Original Village  Instrumental Music  from Cluj Region

FORMAȚIA INSTRUMENTALĂ CIURCUI ALEXANDRU ȘANDORICĂ:

Ciurcui Alexandru - Șandorică (vioară);
Pusztai Aladár (contrabas);
Zeno Zanc (braci cu 3 coarde);
Bica Costică (acordeon).

Coordonator proiect: Tiberiu Groza
Realizator proiect: Dr. Mircea Cîmpeanu
Grafica&Design: Nicolae Nerțan
Înregistrări și postprocesare: Studioul Săndel Filip, Cluj-Napoca 2013

 „Situată în partea de sud şi est a judeţului Cluj (vezi harta), zona folclorică Câmpia Transilvaniei cuprinde localităţile aşezate, din punct de vedere geografic, pe Valea Hăşdăţii, pe Arieşul inferior, şi cele situate între Dealul Feleacului şi Dealul Mociului, până la localitatea Buza. Teritoriul are un relief specific regiunii de contact a dealurilor cu zona depresionară. Centrul socio-cultural al localităţilor din zonă este Turda (Potaissa), o străveche cetate dacică a cărei romanizare nu a fost prea uşoară până la venirea legiunii a V-a Macedonica (166-167 e.n.). Legat de numele acestei legiuni au luat naştere şi legende despre Alexandru Macedon, despre luptele dintre perşi şi romani, cu toate că asemenea acţiuni nu puteau să aibă loc aici.
     Sub raport etnic zona aceasta a fost şi este predominant românească. Dar deşi românii se împotrivesc energic stăpânirii maghiare în frunte cu voevodul erou şi martir Gelu, totuşi în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, organizarea în comitate cuprinde şi zona Turzii. Astfel populaţia de aici a avut mult de luptat împotriva nedreptăţilor de tot felul, a iobăgiei, împotriva statului dualist Austro-Ungar. La 1 Decembrie 1918 numeroşi delegaţi ai acestor localităţi au participat la Marea Adunare de la Alba-Iulia pentru a susţine, împreună cu cei o sută de mii de reprezentanţi din ţinuturile româneşti, Unirea cu Ţara Românească.
     Populaţia are îndeletniciri pastoral-agrare. Suprafeţele de teren sunt relativ întinse, primează terenul arabil, apoi păşunile şi fâneţele, livezile, viile (Tritenii de Jos), crescătoriile de peşti (pe Valea Hăşdăţii, la Geaca şi Ţaga).
     În ultimii ani  în viaţa culturală de la sate se produce un reviriment şi acesta, din punct de vedere calitativ. Dacă înainte de anul 1989 erau foarte multe formaţii standard, tip Cântarea României, de diferite genuri, astăzi se încearcă o revenire la actul tradiţional -Hora satului. Sunt apreciaţi în zonă muzicanţii din Soporu de Câmpie, Frata, Mociu, Palatca, Suatu, Buza împreună cu grupurile de dansatori de aici. Aceştia se produc deseori în cadrul manifestărilor artistice locale dar şi zonale, precum şi la nivel internaţional, fiind apreciaţi de fiecare dată la modul superlativ.
     Repertoriul muzical şi coregrafic al zonei este foarte bogat. El cuprinde: Folclorul copiilor, Cântecul de leagăn, Repertoriul de nuntă, de înmormântare, Colinde, Jocul turcii, (caprei), Vergelul, Şezătoarea, Desfăcatul porumbului; Obiceiuri de primăvară şi vară - Sângeorzul, Brişcălitul, Împreunatul oilor, Sânzâienele, Cântecul cununii de la seceriş - Cântecul ceremonial de recrutare, Cântecul propriu-zis, Melodiile de joc, Dansurile tradiţionale.
      Obiceiurile tradiţionale, cu ciclurile cunoscute în etnografie, au suferit transformări serioase în ultimul timp. Formele arhaice mai sunt păstrate în unele comunităţi izolate unde în sistemul ocupaţional tradiţional folclorul a fost păstrat mai fidel: Hăşdate, Petreştii de Jos, Urca, Tritenii de Jos, Ceanu Mare, Soporu de Câmpie, Frata, Bercheşiu, Mociu, Palatca, Buza” (Subzonarea etno-folclorică a județului Cluj, Inst. Arhiva de Folclor a Academiei Române – filiala Cluj-Napoca).
Vom aduce acum în atenţia cititorilor importantul rol pe care formaţiile instrumentale din zona Câmpiei Transilvaniei le prezintă în procesul de conservare al folclorului muzical autentic. Concluziile prezentate sunt sintetizate după un mai lung şir de contacte şi experienţe avute cu câteva mici asocieri instrumentale tradiţionale de tipul „trio transilvan” în cadrul proiectului de înregistrări audio CD iniţiat și derulat de compartimentul Cercetare-Conservare Cultură Tradițională din cadrul CJCPCT Cluj.
Iată care sunt câteva din concluziile formulate cu privire la alcătuirea acestor formaţii, veche formulă de asociere a instrumentiştilor de pe Câmpie, prezentă cu ceva timp în urmă în aproape fiecare sat din zona folclorică studiată.
Compoziţia formaţiilor, realizată cu scopul producerii actului artistic popular este, pe cât de simplă, pe atât de elaborată. Mai mult sau mai puţin conştientizat, conceptul de alcătuire al formaţiei este foarte eficient şi are multe rezultate bune în consecinţă. Astfel, vom arăta că o formaţie de trio transilvan:
- utilizează un număr minim de instrumentişti
- realizează o bună omogenitate timbrală ce se datorează celor trei instrumente din categoria “cu  coarde şi arcuş”
- acoperă un spectru acustic foarte larg:
contrabasul – frecvenţele grave
braciul cu trei coarde – frecvenţele medii
vioara – frecvenţele înalte
- elaborează un solid cadru ritmico-armonic necesar susţinerii liniei melodice:
Contrabasul - cântă fundamentalele acordurilor şi înfăptuieşte suportul ritmic de bază, pe timpii principali ai piesei
Braciul - execută acordurile de trei sunete, pe timpi și contratimpi       
Vioara - execută linia melodică și schimbă în cadrul jocului melodiile din repertoriul formaţiei
