|
Várfalvi banda
(Banda muzicanţilor din Moldoveneşti):
Ötvös Karoly, 78 ani, primaş;
Palfi Jenö, primaş;
Kanyora Paul – braci;
Rostaş Ioan – braci;
Hajdar Ludovic –contrabas.
Ötvös Karoly - primaş
Eu cânt pe strune de la şapte ani! Tata cu cei doi fraţi ai lui, care au avut şi ei copii, am făcut orchestra. Eu eram cel mai mic dintre toţi. În şura primarului am cântat prima dată şi-mi amintesc bine acest lucru. În ’44, doi fraţi de-ai mei au plecat în Ungaria şi tata a rămas singur, numai cu ceilalţi trei băieţi şi ne-o pus pe scenă că n-o mai avut cu cine cânta. Făceam jocuri vara, baluri, cântam la nunţi, şi la botezul de 6 ianuarie. Aşa era obiceiul, ca tizeşii să meargă cu muzicanţii pe la case, toată noaptea. A doua zi după bal m-am dus la şcoală şi toţi copiii au ieşit în recreaţie, numai eu nu, fiindcă am adormit cu capul sprijinit pe bancă. D-na profesoară care a venit la clasă m-a văzut că eu dorm, iar copiii i-au spus că eu am venit de la bal. Dânsa a crezut prima dată că sunt un copil vagabond dar când a văzut cutia de vioară s-a mirat foarte tare. Întâmplător era tocmai profesoara de muzică care, din acel moment, a ţinut foarte mult la mine: „Karcsi, tu ştii să cânţi?” După această întâmplare, nu a fost nimeni aşa recunoscut în clasă, cum am fost eu. Când a plecat profesoara la Cluj i-a spus tatălui meu că o să mă ducă şi pe mine acolo şi o să fiu copilul ei. Pentru că voia să-mi facă un bine şi să ajung cineva, dar tatăl meu nu a fost de acord.
De la tata, care era muzicant, am învăţat foarte multe melodii. Când am avut 17 ani şi jumătate am părăsit satul şi ne-am mutat la Turda unde am învăţat meseria de strungar. Am lucrat şi la fabrică dar mai ales la un ceasornicar particular care făcea şi rame de ochelari medicinali. Am lucrat acolo 16 ani şi am învăţat totul pe cont propriu.
Atunci, în vremurile acelea, era mult de cântat. Aveam şi 28-30 de nunţi însemnate în notesul meu. Am cântat fiindcă eram foarte solicitaţi, dar nici lucrul nu l-am lăsat. Că de acolo am pensie.
Am avut şi elevi, care în acest moment sunt plecaţi prin lume, chiar şi în America şi sunt chemat să mă duc la ei. Am avut şi treizecişişase, deodată. Umblam cu vioara pe sate, la elevi: în Băbeni patru, în Plăieşti cinci, în Moldoveneşti erau cei mai mulţi iar în Turda, cincisprezece. Şi aveau viori de toate felurile: de sfert, de jumătate, de trei sfert şi întregi. Am învăţat şi notele muzicale că era necesar, dar mai târziu, de la fiica mea, fiindcă tata nu a cunoscut notele. Cântam împreună cu copiii şi-i îmvăţam muzică populară, valsuri, english-valsuri, tangouri celebre, malagamba, conga. Până la Timişoara am avut de cântat, atât la nunţi cât şi la baluri şi am avut mult de lucru. Dar, din păcate, astăzi muzica începe să iasă din modă, însă la Moldoveneşti, datorită domnului primar, sunt tabere de învăţat copiii, să danseze şi să cânte.
Kanyora Paul, braci cu 3 coarde
Acţiunea mea importantă pe viitor va rămâne tot cultura. Am început mai demult şi voi lucra până am sănătate şi putere. Tradiţiile pe care le-a avut zona Turzii, cultura noastră locală, a dispărut pur şi simplu pe motivul că a venit viaţa modernă şi colectivizarea care a închis calea tradiţiilor vechi din muzică.
