AUREL HODREA - Interpret popular.
Acompaniament:
Orchestrele Someşul-Napoca şi Al. Ţitruş
Materialul muzical ne-a fost pus la dispoziţie
de către interpretul A. Hodrea în anul 2008
Albumul conţine 16 doine.
Coordonator proiect Groza Tiberiu
Redactor muzical Cîmpeanu Mircea
Grafica Nerţan Nicolae
Aurel Hodrea, rapsod popular născut la 10 octombrie 1929 interpretează cu uşurinţa unui profesionist pe CD-ul înfăţişat, nu mai puţin de 16 hori (doine), cântate cu o voce impresionantă, puternică, presărată pe alocuri cu interesante tonuri dramatice, caracteristice doar marilor cântăreţi de operă ai scenelor internaţionale.
Talentat şi harnic cântăreţ al Văii Hăşdăţii, interpretul vocal prezintă o mare diversitate repertorială, dovedindu-ne prin ceea ce cântă, cât de importante erau mai demult doinele pentru folclorul muzical românesc şi care era şi ar trebui în continuare să fie ponderea acestui gen muzical în ansamblul pieselor cântate de către un interpret ce se respectă. Seriozitatea cu care a abordat această nobilă meserie i-a adus interpretului Aurel Hodrea o prestigioasă reputaţie pe măsura profunzimii implicaţiei domniei sale în interpretarea cântecului vocal tradiţional.
- D-le Aurel Hodrea, aş dori să ne amintim împreună despre cântecul de început…
“Din copilărie am ştiut să cânt tot ce se cânta în sătucul meu, în Vălişoara. Se cânta duminică seara la joc, se cânta la nuntă, la câmp, plugarii la plug, secerătorii la secerat, la săpat, la coasă, la toate muncile; cine ştia să cânte, cânta! De la înaintaşii mei am aflat că tatăl meu era un doinitor deosebit şi era considerat cel mai bun horitor al locurilor noastre, după cum mi-au spus cei ce l-au cunoscut. Eu nu l-am prins în viaţă fiindcă a trecut la cele veşnice încă din tinereţe; mama mea, încă era cântăreaţă şi cântam împreună pe prispa casei, până când m-am ridicat din copilărie. Cântam împreună cântecul “Vine, vine primăvara!” încât ne ascultau vecinii toţi şi ziceau: Cântă Aurel cu mamă-sa!
De la mama mea am învăţat o mulţime de melodii şi multe dintre ele sunt înregistrate şi vor putea fi ascultate pe acest CD. Mai târziu, la şcoală, am fost mereu în fruntea corului cântând solo cu diferite ocazii. Învăţătorul nostru ne învăţa şi cântările de biserică iar eu am avut parte de alegerea dânsului ca să fiu cântăreţul şcolii.”
- În majoritatea reprezentaţiilor dumneavoastră aţi cântat dar aţi şi jucat pe scenă. Cum reuşeaţi să împăcaţi cântecul cu dansul?
“Uşor, fiindcă erau foarte bine legate între ele. La ţară pe vremuri, jocurile şi horile noastre populare erau acompaniate de ceteraşii satului. La noi, cânta în fiecare duminică la joc în sat badea Iuăn, cherecheşu îi zâceau şi cu Ilie contralăul. Era un obicei al sătenilor ca după joc să ne ducem cu toţii la făgădăul satului, unde, după câte un pahar-două de vin, hoream cele mai faine hori şi uneori iarăşi ne apucam de jucat. Făceam câte o feciorească de stăteau oamenii cu privirile în loc. Era plăcută şi bine primită de toţi cei care erau adunaţi acolo. Ne întreceam mereu între noi, urmărind care-s ăia care joacă mai bine. Duminica în sat era o adevărată sărbătoare: dacă acuma s-ar prezenta în public horile şi petrecerile alea de-atunci, ar fi o minunăţie!”
- În ce măsură aţi fost influenţat în cântecul dumneavoastră de către muzicanţii satului?
„Badea Iuăn, cherecheşu - îi ziceam aşa fiindcă era şi rotar - meşter care cioplea lemnul şi făcea lucrurile care trăbuiau făcute la ţară era un muzicant deosebit şi eram legaţi între noi ca adevăraţi prieteni, deşi era de vârsta tatei. M-a acompaniat de multe ori pe la nunţi şi mereu eram atent cum “întoarce” horile, ca să fac şi eu la fel, pentru că era foarte priceput. Ţinea foarte mult la mine şi drept dovadă, m-a ales ca naş la unul dintre copiii lui. Ne-am respectat mereu şi am dus relaţia noastră de prietenie până la bătrâneţe. Pot să spun că viaţa a trecut frumos.”
- Aţi cântat şi aţi jucat mereu. Cum eraţi privit de către consăteni?
“Când era vorba despre Aurel Hodrea, oricine ştia! Şi de la noi din sat şi din satele dimprejur. Toată lumea mă cunoştea şi mereu eram invitat la câte-o nuntă sau la vreo înmormântare unde făceam câte-o cântare, mortului. Eram socotit şi considerat un om de ispravă, ce cântă ca nimeni altul. Probabil, pentru că eram legat mai mult de cântec şi de joc decât alţi oameni din sat. Am simţit poate, ceva mai mult pentru doina noastră românească şi pentru jocul nostru ţărănesc.”
- Unde îşi are originea vocea dumneavoastră atât de puternică?
„Am făcut şi-un pic de şcoală. Ştiam eu ce ştiam, dar am frecventat şi cursurile Şcolii Populare de Arte unde l-am avut ca profesor pe Vasile Boldor, de la care am învăţat cele mai multe lucruri.”
- Despre ce vorbiţi în cântecele prezentate pe acest disc?
„Cântecele mele vin de departe, dinspre izvoarele folclorului românesc şi vorbesc ele însele despre dragostea oamenilor, a locurilor şi a muncii la ţară, şi încă despre multe alte subiecte aflate în memoria locurilor. Retrăiesc mereu prin cântecele mele şi mă gândesc mereu la ele, dar de cântat le cânt mai puţin fiindcă am înaintat în vârstă şi am atins etatea de 80 de ani.”
- Vorbind despre atâta dragoste, se pare că sufletul dvs. este unul mereu tânăr. Să ne mai vorbiţi puţin despre satul natal şi oamenii lui;
„La fiecare casă din satul nostru putea fi văzută bogăţia ţăranului român: carul şi plugul, boii şi caii, vacile şi mioarele, cu straşnici gospodari ce aprovizionau mereu oraşul cu produsele lor. Cu toate că munca lor a fost foarte grea, nu au uitat niciodată de cântecele şi jocurile tradiţionale în zilele de sărbătoare. Se îmbina cântecul cu munca şi simţeam că muncim mai uşor.”
- Aţi iubit satul dumneavoastră natal, Vălişoara?
“L-am iubit şi-l iubesc!”
Cîmpeanu Mircea
