.
Până pe 4 mai a.c., la magazinul “Central”: “Târgul meşterilor populari, în inima Clujului”
Evenimentul, organizat de către Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni şi Centrul Comercial “Central” a debutat vineri, 23 februarie 2013 cu “Povestiri despre Dragobete”, primul dintr-o serie de happening-uri care vor avea loc până la data de 4 mai, când târgul îşi va închide porţile. Au vorbit, despre creaţia celor 160 de meşteri populari prezenţi, dar şi despre semnificaţia “Dragobetelui”, personalităţi ale vieţii social-culturale clujene: Tiberiu Groza, directorul C.J.C.P.C.T. Cluj, Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Viorica Ciobanu, preşedinte Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, Aurel Bodiu, etnolog, Ioan Toşa, cercetător, Marius Maier, manager general al Centrului Comercial “Central”, etc.
Încă de pe treptele magazinului, meşterii îşi întâmpină oaspeţii cu două standuri bine garnisite: produse din miere şi modele diversificate de turtă dulce, produse în gospodăria proprie. La etajul IV, oferta este de-a dreptul copleşitoare… Mă întâmpină dr.Viorica Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni, care ţine, în primul rând, să elogieze efortul celor două angajate ale departamentului de marketing şi PR al complexului, Alina Mihuţ şi Gabriela Mărginean. Adaugă aceasta: “Nu pot să nu pomenesc şi partenerii evenimentului - Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj şi Primăria muncipiului, precum şi partenerii media: Realitatea TV, TVR Cluj, PRO TV Cluj şi Antena 1 Cluj.” Intervine şi Alina Mihuţ, cu o precizare: “Chiar astăzi, 7 martie va avea loc, în cadrul “Târgului meşterilor populari în inima Clujului”, un eveniment, organizat în colaborare cu Club Mickei, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în care copiii şi-au dat întâlnire cu părinţii. Astfel, elevii de la Şcoala Alexandru Vaida-Voevod Cluj-Napoca vor confecţiona cadouri pentru mamele lor, cum ar fi: piese de pictură tradiţională pe sticlă şi icoane. Vor urma câteva activităţi, precum: parada modei, în ţinute tradiţionale, dans modern (Şcoala Alexandru Vaida-Voevod, Club Mickei, Grădiniţa “Buburuza”), microrecitalul de muzică pop al solistei Ioana Moldovan, jocuri populare cu Ansamblul Folcloric “Jucăuşii de pe Someş” (Şcoala Alexandru Vaida-Voievod), Ansamblul Folcloric “Doina Mănăşturului” (Şcoala Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca) şi Ansamblul Folcloric “Craii Apusenilor” (Şcoala “Avram Iancu” com. Beliş, Cluj).Totodată, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox Cluj-Napoca vor expune pictură tradiţională pe sticlă. În realizarea acestui eveniment au fost angrenaţi aproximativ 100 de copii de la mai multe şcoli clujene, iar zilele următoare va urma şi o şezătoare, la care vor participa membrii asociaţiei noastre, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor similare din câteva judeţe din Transilvania. Desigur, până la Paşte se vor desfăşura şi demonstraţii de încondeieri de ouă şi ateliere, unde copiii vor confecţiona obiecte simbolice închinate acestei importante sărbători a creştinătăţii. În rest, trebuie să menţionez că în cele câteva zile scurse de la deschidere, târgul a fost vizitat deja de sute de clujeni, care au cumpărat din obiectele expuse – având trecere, în special mărţişoarele, siropurile naturale şi mierea…”
