|
|
Consfătuirea naţională a directorilor din instituţiile de cultură naţionale şi judeţene, ediţia a XI-a |
|
|
|
|
|
|
.
Consfătuirea naţională a directorilor din instituţiile de cultură naţionale şi judeţene,
ediţia a XI-a, 22-24 martie 2016
Organizată în fiecare an de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Direcţia pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Consfătuirea activului din instituţiile de profil, în ale căror atribuţii intră importantul domeniu al patrimoniului cultural imaterial, a avut loc în oraşul Herculane, judeţul Caraş-Severin.
La lucrări au participat reprezentanţi din mai multe judeţe, ca întotdeauna, cei interesaţi de noutăţile apărute în domeniu, pentru o cât mai bună reuşită a integrării acţiunilor şi proiectelor proprii în strategiile Ministerului Culturii, conforme cu legislaţia Uniunii Europene, în domeniile:
- patrimoniul cultural imaterial – concepte şi context actual
- structuri instituţionale legislaţie, proiecte şi activităţi specifice
- salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, prin câteva programe prioritare: inventarul elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, certificarea-registrul meşterilor populari, marca tradiţională CeRt, programul Tezaure Umane Vii. Programul a inclus şi aplicaţia de teren “Valori identitare de patrimoniu cultural imaterial”, organizată de CJCPCT Vâlcea.
În deschidere au vorbit câteva personalităţi, dintre care amintim: Oana Gabriela Petrică, director adjunct, Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale - Institutul Naţional al Patrimoniului şi Liubiţa Raichici, director, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin.
Lucrările au continuat dezvoltând patru sesiuni, în care au fost dezbătute probleme importante, de actualitate, cu care se confruntă cultura românească, căutându-se soluţii pentru rezolvarea lor prin aplicarea prevederilor legislative în domeniu.
Din partea judeţului Cluj au participat la această consfătuire doi delegaţi, managerul CJCPCT, prof. Marinela Istici şi de la aceeaşi instituţie, dr. Mircea Cîmpeanu. A fost prezentată activitatea de cercetare, susţinută de serviciul Conservare Cultură Tradiţională, ale cărui rezultate recente, cuprinse în câteva materiale culturale importante au fost făcute cunoscute şi distribuite tuturor participanţilor. Toată lumea a primit cu bucurie volumul de studii identitare „Tradiţii”, elaborat în urma sintetizării datelor taberei de cercetare din zona montană a judeţului, Beliş-Mărişel 2015 şi albumele CD “Horitori din Câmpia Transilvaniei”, vol III şi Trio-ul transilvan instrumental „Pop Vasile Lia din Frata, judeţul Cluj”.
Bănăţenii, organizatorii parteneri ai consfătuirii, au prezentat în încheierea lucrărilor un minunat spectacol folcloric susţinut de Ansamblul “Semenicul” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin. Au fost admirate astfel, bogăţiile patrimoniului bănăţean, cântecele şi jocurile populare deosebite ale acestei regiuni folclorice româneşti.
Mircea Cîmpeanu
|
|
|
|
|
|
|
|
|
publicat la 25.03.2016
de dr. Campeanu Mircea |
[ Contact ] |
|
|
|
|
|
|
|
|