Anul acesta am avut două tabere de copii aici, la Moldoveneşti, pentru învăţarea dansurilor populare, desfăşurate în cursul lunilor iunie şi iulie; tabăra aceasta este foarte importantă pentru a rămâne în continuitate, pentru că jocurile se învaţă de la o vârstă fragedă. Pentru mine este foarte important ca copiii să înveţe cântecele şi jocurile autohtone, să scape de viaţa dezordonată şi jocurile pe calculator, tinerii să revină la comunitate, în mijlocul nostru. Ca să păstrăm tradiţia este important ca aceşti copii să aibă un sprijin, un învăţător, un profesor de muzică, fiindcă acolo unde aceştia lipsesc nu o să rămână nimic pe linie tradiţională. Dacă noi sprijinim formaţiile artistice, acestea vor continua să existe. Dar nu putem şti cât, fiindcă primaşul nostru este în vârstă, are 78 de ani şi este păcat că în zona noastră nu mai sunt alţi muzicanţi.
Portul autentic al satului este şi el dispărut deja. El se păstrează doar în mintea noastră şi în pozele sătenilor, un port în care predomină culorile albastru şi alb care exista încă în anii ’40-’50. Am încercat să reînviem portul nostru dar nu am reuşit în totalitate.
Jocurile se ţineau în şură, la anumite case şi pe vremuri muzicanţii erau plătiţi cu bucate. Înţelegerea se făcea cam aşa: „-Câte bucate iau eu pe cântarea asta? Iau şi nişte slănină sau…” cam aşa vorbeau, şi pe româneşte şi pe ungureşte. Mai demult erau muzicanţi şi la Corneşti, şi la Moldoveneşti, şi în satul Stejeriş, şi în Măhaci, şi în Plăieşti era bandă şi mai ales în Văleni. Cea mai bună bandă era la Văleni fiindcă acolo erau mai multe familii de ţigani. Ei zic că-s unguri şi în ziua de astăzi, da-s ţigani, deşi nu vorbesc ţigăneşte. Ei şi cântau dar şi lucrau la sapă, la pădure, la lucru de orice fel.
Muzicanţii de astăzi respectă melodiile jocurilor din zona noastră dar există şi o oarecare influenţă a oraşului. Primaşul nostru, de origine din Văleni, s-a stabilit cu mai mult timp în urmă la oraş unde a introdus în repertoriul său şi valsul şi tango-ul, dar la Moldoveneşti ne limităm doar la ce-a fost cândva, ceea ce este vechi şi dorim să ducem mai departe. Prin cultură creşte popularitatea noastră. Dacă avem cultură, trăim şi noi mai departe!
Palfi Jenö, primaş
Studiez cu multă pasiune folclorul muzical tradiţional şi cânt la vioară în formaţia din Moldoveneşti de mai multă vreme. Am o carte scrisă de prof. Demeny Piróska în anul 1986 care conţine culegeri muzicale făcute la noi, în perioada anilor ’70. Am avut mare noroc să citesc această carte şi să învăţ de acolo multe melodii pe note, acestea găsindu-se înregistrate în momentul actual în Arhivele Naţionale de la Budapesta. Am luat aceste melodii ca punct de pornire pentru a putea reconstitui în mare parte repertoriul din zona comunei noastre şi a Arieşului. Cântând melodiile respective din carte l-am provocat pe d-l. Karoly, primaşul nostru, care şi-a reamintit foarte multe dintre ele, între timp uitate. Era ca o scânteie care l-a pornit să-şi deschidă bagajul de cunoştinţe pe care îl are dumnealui.
Jocurile populare care au fost pe aici mai demult erau relativ simple. Zona s-a industrializat şi majoritatea cetăţenilor şi-au găsit locuri de muncă la oraş, la fabrici. Tradiţia orală care era înainte, pur şi simplu s-a pierdut pentru că obiceiurile săteşti care erau încă vii, s-au desfiinţat. Nu doar industria a distrus zona ci şi agricultura, care a jucat un mare rol în viaţa oamenilor. În zona noastră se produce anual cea mai mare cantitate de ceapă din ţară, de cea mai bună calitate şi la fel, morcovi, ardei şi alte produse alimentare de bază. Cultivarea lor a luat şi ia în continuare foarte mult din timpul sătenilor, ca la sfârşitul săptămânii să mai organizeze ca pe vremuri câte ceva; astfel, încetul cu încetul, s-a dat uitării ce era valoros.
Am avut noroc cu specialiştii, cea pe care am anunţat-o, d-na Demeny, realizatoare de emisiuni la radio, muzicologul care a înregistrat foarte mult din ce aveam noi aicea, tot ce ţinea de jocurile populare din comună şi de cântecele din zona Arieşului.
Consemnări, Mircea Cîmpeanu
|