Viorica Ciobanu, un preşedinte de asociaţie ce-şi respectă membrii, îmi oferă, înainte de discuţia propriu-zisă, numele expozanţilor principali ai târgului: Dan Sorin Bucur – olar, Pălăguţa Hodor – război de ţesut, Veturia Suciu, Maria Perşa, Maria Pop, Silvia Roba, Lidia Rusu, Doina Bolboacă – meştere cusătorese, Anton Chepes – apicultor, Cristian Mureşan – siropuri naturale, Rigo Ildiko – turtă dulce, Palfi Csaba – sculptură în lemn, Elisabeta Rus (membru fondator al asociaţiei), Cornelia Guleş, Szabo Elisabeta – podoabe din mărgele, Elena Dârjan (membru fondator) – împletituri în sfoară şi felicitări, Georgeta Schimbischi – căsuţe din lemn în miniatură, Gabriela Culda – cultivator lavandă, Ozana Mureşan – pictură tradiţională pe sticlă şi icoane, Istok Alice – ceramică, Zamfira Bălan (membru fondator, fost preşedinte) – ceramică, Silvia Iosif, Lidia Rusu – tricotaje. Îmi mărturiseşte, apoi, cu emoţie, că se consideră norocoasă pentru că – împreună cu membrii pomeniţi sau nepomeniţi, cu acest prilej, ai asociaţiei – a reprezentat tradiţia zonei în multe oraşe ale lumii, din Europa, până-n America şi Coreea de Sud. Adaugă aceasta: “Sperăm ca şi în continuare să avem succese, să perceapă lumea că tot ce facem noi este sincer, tradiţional, iar din punct de vedere sufletesc pot spune că Asociaţia Meşterilor Populari clujeni formează un colectiv nemaipomenit, cu toate că diferenţele sociale şi de vârstă dintre membrii săi sunt mari. De asemenea dorim ca şi în acest an să ne putem menţine târgurile, pe strada Matei Corvin şi Vasile Goldiş, aşa cum am făcut şi în anii anteriori – pentru a le prezenta turiştilor cele mai autentice şi tradiţionale cadouri…”
Îl observ, într-un colţ al spaţiului expoziţional, pe Dan Sorin Bucur, olar de profesie. Tocmai pregăteşte materialul care va deveni, peste câteva minute, sub ochii vizitatorilor, un superb vas de lut. Mă apropii de el şi dialogul nostru începe în mod firesc… În primul rând îmi mărturiseşte că trăieşte, împreună cu familia sa, la Dej, deşi s-a născut, în urmă cu 43 de ani într-o localitate din judeţul Mureş. Are patru copii, băieţi, cu vârste cuprinse între o lună şi opt ani. “Aş fi fericit ca măcar unul dintre ei să-mi moştenească profesia, iar dacă nu, măcar să înveţe să manevreze roata” – remarcă el, zâmbind cu amărăciune. Adaugă că, în domeniul olăritului, a fost un autodidact, deşi a absolvit Şcoala Populară de Artă “Tudor Jarda”, secţia ceramică. Explică Bucur: “În afară de deprinderile din şcoală, mai mult am furat meserie, de la unul, de la altul. Aşa se întâmplă când nu ai înaintaşi în domeniu - atunci nu ai ce face, ajungi să furi meseria. Mă ocup de această meserie, mai serios, de vreo şapte ani. Foarte mult te impinge, de asemenea, piaţa ca să faci, pe lângă arta tradiţională, şi un alt gen de lucruri. În general, eu fac o ceramică simplă, utilitară, fără prea multă culoare: în general folosesc alb, negru şi cărămiziu. Iar ca gen de produse, pe lângă vasele clasice, mai confecţionez şi podoabe artizanale, ceramică decorativă şi decoraţiuni interioare”. Se opreşte o clipă, trage adânc aer în plămâni, după care continuă: “Din păcate, olăritul e pe cale de ducă. Mă zbat mult: şi-n ciuda acestui fapt am ajuns ca din ceramică utilitară să creez mai mult ceramică decorativă. Românii nu mai mănâncă din vase de lut, pentru că respectivele sunt un pic mai greu de întreţinut decât porţelanurile. Mai sunt, însă, din fericire, unii care se raportează la rădăcini şi la tradiţii – astfel că am reuşit să ne adresăm în continuare acestui gen de clienţi. Nu ştiu cum se întâmplă – dar străinii cumpără destul de mult astfel de produse, însă românii, din ce în ce mai puţin. Probabil, şi din cauza costului: un vas de lut, făcut manual, e mai scump decât unul de fabrică…” În încheierea conversaţiei noastre, olarul îmi spune că, în această lume a globalizării şi a nivelării valorilor individuale, prea multe speranţe nu-şi mai poate face. “Sper doar să-mi pot duce mai departe meseria, ca măcar unul din cei patru băieţi ai mei să mă urmeze. Pe plan social, însă, vreau să trezesc oamenii şi să-i învăţ să preţuiască valorile autentice. Ţin deja cursuri de ceramică, în patru şcoli dejene - şi încă unul pentru adulţi, tot la Dej. Totul, ca să pot duce la capăt truda pe care am început-o în urmă cu şapte ani şi să păşim, în continuare, înainte…”