- foloseşte diviziuni ritmice normale şi excepţionale în dezvoltarea melodiei solistice
- utilizează cu generozitate ornamente şi elemente de stil zonal
- întrebuinţează creativitatea şi fantezia primașului
Toate elementele componente conduc la crearea unui complex sonor simultan dar şi a realizării unor stări de fapte reale din care pot fi extrase impresii generale asupra execuţiei tehnice, a interpretării, a muzicalităţii de ansamblu a formaţiei, fapte practice generate de cântatul în comun al instrumentelor implicate.
Colaborarea profesională între membrii formaţiei este una cât se poate de intensă, atenţia distributivă a  instrumentiştilor devenind pe timpul cântatului, foarte activă:
- violonistul se concentrează pe linia îndeplinirii tuturor solicitărilor venite din partea dansatorilor: ele pot fi cereri de schimbare a jocurilor populare sau a tempoului acestora, în paralel cu folosirea atentă a multitudinii de elemente tehnice şi de stil necesare interpretării. O îndatorire prioritară a şefului formaţiei este şi aceea de control asupra  formaţiei pe parcursul întregii evoluţii muzicale .
- instrumentiştii armonişti au datoria de a răspunde cu repeziciune schimbărilor melodiilor efectuate de către “primaş” şi în consecinţă, de a adapta acordurile armonice și ritmul de execuție noilor linii melodice.
Dublarea instrumentelor din formaţia de trio nu propune schimbări de concept. Această dublare este realizată cu scopul de mărire a potenţialului sonor al grupului. Nevoia de dublare a instrumentiştilor apare uneori, din dorinţa muzicanţilor de a se face mai bine auziţi în cazuri deosebite (ex: nuntă mare, solicitări exprese) cât şi din lipsa temporară a vreunui instrumentist la eveniment (caz de boală, reorientare financiară, etc.). Funcţionalitatea formaţiei trebuie asigurată necondiționat, fapt pentru care se iau măsuri din timp pentru prevenirea situaţiilor critice.
În acest sens, formaţiile instrumentale din Mociu şi Palatca au câte doi bracişti ce îşi împart uneori rolurile în executarea diferită a ritmului, realizând în acelaşi timp acorduri pline şi puternice, prin diversificarea poziţiilor de “prindere” a acestora. Alte situații de multiplicare a instrumentelor întâlnite în cadrul formaţiilor este şi aceea când este dublat însuşi “primaşul” (violonistul), cazul concret întâlnit fiind cel al formaţiei “Gaciu” din Soporu de Câmpie, şi foarte rar triplat, în situaţia concretă a formaţiei muzicanţilor din Palatca. Şi de această dată instrumentiştii îşi vor asuma roluri diferite, cum ar fi acela de subordonare, prin interpretarea melodiei la octava inferioară. Nu am întâlnit nici un caz în care să avem de a face cu doi contrabasişti. Se pare că sunetul acestui instrument este suficient de puternic pentru a face faţă oricăror situaţii.
Oricare dintre aceste multiplicări nu face decât să sublinieze faptul că denumirea generică a formației de “trio transilvan” nu este dată de numărul instrumentiştilor interpreţi ci de numărul instrumentelor de acelaşi fel cu care formaţia instrumentală performează.
Să vedem în continuare care sunt atribuțiile fiecărui instrumentist în parte:
Violonistul (primaşul) formaţiei poartă răspunderea în ce priveşte întreaga activitate a echipei sale. El este cel care face “târgul” (înţelegerea) cu oamenii, de obicei tineri “tizeşi”- angajatori de joc la sărbători, miri şi socri – organizatori de nuntă sau naşi de botez, personal luându-şi angajamentul în numele formaţiei cu privire la realizarea fondului sonor la eveniment. Tot el este acela care are datoria să cunoască foarte bine repertoriul local tradiţional pe care trebuie să-l împrospăteze periodic pentru a face faţă exigenţelor impuse de evoluţia în timp a comunităţii rurale şi tot de datoria lui este să-şi supravegheze “ajutoarele” şi modul în care se desfăşoară acompaniamentul pieselor sale pe timpul cântatului. În situaţia în care gruparea are doi primaşi, cel mai bun dintre ei va deţine controlul întregii formaţii.
Bracistul, este cel care, prin natura instrumentului pe care-l mânuieşte, susţine integral, prin mijloace relativ bogate planul acompaniator al melodiilor folclorice interpretate de către instrumentul solist. Braciul sau contra, în fapt o violă cu trei coarde şi căluşul drept este un instrument popular utilizat numai în mediul sătesc şi solicită un auz armonic puternic dezvoltat. Instrumentul are o sonoritate foarte bogată şi este foarte potrivit acestui tip de formaţie mai mult decât oricare alt instrument de acompaniament. Coardele sunt acordate: sol mic–re1–la mic, căluşul tăiat drept asigurând o intonare comodă a acordurilor de trei sunete, arcuşul fiind purtat cu uşurinţă şi cu presiune egală în planul drept al coardelor întinse peste căluş. Când formaţia presupune doi acompaniatori la braci, aceştia vor avea roluri distribuite după o înţelegere prealabilă.
Contrabasistul (gordonuşul) îndeplineşte o dublă funcţie, una ritmică şi una armonică. Dacă marcarea consecventă a timpilor principali ai melodiei nu pune mari probleme, desenarea unui mers melodic ce va urmări linia ei principală va fi dificil de realizat din cauza posibilităţilor tehnice reduse ale acestui instrument. Contrabasul, în pofida liniei simple pe care o realizează, are o contribuţie importantă la definirea întregului prin construirea unui suport muzical consistent, extrem de necesar păstrării echilibrului armonic şi ritmic al întregului grup instrumental.

