Filep Márton "Pali Marci", primaş:

Am învăţat să cânt la vioară când aveam 14 ani. Pe atunci, la şcoală am făcut o serbare şi-mi aduc aminte cum profesoara mea a adus o vioară pe care, din prima clipă am îndrăgit-o. La rugămintea mea de a-mi cumpăra şi mie o vioară, tata nu m-a luat în serios fiindcă noi am fost patru fraţi şi a tot amânat să-mi cumpere una. Atunci am cerut vioara profesoarei împrumut, ca să învăţ să cânt, deşi era mică, doar de trei sferturi.
Prietenul meu, Márton, care astăzi cântă la braci avea o vioară la care învăţa şi el; pe vremea aceea, la Sic erau doar nişte ţigani care au cântat la instrumente şi nu prea am avut pe cine să întrebăm mare lucru. Am fost prieten cu muzicanţii dar nu erau prea bucuroşi pentru faptul că învaţă şi altcineva înafară de ei, să ştie să cânte. Atunci am fost nevoit să „fur” această meserie şi am început să ascult muzica lor, plăcându-mi să stau atent la toate jocurile, după care, mergeam acasă şi încercam să fac la fel, chiar dacă uneori nu aveam decât doar două strune pe vioară.
L-am ascultat mult pe muzicantul Ádám István "Icsán" care avea doi băieţi, István şi Sándor, cu care cânta în formaţie şi care mi-au plăcut foarte mult. A mai fost şi Moldován György cu băieţii lui, Miki şi Gyuri, care au fost instrumentişti buni. I-am ascultat mult şi ce mi-a plăcut, am învăţat. Astăzi, la Sic nu prea sunt muzicanţi. De câţiva ani, doar noi mai cântăm aici.
Balurile se făceau mai demult în fiecare sâmbătă şi duminică, câteodată şi joia, şi aşa am început. Mai bine de un an am făcut tot felul de încercări după care, la înţelegere cu Márton am hotărât că ar trebui să facem o „bandă” (formaţie) nouă, împreună cu un băiat care să cânte la gurdună.
Jocurile din Sic sunt deosebite, ele nu se joacă şi în altă parte. De exemplu, la Palatca se joacă şi jocuri de la Vişa, Chesău şi Mociu, fiindcă ele se aseamănă. Ceea ce se joacă însă la noi, la Sic, nu se joacă în alte sate. Nici muzica nu prea seamănă cu cea a satelor dimprejur. Este o muzică simplă, fără multe ornamente, foarte stabilă. Cine joacă după această muzică, joacă serios şi aşezat.
De-a lungul timpului, ne-am obişnuit să cântăm în două feluri: dacă mergem la vreo nuntă, pentru bătrâni nu cântăm altceva decât melodii din acelea vechi şi jocuri de demult. Dacă cântăm la tineri, putem cânta şi melodii mai noi, din astea care au apărut în ultima vreme, de 30-40 de ani. Cam tot de atâta vreme cântăm şi noi împreună cu Márton, şi am ajuns timpurile în care, cei cărora le cântam atunci îşi căsătoresc în prezent copiii, şi suntem invitaţi din nou la petrecere.
Despre costumele noastre putem spune că sunt şi ele foarte originale, portul sicănesc fiind recunoscut oriunde. Cămăşile sunt deosebite, doar mama sau soacra mea ar mai şti coase aşa ceva fiindcă, de vreo 20 de ani nu se mai fac astfel de cămăşi.
Nunta la Sic începe, de obicei, duminica la orele unu ale amiezii. Toată lumea se îmbracă în costume tradiţionale, deci nu vine nimeni îmbrăcat oricum la nuntă şi mai ales mirii, care poartă haine deosebit de frumoase. Mirele pleacă cu muzicanţii şi cu însoţitorii lui care cântă pe drum, după naşi şi mireasă, şi la casele acestora muzicanţii cântă de joc. De acolo, cu toţii pleacă la biserică dar trebuie să arăt că, dacă mireasa nu este de pe aceeaşi stradă cu mirele, părinţii trebuie să plătească „pierderea” fetei cu multă băutură şi foarte mulţi bani. Pentru aceasta se leagă drumul, nu în mai multe locuri, ci doar într-unul singur, însă acolo, înstrăinarea miresei trebuie plătită bine. După biserică, toată lumea merge la mire acasă, unde se va ţine nunta. Ea se organizează într-un cort în care se adună în jur de 400 de persoane. Iar noi, cântăm pentru toţi, de duminică după amiază,  până luni seara. Oamenii se distrează şi joacă jocurile populare, cele pe care, şi tinerii le-au înţeles, în sfârşit, că sunt cu mult mai frumoase decât dansurile de la discotecă. Dansurile se învaţă acum la Sic în mod organizat, pe categorii de vârstă, începând de la 6 ani. Când eram noi tineri, nu umbla nimeni să ne înveţe jocul, ci învăţam singuri, de drag: aşa normal era să înveţi să joci, ca şi cum înveţi să vorbeşti. Datorită acestui fapt, foarte rar mai era câte unul care să nu ştie să joace.
Este foarte bine că astăzi se ocupă cineva să înveţe copiii dansurile; dar la instrumente nu învaţă prea mulţi. Câţiva învaţă la vioară şi noi le spunem cu plăcere ce trebuie să facă, dar numai cu viorile nu vor putea face formaţie. Trebuie şi contră, şi gordon, fiindcă numai aşa se poate cânta. Aceasta este obiceiul muzicanţilor, aici la noi, la Sic! 

