.
În perioada 10–13 mai 2011, se va desfăşura, la BOTOŞANI, Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „PORNI LUCEAFĂRUL...”.
Ajuns la cea de a XXX-a ediţie, concursul îşi propune să descopere şi să promoveze noi talente poetice şi critice. Concursul se adresează tuturor poeţilor şi criticilor literari care nu au debutat în volum şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani.
Organizatorii evenimentului sunt: Consiliul Judeţean Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani în colaborare cu mai multe instituţii şi reviste de cultură: Editura Junimea, „Convorbiri Literare” din Iaşi, „Dacia Literară”, „Viaţa Românească”, „Familia”, „Vatra”, „Euphorion”, „Steaua”, „Bucovina Literară”, Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi APLER, s.a.
Secţiuni şi premii: A. POEZIE I. Carte publicată – dedut editorial, secţiune pentru care se vor trimite două exemplare din cartea de poezie apărută în intervalul 10 mai 2010 – 10 mai 2011. Vor fi acordate premiile: „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a USR şi premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova; II. Poezie în manuscris (nepublicată) – se va trimite un print, în trei exemplare (plus un singur CD cu acelaşi conţinut), care vor conţine cel mult 40 de poezii semnate cu motto. Acelaşi motto va figura şi pe un plic închis în care vor fi introduse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. Se vor acorda 2 premii de către editurile Junimea şi Convorbiri Literare constând în publicarea poeziilor în volum. Manuscrisele care nu vor fi premiate de aceste edituri vor intra în concurs pentru premiile revistelor implicate pentru publicare. Toţi poeţii participanţi vor fi incluşi în antologia editată cu ocazia concursului; B. Interpretare critică a operei eminesciene, pentru „Opera Prima”. Se va trimite un eseu, un print de cel mult 15 pagini, în trei exemplare (plus un CD cu acelaşi conţinut), semnat cu motto. Acelaşi motto va figura şi pe un plic închis în care vor fi introduse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. Vor fi acordate premii de către revistele literare implicate. Eseurile premiate vor fi publicate.
Înscrierea la concurs se va face până la data de 10 mai 2011. Lucrările se vor trimite la adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Str. Unirii, nr. 10, cod. 710220, Botoşani.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 11 iunie, la Botoşani.
Informaţii suplimentare, despre Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „PORNI LUCEAFĂRUL...”, se pot obţine la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Calea Dorobanţilor, nr. 104, Cluj-Napoca, telefon: 0264.59.77.81 sau de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, 0231.536.322; e-mail: centrul_creatiei@yahoo.com.
|