Muzica pe care o ascultăm în actualitate nu a fost întotdeauna la fel de evoluată. Pe o parte, din cauza interpreților înzestrați cu modeste cunoștințe muzicale, iar pe de alta, a instrumentelor extrem de simple pe care aceștia le foloseau în redarea melosului originar. Dintre acestea, vom aminti aici: pseudoinstrumentele (frunza, solzul, coaja de mesteacăn) și câteva dintre cele mai întrebuințate la suflat (fluierul păstoresc, fluierul îngemănat, cavalul, tilinca, etc.), ale căror admirabile rezonanțe sunt înlocuite astăzi din ce în ce mai mult, din nefericire, cu cele ale unor instrumente moderne. Reîntoarcerea la originile ancestrale, cu scopul trăirii unor momente unice în ambianța muzicii de sorginte primară, ni s-a părut a fi un pas important în direcția restabilirii obiectivității cu privire la timbrul și rezonanța specifică a instrumentelor tradiționale vechi, în cazul de față, a celor provenite din inima naturii: frunzele și ramurile tânărului codru, simboluri eterne ale vieții veșnice.

Protagoniștii acestui disc CD, Eugen Pandrea și Ionel Măsălar, ne poartă cu  sonoritatea inconfundabilă a execuției lor instrumentale prin lumea satului de altădată, trezindu-ne amintiri dragi, dintr-o lume de basm. Parfumul trecutului se face puternic simțit, atmosfera plină de vrajă ne învăluie tot mai mult după fiecare melodie ascultată, artiștii reușind să creeze această insolită stare împletind trăirea sufletească intensă de pe întreg parcursul interpretării cu grija și respectul pentru străbuni și inestimabilele lor valori, lăsate nouă moștenire.

Mircea Cîmpeanu

NUCU ALOSIU PANDREA, UN NUME TRIPLU, UN OM MARE, UN SUFLET PUR

    Aşa l-am cunoscut pe ardeleanul Nucu, o figură de partiarh dac ieşit din rădăcinile decebaliene şi ale marilor fraţi ce se trag din Deceneu. Frunza lui : sunet pur, precum îi este sufletul. Om înalt, solid ca un stejar, ca un paznic al munţilor, trecut prin milenii obosite de atâta vânt, de atâta crivăţ, de atâtea lacrimi şi drumuri bătute de plăvanii, vacile şi mioarele neamului. Nucu Pandrea şi-a ales FRUNZA ca mod de exprimare în sunet al sufletului său nobil. L-am ascultat, cu ceva ani în urmă şi, imediat după aceea l-am introdus în concertul de la Sala Polivalentă, alături de orchestra mea, compusă din 56 de instrumentişti.  A cântat Dumnezeieşte, fiind aplaudat la scenă deschisă, doina mioarelor pierdute. Însă românul, de milenii, nu şi-a pierdut numai mioarele, prin jaf, furt, prin trădare de ţară şi neam, românul a pierdut tot, păstrându-şi doar onoarea şi credinţa. Nucu Aloisiu Pandrea are în frunza lui vocea pădurii, a codrilor adunaţi laolaltă. Mare a fost Marin Chisăr în tot ce zicea, în tot ce cânta, dar Nucu este uriaş în puritatea şi acordajul frunzei lui cu sufletul şi cu tonalitatea majoră a pământului. Cântăreţii la frunză sunt rarisimi, ca şi cei care doinesc cu adevărat, căci în DOINĂ se ascunde CODUL cosmic al românului, al neamului. Să aibă zile pline de Lumină şi ghiers, de pasăre măiastră, precum este şi el. Să ne trăieşti, NUCULE dragă.

