.
Expoziția itinerantă “Fotografia-document etnografic” (FDE) a poposit pentru întâia oară și pe plaiuri gorjene, mai precis în orașul lui Brâncuși, la Târgu Jiu. Această premieră a fost posibilă datorită parteneriatului încheiat între Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, coordonatorul proiectului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, gazda evenimentului. În 2017, proiectul a mai fost prezentat publicului din Baia Mare și Craiova, în cadrul unui periplu prin țară.
Gorjenilor le-a fost prezentată o selecție din lucrările ediției a XIII-a a Concursului național “Fotografia-document etnografic“, parte componentă a proiectului amplu cu același nume, proiect compus din concursul național de fotografie, organizarea unor expoziții itinerante, editarea de albume de fotografie etnografică și realizarea unei arhive foto.
Vernisajul expoziției a avut loc luni, 03 aprilie, la galeria CJCPCT Gorj din Târgu Jiu (str.Eroilor, nr.15), în prezența presei și a publicului gorjean care apreciază fotografia etnografică. În deschidere, managerul CJCPCT, Ion Cepoi, a subliniat similitudinile dintre cele două centre culturale în promovarea prin fotografie a elementelor de cultură tradițională, vorbind de misiunea de a salva ceea ce se mai poate și arâtându-se bucuros că acest parteneriat a prins viață.
În continuare, expoziția dar și proiectul „Fotografia-document etnografic” au fost prezentate de către Consuela Bendea, coordonatoare alături de Adriana Andrei a proiectului, reamintind și de data aceasta care este scopul proiectului și anume acela de a sprijini pe fotografi să meargă în continuare pe teren spre a surprinde ultimele aspecte ale culturii tradiționale autentice. La final a avut loc și un schimb de publicații, iar cei prezenți au primit câte un exemplar dintr-un album FDE.
Pe simeze pot fi admirate imagini suprinse, cu pasiune, în satele din întreaga țară, de către fotografii: Ana-Maria Abrudan-Cluj, Ádám Gyula-Miercurea Ciuc, Algasovschi Marco-Braşov, Balázs Ödön -Odorheiu Secuiesc, Bálint Zsigmond-Târgu Mureş, Lucian Bogdan-Cluj, Gabriel Boriceanu-Braşov, Both Gyula-Târgu Mureş, Bozoki Adriana-Cluj, Margareta Adela Chițu-Miercurea Ciuc, Vlad Dumitrescu-Braşov, Flach Jolanta-Zakopane (Polonia), Fodor Zsuzsánna-Miercure Ciuc, Fülöp Jenő-Sângeorgiul de Mureș, Gheorghiu Petru Alexandru-Târgu Mureş, Héjja Árpád-Harghita, Daniel Iancu-Orăştie, Incze Domokos-Miercurea Ciuc, Incze Laszló-Miercurea Ciuc, Oszkár-Norbert Ioja-Cluj, Kucsera Jenö-Târgu Mureş, Kuti Zoltán Hermann-Miercurea Ciuc, Labancz Istvàn-Miercurea Ciuc, Vera Macarie-Cluj, Marius Mirel Matyas-Sălaj, Carmen Negru-Cluj, Alina Ruxandra Oltean-Cluj, Gheorghe Petrila-Oradea, Ovi D. Pop-Oradea, Adela Lia Rusu-Oradea, Felician Săteanu-Baia Mare, Szabó Attila-Miercurea Ciuc, Szegedi Ferenc-Târgu Mureș, Szigeti Vajk István -Miercurea Ciuc, Vincze Szabolcs-Cluj, Vitos Hajnal-Miercurea Ciuc. Lucrările vor rămână pe simeze până în 21 aprilie.
Oaspeții clujeni au fost totodată primiți și la Consiliul Județean Gorj, de către vicepreședintele Ciprian Florescu, la întâlnire fiind prezent și primarul orașului, Aurel Popescu.
Întreaga delegație clujeană (Consuela Bendea, Marinela Istici și Ioan Bruchental) îi mulțumește colegului din Târgu Jiu, Teodor Dădălău, minunata gazdă care ne-a arătat cum este “Acasă la gorjeni”, acesta fiind și titlul unei colecții de albume de fotografie etnografică de marcă la care a lucrat cunoscutul artist fotograf.
Fotografii realizate de Ioan Bruchental.
|