai pricepuţi meşteri populari din judeţul Alba. În concursul final au participat comunele: Sălişte, Stremţ, Cut, Bucium, Roşia de Secaş, Jidvei, Vinţu de Jos, Almaşu Mare, Mihalţ, Sohodol, Bistra, Livezile, Şona şi Sâncel. Mânate de dorinţa de a prezenta tot ce au mai deosebit şi mai frumos în comunitatea lor, dar şi de motivaţia obţinerii consistentelor premii puse la dispoziţie de către organizatori, comunele înscrise s-au întrecut pe parcursul a două etape de concurs în a-şi dovedi potenţialul şi prezenta talentele.
Dincolo de organizarea impecabilă a acestei importante manifestări culturale, trebuie să subliniem importanţa pe care acest gen de competiţie o are, din punctul de vedere al identificării, conservării şi protejării fondului cultural original al comunităţilor din mediul rural.
Misiunea juriului prezidat de dl Sergiu Vitalian Vaida, cunoscut redactor de televiziune, a fost una dificilă, având în vedere gradul artistic înalt de reprezentare, dar într-un final, cei ce s-au dovedit a fi cei mai buni, au câştigat. Premiile au fost distribuite, în funcţie de rezultate, mai multor comune. Însă, localitatea care a întrunit punctajul cel mai înalt după cele două etape de evaluare a fost comuna Stremţ, ai cărei locuitori au făcut imense eforturi în perioada de pregătire. După bucuria frenetică pe care au arătat-o la aflarea rezultatului, se pare că a meritat, ceea ce şi-au dorit, au obţinut! Transmitem şi noi, de aici, de la Cluj-Napoca, felicitări câştigătorilor dar totodată şi organizatorilor acestui măreţ festival, unic în România!
La o zi distanţă, duminică, 17 iulie 2016, pe aceeaşi scenă din comuna Avram Iancu s-a desfăşurat “Târgul fetelor de pe muntele Găina”, sărbătoare câmpenească tradiţională la care au fost invitate să ia parte formaţii artistice din mai multe judeţe vecine Munţilor Apuseni. Pe lângă bogatul program artistic susţinut de Orchestra de muzică populară a Centrului de Cultură “Augustin Bena” din Alba-Iulia, condusă de dirijorul prof. Alexandru Pal, omniprezentă alături de renumiţii ei solişti vocali la majoritatea manifestărilor culturale ale judeţului Alba, au evoluat în scenă ansambluri folclorice şi artişti din judeţele Arad, Bihor şi Cluj. Interpreţi binecunoscuţi, precum, Nicolae Furdui Iancu, Cornel Borza, Ionuţ Fulea, Traian Jurchela, Leontina Fărcaş, Roxana Reche, Cătălin Haşa, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Nicolae Tuhuţ, au cântat pe scena din Avram Iancu, reuşind prin recitalurile lor să cucerească publicul prezent, dând strălucire tradiţionalei sărbători. Au mai participat cu momente muzicale importante, fanfara Centrului de Cultură “Augustin Bena” şi un ansamblu folcloric de copii din Cehia.
Judeţul Cluj a fost reprezentat prin Orchestra Ansamblului folcloric “Rapsodia Someşană” a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, condusă de acordeonistul Alexandru Tămaş. Acelaşi mentor şi dirijor, care, după 40 de ani, duce din nou artiştii clujeni spre Muntele Găina, răspunzând prezent la aceeaşi manifestare cultural câmpenească, cu o dragoste egală, dacă nu chiar mai înaltă, pentru folclorul şi tradiţiile judeţului Alba. Programul clujenilor a încheiat festivităţile zilei de duminică.
În spatele acestor două grandioase manifestări prezentate aici, pe scurt, s-a aflat Centrul de Cultură “Augustin Bena” şi managerul prof. Daniela Floroian, care, alături de distinşii şi neobosiţii ei colaboratori realizează deseori activităţi importante, de răsunet şi anvergură naţională. Lor li se datorează munca complexă de pregătire, desfăşurare şi coordonare a acestor acţiuni culturale de amploare, precum cele la care am luat parte, Festivalul “Cultură pentru cultură” şi “Târgul fetelor” de pe Muntele Găina.
Vă mulţumim, dragi colegi, prietenia şi invitaţia voastră de a participa la asemenea manifestări, ne onorează!
Dr. Mircea Cîmpeanu