Coordonator proiect: Tiberiu Groza
Responsabil proiect: Maria Golban, Mircea Cîmpeanu
Grafica: Nicolae Nerţan

Cluj-Napoca  2008

Consiliul Judeţean Cluj
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La vremea colindelor
„Colinda-om ori lăsa-om”? era întrebarea care răsuna pe uliţele satelor tradiţionale şi la ferestrele luminate, în Ajunul Crăciunului – zi de post, închinată morţilor şi strămoşilor, dar înainte-vestitoare a marelui praznic de Naşterea lui Hristos.
Acel miracol care s-a împlinit acum 2000 de ani ne învăluie din nou în zăbranic de mister, de extaz, de întărirea credinţei. Colindele constituiau mesaje străvechi ale acestui miracol al naşterii pruncului din Fecioară, iar colindătorii erau vestitori ai eternei înnoiri a momentului biblic şi istoric.
“Vechile noastre colinde de Crăciun sunt una din moştenirile cele mai preţioase pentru înţelegerea noastră ca oameni ai locului şi neam de durată. La vremea când se năşteau colindele, Roman Melodul încă nu cânta la noi în grai românesc şi totuşi ele îi seamănă printr-o ortodoxie, care nu are teologie şi nici măcar ştiinţă de carte. După ele, istorică e nu numai întruparea care s-a petrecut cândva, ci şi aceea care se petrece acum, sub ochii noştri, înnoită perpetuu de un prezent continuu” «sublinia pertinent eruditul arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu Anania, în remarcabilul volum “Din spumele mării”(Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995)».
“Imnografii Bizanţului ştiau mai mult decât pricepem noi din cântările lor, şi anume că Naşterea Domnului anuală e mai mult decât o comemorare, mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte festivă, ea e nu numai amintirea evenimentului ci evenimentul însuşi, tot atâta de real ca şi acela din Bethleem, petrecut acum la măsura transfigurărilor inaugurate de Înviere” (ibidem).
Cu memoria tradiţiei păstrată în sufletele noastre, dar cu emoţia mereu reînnoită, aşteptăm sărbătoarea Crăciunului, an de an, sperând de fiecare dată că va fi mai bun, mai darnic, mai îmbelşugat, iar pentru a stimula aceste daruri, credem că trebuie să facem pregătiri materiale şi spirituale, dar şi împliniri rituale, cu sufletul purificat de post şi rugăciune, dar şi de amintirea datinilor străbune şi a neasemuitelor colinde ale neamului nostru.
Colindele sunt adevărate compendii de viaţă şi de înţelepciune, de rânduieli creştine şi sociale, comportamentale. Ele cuprind istoria noastră ca neam şi creştini. Geneza omenirii, păcatul protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, iertarea şi binecuvântarea oamenilor prin “orânda” muncii, viaţa şi patimile lui IISUS, ciclul marianic, vieţile sfinţilor sunt aduse până la noi, pentru a le trăi, pentru a le împărtăşi ca “martori” sau ca actanţi într-un sacru ritual al creştinismului popular. Probabil, sorgintea lor se află în străvechile belagine şi epodeuri ale strămoşilor daci, care incantau, învăţau generaţiile, rânduielile mişcării astrelor, ale naturii, ale activităţilor agropastorale, ale legăturilor dintre oameni. Colindele au preluat şi au perpetuat aceste “cărţi de învăţătură”, dăinuind până astăzi ca “istoriile” noastre nescrise, orale, repetate la marile sărbători şi răspântii atmosferice, pentru neuitare.
Colindatul – obicei răspândit în toate zonele ţării – avea un sens augural, vestind Naşterea lui Iisus şi “Crăciunul cu Luminile” ca şi Anul Nou, cu reluarea ciclului calendaristic, a celui agrar şi al “împărţirii timpului în pătrare”, după echinocţii şi solstiţii. “Cumpăna timpului” între “îmbătrânire” şi “întinerire”, între moarte şi reînviere era sărbătorită cu ceremonialuri impresionante, cu “colindele copiilor”, cu colinda bătrânilor, dar mai ales cu urările “Cetelor de Feciori”, care semnificau regenerarea întregii Firi, bucuria de a trăi, bucuria de a munci şi de a dăinui, într-o perpetuă înlănţuire între naştere-moarte-reînviere!
“Cetele de Feciori” aduceau urarea de belşug în fiecare casă, la fiecare masă. Ei colindau străvechi incantaţii de propiţiere şi executau dansuri ritual-magice, cum era acela al Turcii, al Cerbului, al Căluşarilor – reprezentări precreştine ale soarelui, păstrate din îndepărtatele mitologii ale lumii mediteraneene şi tracice.
Aceste ceremonialuri şi sutele de colinde încă vii în memoria colectivă a satelor demonstrează vechimea extraordinară a spiritualităţii româneşti şi împletirea atâtor credinţe şi ritualuri într-un tot sincretic, care cuprinde înseşi treptele istoriei nostre multimilenare”.
Între pământ şi cer,
Între om şi Dumnezeu,
Este colinda!
     Prof. Univ. Dr. Maria Bocşe

Pe acest disc CD veţi găsi câteva „corinde” frumoase din repertoriul satului nostru. Ceea ce noi facem astăzi este ceea ce se întâmplă în realitate la Mărişel. În prezent se simte însă o oarecare tendinţă de a le părăsi, pentru că în urmă cu câţiva ani erau mult mai mulţi colindători ce intrau din casă în casă la fiecare Crăciun.
Spre marea noastră bucurie la noi încă se păstrează obiceiul „de corindat” fiindcă încă n-au dispărut cei care înţeleg cât de valoros este trecutul nostru.
        Prof. Ioan Mariş