|
|
Manifestări dedicate zilei de 8 aprilie 2019, Ziua Internațională a Romilor |
|
|
|
|
|
|
.
Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean, organizează, în colaborare cu Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul”, în perioada 6-14 aprilie 2019, o serie de manifestări dedicate celebrării zilei de 8 aprilie - Ziua Internațională a Romilor.
Acțiunile planificate au ca scop valorificarea tradițiilor și obiceiurilor romilor, precum și de a contribui la promovarea interculturalității, toleranței, diversității culturale şi respectului reciproc pentru buna conviețuire a tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența etnică.
Un aspect inedit în cadrul manifestărilor din acest an îl reprezintă faptul că, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche) cu ocazia celebrării Zilei de 8 Aprilie - Ziua Internațională a Romilor, în data de 6 aprilie, începând cu ora 09.30, va avea loc o Liturghie Arhierească bilingvă (română-romani) oficiată de Î.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Aceasta va fi urmată de oficierea unei slujbe de parastas în memoria victimelor deportării în lagărele naziste din Auschwitz- Birkenau și Transnistria. La această parohie, Î.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a hirotonit în luna ianuarie 2019 primul preot rom din județul Cluj, misiunea acestuia fiind de a deservi comunitățile de romi de pe raza municipiilor Turda și Câmpia Turzii.
Luni, 8 aprilie 2019 celebrarea Zilei Internaționale a Romilor va fi marcată printr-o serie de evenimente culturale menite să contribuie la etalarea valorilor culturale şi tradiţionale specifice minorităţii rome, precum și să promoveze acele aptitudini înnăscute sau dobândite ale actorilor implicați în acest proces.
Astfel, în intervalul orar 15.00 -18.00 va avea loc pentru prima dată în județul Cluj un program artistic de tip Flashmob realizat de instrumentiști și dansatori romi în patru locații diferite: Str. Eroilor (pietonală), Platoul Casei de Cultură a Studenților, Casa Matei Corvin-Pietonală, Piața Unirii.
Tot în 8 aprilie, începând cu ora 19.30, în Campusul universitar Hașdeu, va avea loc proiecția filmului „Pisica albă, pisică neagră”- regia Emir Kusturica, urmată de o dezbatere pe tema cultura și tradiția romilor trecut și viitor.
În același timp, în perioada 8-14 aprilie 2019, în holul Bibliotecii Judeţeane „Octavian Goga”- Calea Dorobanţilor nr. 104, Cluj, va avea loc o expoziţie de carte și fotografie cu privire la romi- Obiceiuri, tradiții, cultură, istorie și mod de viață. Totodată, pe întreaga perioadă a expoziției va rula un material video documentar privind meșteșugurile tradiționale practicate de romi.
Organizarea acestor activități dedicate celebrării zilei de 8 Aprilie – Ziua Internațională a romilor a fost posibilă ca urmare a implicării mai multor instituții și asociații din județul Cluj respectiv: Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj, instituții de cultură de sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, Primăria municipiului Turda, Asociația Studenților Romi Romano Suno, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români Cluj, Parohia Misionară pentru Rromi „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”- Municipiul Turda și Parohia Misionară pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” Pata-Rât.
Reamintim faptul că, ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept Ziua Internaţională a Romilor în anul 1971, cu ocazia Primului Congres Internaţional al romilor de pretutindeni care a avut loc la Londra. Tot cu acel prilej au fost desemnate imnul internațional al romilor „Gelem, Gelem”, compus de Jarko Jovanovic, steagul romilor și limba comună – limba romani. În ultimii ani, semnificaţia zilei de 8 aprilie a început să capete o tot mai mare recunoaștere atât la nivelul instituțiilor publice cât și la nivelul comunităților de romi. Începând cu anul 2006, an în care Guvernul României a adoptat Legea nr. 66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în fiecare an, în această dată, sunt organizate la nivel național manifestări publice, culturale, sociale și educaționale dedicate Zilei Internaționale a Romilor.
În acest sens, clujenii şi nu numai sunt invitați să participe în număr cât mai mare la aceste manifestări organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
publicat la 05.04.2019
de Grigore Sâmboan |
[ Contact ] |
|
|
|
|
|
|
|
|