Mă îndrept apoi către standul a două doamne care lucrează, fiecare, la câte un ştergar. Povestesc între ele, dar mâna le aleargă cu o viteză uimitoare. Cele două sunt Maria Pop, telefonistă pensionară şi Elena Dejeu, la rândul său aflată la pensie, fostă profesoară şi membru fondator al Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni. Maria Pop are 69 de ani. Este o persoană volubilă şi, se vede, mai obişnuită cu dialogul cu lumea decât prietena şi colega ei – probabil datorită meseriei pe care a practicat-o atâţia ani. “Am fost toată viaţa telefonistă: la început la Direcţia Agricolă Cluj şi apoi la primărie, de unde m-am şi pensionat, din motive de boală. Am învăţat să cos de micuţă, de la mama, în satul natal, Păniceni. Am trecut prin toate etapele: cusut, tricotat, lucrul cu cânepa.” Îşi aminteşte cum era munca, la ţară, cu acest material: “Mergeam şi spălam cânepa la râu, la toptilă (n.a.: baltă împrejmuită cu pământ şi pietre, ca apa să fie călduţă şi să nu plece de pe cânepa depozitată acolo, timp de două-trei săptămâni ), pe urmă participam la toate etapele, până ajungeam la pânză şi ţesutul cămăşii sau lepediaielor de lână, bumbac, etc. Era, deci, mult de lucru până-şi îmbrăca pe-atunci femeia, bărbatul. Iar primul costum naţional mi l-am făcut la vârsta de 14 ani. Aveam unul de la trei ani, când mama mă îmbrăcase astfel, pentru prima dată.” Ţine apoi să-mi împărtăşească momentul care s-a declanşat marea sa pasiune pentru straiul popular: “La noi se ieşea în ţarină de Rusalii, când se sfinţeau holdele. Şi atunci, cu ocazia unui astfel de eveniment, mătuşa lui mama a cumpărat costume populare din zona Sibiului: pentru ea, fiicei sale şi unei nepoate. Mie nu… Şi când le vedeam, pe toate, astfel îmbăcate, nu-mi mai puteam dezlipi ochii de ele, atât îmi erau de dragi. Şi am făcut tot ce-am putut, peste ani, să ajung să port şi eu astfel de straie. Cele care au fost confecţionate la Sibiu, în culorile alb-negru, mi-au fost cele mai dragi sufletului meu. Dar, din fericire, şi-n zona mea erau des întâlnite costumele în alb-negru, şi cu puţin galben, adăugat.” Spune că a început să poarte, mai des, costumul popular în ultimii zece ani, în special după ce prietena ei, Elena Dârjan a dus-o pe la târguri şi prin taberele etnografice din Cluj, Sibiu şi alte zone ale ţării. Auzindu-şi pomenit numele, Elena Dârjan îmi mărturiseşte, la rândul său: “Într-adevăr, am adus-o lângă noi pe această admirabilă cusătoreasă şi să participăm împreună la toate târgurile: de la cele din alte localităţi, până la cele permanente de pe strada Matei Corvin şi Vasile Goldiş. Eu, la rândul meu, cos, împletesc, înşir mărgele, cos felicitări şi fac multe altele…” Îşi continuă Maria Pop rememorarea: “Din păcate în străinătate nu m-am deplasat, fiindcă am avut probleme grele familiale. Abia acum, de la o vreme, am hotărât să ies din nou în lume – fiindcă am considerat că nu-i bine să stau singură, acasă. În orice caz, dragostea mea pentru costumele populare e atât de mare încât mi-am dat seama că nu-i un lucru normal să le ţin în dulap, fără să fie văzute de oameni. Doar ele sunt o parte din sufletul meu… Ăsta-i adevărul. Când cos, nu mă gândesc la preţul cu care-l voi vinde, la câştig – ci să duc tradiţia mai departe, câte zile oi mai avea de la Dumnezeu…” |