GHEORGHE ZAMFIR, 15 noiembrie 2012

Un artist original: NUCU PANDREA

Interpretul melodiilor de pe acest C.D. este unul cu totul ieşit din comun. Nu este interpret de muzică populară - dar cântă şi melodii populare, aşa cum cântă şi din alte genuri muzicale –  este unul special, pentru că instrumentul său se găseşte la tot pasul, numai trebuie să ştii să-l stăpâneşti. Născut în 22 februarie 1947,  în Săliştea, comuna Ciurila –  judeţul Cluj, Nucu este fiu de preot şi nepot al al fostului protopop greco-catolic de Mănăştur Clemente Pandrea, de la care a învăţat să cânte din frunză. Prima melodie, interpretată la 8 ani, spre bucuria bunicului - fiind şi preferata bunicii Otilia - a fost romanţa „Pe lângă plopii fără soţ”. A început să cânte cu orchestra în 1985, deci destul de târziu. Viaţa sa artistică este legată şi marcată de câteva persoane de la care a învăţat foarte multe. L-a descoperit maestrul coregraf Dan Octavian, care l-a adus la orchestra ansamblului folcloric pe care-l conducea, promovându-l în concerte în ţară şi în străinătate. L-a cunoscut şi a învăţat armonie de la Ghiţă Mureşan, dirijor şi acordeonist de excepţie. Îşi aduce aminte cu recunoştinţă de cel care l-a ajutat foarte mult, etnomuzicologul Virgil Medan. O întâlnire benefică pentru Nucu Pandrea a fost cea cu profesorul de vioară Dorel Frăţilă de la Sibiu, cu care a imprimat multe piese. Mama lui Dorel Frăţilă, profesoară de vioară, l-a îndemnat pe Nucu să atace şi piese din alte genuri muzicale – şi uite aşa, de-a lungul anilor, a abordat piese foarte diferite ca gen – de la blues la jazz; de la melodii populare la romanţe; de la muzica cultă la canzonette. Interpreta la frunză, dar şi la muzicuţă unele dintre ele. Puţini interpreţi cântă la frunză. Nucu Pandrea face parte dintre cei puţini, dar aleşi. Prin repertoriul diversificat dar bine ales, în concerte Nucu era pata de culoare, sarea şi piperul, prin noutatea şi frumuseţea pieselor, prin banalitatea dar în acelaşi timp arhaismul instrumentului, adică a frunzei. Prezentul C.D. pe care Nucu Pandrea l-a realizat cu multă trudă, împreună cu orchestra Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj ne aduce câteva piese folclorice de o mare frumuseţe, preluate de la oameni deosebiţi de folclor: dr. Virgil Medan, prof. Ghiţă Mureşan, prof. Ion Ciobanu sau de la interpreţii Ion Sotelecan, Veta Biriş, Dumitru Sopon sau Nicolae Bondoi. Alegerea melodiilor a făcut-o Nucu Pandrea după sufletul şi sensibilitatea sa şi cred că nu a greşit. Este un material frumos şi echilibrat pe care-l asculţi cu plăcere. Interpretul ne oferă un sunet cald şi frumos. Pe anumite pasaje am avut senzaţia că se cântă la „fierăstrău”. Prelucrările orchestrale sunt interesante şi adecvate fiecărei melodii în parte. Este adevărat că nu totul este perfect. Pe ici, pe colo mai sunt şi scăpări, dar frunza, fiind un instrument mai aparte, nu întotdeauna buza interpretului îi răspunde la comenzi - aşa cum şi-ar dori acesta. Chiar şi cu acele mici scăpări, materialul se ascultă cu plăcere, interes şi bucurie. În 1999  Nucu a fost într-un turneu în America, în care trupa lui a avut un mare succes. După concert, a doua zi, în ziarul diasporei, „Curierul Românesc” din 6 iulie 1999, jurnalistul Ion Popescu Longin nota o apreciere a unui jazzman din Baltimore, Sunny Diggs: „...românii sunt singurii de pe pământ care fac o muzică siderală dintr-o frunză...”- aluzie la interpretarea lui Nucu Pandrea. Felicitări, Nucule pentru acest C.D. şi, cum zice românul: „Mai bine mai târziu decât niciodată!”

Prof. Gelu Furdui, etnomuzicolog