Alexandru Varga, “Bătrânu' ”, 74 ani, primaș:

“Toată familia mea o fost de muzicanți! Mie însă, când am început să cânt la vioară nu mi-o plăcut pentru că, de cele mai multe ori când cântam la lume, unii ziceau: “Zi, măi țigane!”; orice viorist mai demult, chiar și rumân, tăt țigan era pentru ei. Și cum pe atunci eram un pic cam zurdun, (~zurliu, n.n.) că eram tânăr, mi-am zis: Da' ce, să mă duc io să-mi zâcă țâgan... Da' un uncheș de-al meu mi-o zâs într-o zi: “-Mă, țâganii trebe să cânte!” și m-o luat pă lângă el ș-am început să scârțăi pă strune. Apoi, “ticu” meu mi-o cumpărat o vioară și uncheșu' m-o învățat ce-o știut el, din toate cîte un pic. Mi-o arătat una, alta, și am învățat repede și m-am îndrăgostit de ceteră că n-am mai lăsat-o de la mână.

După armată am apucat și io pă la “ansamble” iar după ce m-am însurat mi-am luat o căsuță și mi-am făcut o țâr' de gospodărie. O trăbuit să plătesc mulță bani pă casă și m-am hotărât să-mi caut servici. M-am dus la telecomunicații și am umblat pă toate șantierele, de la Dej până la Oradea, Lugoj și Caransebeș. De la o vreme m-am lăsat, că îmi degerau degetele iarna și m-am apucat de cântat cu uncheșu'. De la Sighișoara până la Gligorești și Luncani, toată zona era a noastră. Aveam de cântat, de numa'! Da' m-am trezit că uncheșu' lua banii și mie-mi dădea acolo, vreo două sute, nu mai mult.

 Dacă am văzut că așe stă treaba, m-am gândit să fac altfel: când mai luam câte-un păhăruț, luam copiii la bătaie, ăștia cu care cânt aicea și le-am spus așa: “Voi dacă n-o s-ajungeți muzicanți, io vă rup mânuțele!” și i-am pus să învețe să cânte la vioară; și-atâta i-am năcăjit, până n-or avut ce face și-or învățat să cânte. Așa că, de atuncea Alexandru și Imbre, copiii mei, cântă lângă mine, oriunde am mere, pentru că, noi suntem o familie, chiar și ăsta care cântă la gordon îi suflet de-a meu, că mi-i nepot.

La Balda mai erau muzicanți pe vremuri, da' acuma am rămas numa' noi. Era unu' Lăzăreanu, foarte bun viorist. Ca el n-o mai fost niciunul. Era român, da' nu cânta nimeni ca el. Și Caroița din Bercheș și Șandor din Sopor abia o așteptat să moară Lăzăreanu, ca să rămâie ei. Erau mai mulți, și poate mai buni ca mine. Da' vorba ceea, fiecare pasăre pă limba ei ciripește! Nu poți să ceri mai mult de la un om decât poate să dea. Nu-i bine nici să zâci de ăla, sau de ăla, că-i mai bun unul decât altul, că la fiecare îi vine rândul să arate ce poate și ce știe.

Cele mai frumoase jocuri de pe la noi se cântă în satele Sâmpetru de Mureș și Tușin. Aiestea-s liniștite, jocuri bătrânești frumoase. Apoi, la nuntă trebuia să zâci „A miresii”. Zâceai asta, apoi se dădea găina, după care se cântau ”veseliile” (de cântat la masă, n.n.) și abia după “cinste” trebuia să cântăm de joc, Românește pă sub mână, Târnăvene, Țigănești și Învârtite și mergea treaba așe, până se găta nunta. Cântam fără amplificatoare, da' eram tânăr și nu băgam în samă. Făceau oamenii cu noi ce voiau, țin minte că la Frata, odată demult, ne-o împărțit pe muzicanți în fiecare colț al cortului de nuntă și ne-o pus să cântăm așe. Cânta primașul, apoi ceilalți, pe rând. Nu știu de ce le-o trăbuit asta, da' noi făceam tătdeauna ce zâceau ei. Erau buni jucăuși frătenii, poate îs și-acuma, da' atuncea puteai stoarce cămășile lor de pânză, așa jucau!

Altădată am cântat o nuntă la noi în sat. Erau patru rânduri de mese mari, da' de la una nu juca nime. Atunci am trimis un băiet de-al meu printre ei să prindă după vorbă, de unde-s. Că nu jucau și asta nu era bine. Și așe am aflat că-s de dincolo de Sibiu, de prin partea Făgărașului. No, când am aflat, ne-am apucat! Credeți-mă, când am început cu de-ale lor, n-am luat atâția bani de la nună, câți am avut în arcuș!

Despre familie, pot să vă spun că-s foarte mulțumit. Am avut cinci copii și cam cu greu i-am crescut că, ăla ni, Imbre, bătea cuie în viori și mi-o stricat o grămadă de instrumente, unele chiar foarte bune. I-am făcut să fie muzicanți, la început o făcut ei ce-o putut acolo, da' după ce-or mai crescut o-nvățat cum trebe și de la 12 ani i-am dus la nunți. Și cum o zâs cineva: din hoher, hoher iese!

Dacă-ți place meseria orice iese, da' dacă nu îți place, nici o meserie n-o poți învăța. Cetera nu-i grea, da-i greu să cânți cu ie! Asta, din ce știi mai bine, mai mult cere, mai multe vrea!”