Coordonator proiect: Mircea Cîmpeanu
Grafica: Nicolae Nerţan

Cluj-Napoca 2007

Consiliul Judeţean Cluj
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Timpul trece uneori cu o repeziciune uimitoare. Transformările continue ale vieţii şi grijile prezentului ne dau răgaz rareori să privim înapoi spre începuturile noastre de drum, nu cu mult timp în urmă, cărări nesigure ce nu arătau a se bătători vreodată. Drumuri deloc uşoare pentru cei care le-au urmat însă încununate de succes atunci când nu îţi este indiferent cum şi pe unde păşeşti. Pe un astfel de drum, presărat cu amintiri frumoase dar şi cu multe greutăţi a pornit acum cincizeci de ani acordeonistul Dorel Merticaru. Este drumul unui senior-instrumentist ce a ajuns să se bucure de succesul şi realizările sale, acum când orchestra pe care a slujit-o şi a condus-o ani la rând împlineşte o jumătate de veac de la înfiinţare. Pornit pe calea realizării profesionale în condiţii nu tocmai prielnice desfăşurării unei meserii nobile, maestrul Merticaru s-a pus în slujba interpretării cântecului popular românesc cu dăruire şi o implicare demne de laudă. Profesionalismul remarcabil dobândit prin studiul neîntrerupt şi totodată dragostea pe care o simte pentru  instrumentul său, acordeonul, apoi sutele şi chiar miile de scene pe care a evoluat în perioada cât a fost angajat al Filarmonicii de Stat Cluj la Orchestra de muzică populară stau mărturie şi în acelaşi timp întregesc tabloul activităţii muzicale de o viaţă a domnului Merticaru, căruia maturitatea şi înţelepciunea, îi permit astăzi să dea preţioase sfaturi mai tinerilor săi colegi de orchestră cu care colaborează.
În anul 1957, imediat după înfiinţarea compartimentului de muzică populară...”am cântat în parcul mare al oraşului întrucât nu eram prea cunoscuţi şi aveam angajaţi doar instrumentişti orchestranţi. Totodată am participat la diverse serbări populare dar apoi am început să imprimăm cu această orchestră piese folclorice la Radio. Dacă ar fi să vorbesc despre compoziţia orchestrei, voi arăta că atunci când m-am dus eu la „Înfrăţirea”, orchestra număra aproape 40 de persoane. După care s-a făcut desigur, un triaj şi am rămas ceva mai puţini, dar oricum aveam două ţambale mari, 3 violonceli, 2 contrabaşi, 2 clarineţi şi violonişti o grămadă, pe două rânduri. Majoritatea erau notişti, foşti angajaţi ai Operei, muzicieni din cap până-n picioare şi nu doar în sectorul muzicii populare. Eu am avut ce să învăţ de la ei. Profesorul meu, d-l. Darius Pop şi d-l. Simion Capătă au fost cei care au asistat la formarea şi integrarea mea în orchestră fiindcă nu doar că eram foarte tânăr ci proveneam şi dintr-o altă regiune a ţării, din Regat, unde muzica populară este cu totul altfel. Nu eram obişnuit să citesc partituri scrise în 7 şi 10/16 sau 5/8, ritmuri care la început nu le înţelegeam şi mă derutau fiindcă nu cunoscusem încă astfel de cântece.
Mi-aduc aminte de această primă experienţă de citire a partiturii  cântecului “M-am suit în dealul Clujului” cântat de Viorel Crişan, un cântec imprimat în studio cu cantorul de biserică amintit mai sus. Acest cântec a fost preluat de d-na Maria Peter care i-a schimbat textul şi l-a dus mai departe, astăzi acesta devenind un cântec-emblemă al oraşului nostru.
După ce maestrul Ilie Tetrade s-a îmbolnăvit am preluat conducerea orchestrei din mers, fiind plecaţi în turneu pe Valea Jiului, chiar în inima văii, în oraşul Petroşani. Colegii mei erau foarte curioşi să vadă cum dirijez, dar eu nu puteam face acest lucru fiindcă în acelaşi timp cântam la acordeon.     
 Pentru mine a fost o transformare importantă, de la instrumentist să ajung dirijor. Ne părea tare rău că maestrul Ilie Tetrade care ţinea disciplina şi se ocupa de ţinuta înaltă a spectacolului lipsea, dar viaţa merge întotdeauna mai departe şi am fost nevoit să ajut şi eu ca lucrurile să se desfăşoare bine în continuare.
 M-am adaptat foarte repede noii situaţii şi turneele programate de impresarul Costică Ungureanu se desfăşurau în continuare conform planurilor. În această perioadă am colaborat foarte mult cu d-na Angela Moldovan, perioadă în care era angajată la Opera din Cluj, Hoşta Vasile, ulterior solist al Operei din Timişoara; ne-au scris şi armonizat partituri de orchestră d-nii Simion Capătă, un foarte priceput aranjor de muzică populară şi Tudor Jarda, marele compozitor al zilelor noastre care venea uneori cu noi în turneu şi mereu ne dădea sfaturi pe care le primeam cu multă plăcere.
 Din categoria soliştilor instrumentişti făceam parte şi eu fiindcă în zonele din sudul ţării pe unde mergeam în turneu uneori, acordeonul era foarte cunoscut şi solicitat pentru solistică. Am introdus programul meu în repertoriul orchestrei şi-l cântam frecvent, în majoritatea spectacolelor noastre; bineînţeles că-l adaptam mereu specificului local.
Am cântat cu Maria Lătăreţu, Maria Tănase, Ion Luican, Emil Gavriş, Ştefan Lăzărescu, Achim Nica, Alexandru Grozuţă, Ion Cristoreanu, Felician Fărcaşu şi alţii.
La solicitarea mea, direcţiunea Filarmonicii a fost de acord să cumpere un acordeon “Hohner-L3”, un instrument performant la acea vreme cu care-mi era drag să cânt. Doamne, ce sunete, ce armonice, ce ambianţă a creeat acel instrument în sutele, poate miile de spectacole în care am cântat cu el  Nu am mai auzit ca vreun instrument muzical să fie capabil de aşa ceva. Cred că datorită lui, trăiesc şi astăzi, fiindcă sunt singurul instrumentist în viaţă din Orchestra de la înfiinţare, în care am activat 23 de ani ”

            Referent prof.  Mircea CÎMPEANU