CS Cîmpeanu Mircea

Filep Márton "Pali Marci", prímás:

14 éves koromban tanultam meg hegedülni. Akkoriban egyik tanárnőm egy iskolai ünnepségre hozott egy hegedűt, amit első látásra megkedveltem. Kértem apámat, hogy nekem is vegyen egyet, de négyen voltunk testvérek és ő nem vett komolyan, csak halogatta a vásárlást. Akkor elkértem a tanárnő hegedűjét, hogy tanuljak meg rajta játszani, még ha kisebb is volt, csak háromnegyedes.
Márton barátomnak is, aki ma a brácsásom, volt egy hegedűje, amin tanult. Abban az időben csak néhány cigány játszott hangszeren, nem nagyon volt, aki tanítson. Barátok voltunk a zenészekkel, de nem nagyon örvendtek annak, hogy más is akar hegedülni rajtuk kívül. Akkor kénytelen voltam „lopni” ezt a mesterséget. Elkezdtem figyelmesen hallgatni a játékukat minden tánc alkalmával, utána meg otthon én is kipróbáltam, még ha néha csak két húr volt is a hegedűmön.
Sokat hallgattam Ádám István "Icsán"-t, aki két fiával, Istvánnal és Sándorral alkotott egy zenekart és nagyon tetszett, ahogy muzsikáltak. Voltak még jó zenészek, Moldován György a fiaival, Mikivel és Gyurival. Őket is sokat hallgattam, és ami tetszett, megtanultam. Mostanában már csak mi zenélünk itt.
Annak idején minden szombat-vasárnap, időnként csütörtökön is volt bál és így kezdtük. Több mint egy éven át próbálkoztunk mindenfélével, míg arra az elhatározásra nem jutottunk Mártonnal, hogy közösen egy gordonos fiúval új bandát alapítunk.
A szíki táncok különlegesek, máshol nem járják így. Például Palatkán visait, keszűit, mócsit is táncolnak, mert ezek hasonlóak. Amit viszont nálunk táncolnak Szíken, más faluban nem táncolják. Még a zene sem hasonlít a környékbeli falvak muzsikájához. Ez egy egyszerű, nagyon stabil muzsika, nincs benne sok díszítés. Erre a muzsikára olyan komolyan és nyugodtan kell táncolni.
Az évek során kétféleképpen szoktunk muzsikálni: ha lakodalomba megyünk, akkor az öregeknek csak a régi nótákat, muzsikákat húzzuk. Ha fiataloknak muzsikálunk, akkor húzunk újabb dallamokat is, amelyek az utóbbi 30-40 év során jelentek meg. Mi is Mártonnal körülbelül ennyi ideje zenélünk együtt és eljutottunk oda, hogy azok, akiknek annak idején muzsikáltunk most házasítják a gyermekeiket, és újra mulatságba vagyunk hívva.

A viseleteink teljesen eredetiek, a szíki viselet bárhol felismerhető. Az ingek különlegesek, csupán édesanyám vagy anyósom tudna még ilyent varrni, ugyanis vagy húsz éve már nem készít senki ilyent.
A lakodalom Szíken általában vasárnap délben, egy órakor kezdődik. Mindenki felöltözik szépen viseletbe, tehát nem mindegy, hogy milyen öltözékben megy valai a lakodalomba. Főleg a vőlegény és a menyasszony különösen szép viseletben vannak. A vőlegény a zenészekkel és kísérettel, énekszóval megy a menyasszony és násznépe után. A házuk előtt húznak egy tánc alá való rendet. Onnan mind elmennek a templomba, de azt is el kell mondjam, hogy ha a menyasszony más utcából való, mint a vőlegény, annak szülei meg kell fizessék a „veszteséget”. Sok pénzt és sok italt kell kárpótlásul fizessenek. Ehhez egyetlen egy helyen elkötik az utat, ott viszont a menyasszony idegen helyre való vitelét meg kell jól fizetni. A templomozás után mindenki a vőlegényes házhoz megy, ahol megtartják a lakodalmat. Ezt egy nagy sátorban, barakkban tartják, ahol körülbelül 400 ember szokott összegyűlni. Mi pedig vasárnap délutántól hétfő estig muzsikálunk mindenkinek. Az emberek mulatnak, táncolnak, néptáncot, melyről végre a fiatalság is megértette, hogy sokkal szebb, mint a diszkóban táncoltak. Szíken most szervezetten tanulják a táncokat, több korcsoportban, 6 éves kortól felfelé. Amikor mi fiatalok voltunk, senki sem járt minket tanítani, hanem mi magunktól tanultuk, mert szerettük: olyan természetes volt megtanulni táncolni, mint beszélni tanulni. Ennek köszönhetően nagyon ritka volt az, hogy valaki ne tudjon táncolni.
Nagyon jó az, hogy tanítják a gyermekeket táncolni, de muzsikálni nem sokan tanulnak. Néhányan kezdtek hegedülni, és mi szívesen megmutatjuk nekik, hogyan kell, de csak hegedűkkel nem lesz zenekar. Kontra is kell oda és gordon, mert csak úgy lehet muzsikálni. Itt nálunk, Szíken ez a szokás!

CS Cîmpeanu Mircea
                         Traducere: Both József