.
Pentru echipa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, miercuri, 15 septembrie, a fost ultima zi de filmare pe teren. Au rezultat 8 ore de demonstrații ale îndemânării și iscusinței a tot ațâția meșteri populari clujeni. Ei sunt: Pălăguța Hunor, tors; Viorica Ciobanu, costume populare; Silvia Roba, dantele; Maria Perșa, cusături tradiționale; Kudor Eugen, dogherit; Lung Elena, țesut; Morar Ioan, sculptură în lemn; Vădan Vasile, instrumente muzicale.
Mulțumim copiilor de la Școala din Răchițele și doamnei director, Marioara Boc, care cu răbdare și bucurie au răspuns și de această dată solicitării noastre. Și-au îmbrăcat costumele tradiționale autentice, vechi de peste 100 de ani, și au participat entuziști la filmări, chiar dacă au fost obosiți după o zi de școală.
Astfel prima etapă a proiectului TRADIȚIE-MEȘTEȘUG-ARTĂ, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a ajuns la final.
Rezultatele proiectului, două filme documentare, 4 prezentări powerpoint și o expoziție de fotografie etnografică a căror temă este meşteşugul tradiţional, vor fi prezentate publicului în data de 26 octombrie 2010 în foaierul Bibliotecii Județene ”Octavian Goga”. |