În cele ce urmează, primașul Ciurcui Alexandru, pe numele de artist “Șandorică” din Sopor, se prezintă:
“Originea familiei noastre se află în județul Mureș, în localitatea Idrifaia, unde mai avem ceva rude. Moșul, muzicant de felul lui a fost adus la Sopor de groful satului, unde a rămas pentru totdeauna. Moșu' era gordonuș, avea gordon din ăla mic, făcut să poată umbla cu el pe drum și cânta melodii cu el. Așa l-a învățat pe tata, care a învățat să cânte  pe la nouă ani. A învățat repede și gurile satului spun că un om din Boteni umbla să-i taie mâinile, că prea bine cânta. Asta era o uneltire a unor bătrâni muzicanți, care nu acceptau să fie cineva mai buni ca ei.
Am luat vioara de pe la patru ani de la tata din casă, dar de cântat anume m-am apucat numai la vârsta de șapte ani. În ziua în care i-am împlinit, tata mi-a pus vioara în mână. Îl văzusem eu că pregătește o vioară mică punându-i coarde noi, dar nu am știut pentru cine face asta. Și în acea zi mi-a spus: Șandorică, asta este vioara pe care ți-o dau ca să cânți cu ea! Am început să cânt în fiecare zi, tata îmi arăta cum se face și în scurt timp am cântat câteva melodii. Îmi plăcea când venea unchiul Tănase pe la noi, că mă acompania, și mie îmi plăcea foarte mult. Ei mergeau la cântat pe la Ceanu Mare și eu, tot după ei. Se trezeau cu mine acolo, și mă lăsau să cânt lângă ei. La joc cântam cu tata și oricine venea, îi știam cânta jocul, că fiecare avea jocul lui.
Cu timpul, am luat locul lui tata care s-a îmbolnăvit pe la vârsta de 70 de ani și am preluat și repertoriul și formația de acompaniatori, pe unchiul Tănase și un fecior de-al dumnealui. Mai demult, eu cântam laolaltă cu frate-meu, Nonu. Și acuma cântăm, dacă ni se cere.
Pentru muzicanți, ospățul nu era prea ușor, că se cânta în corturi, fără amplificare, și la de astea, la multe am cântat. Nu era nici foarte greu dacă știai mersul, adică obiceiul nunții. Mergeam printre mese și cântam fiecăruia la ureche. La masă nu se cânta ca și acuma; începeam dintr-un capăt de mese și-i cântam fiecăruia cântarea, și el cânta cu noi. Erau mai mulți cu aceleași preferințe și ajungeam să cântăm un cântec de mai multe ori.
Jocul începea mai târziu, după ce se aduna cinstea mirilor. Jocul de pe Câmpie este foarte mult jucat în satele Iuriu, Aruncuta, Soporu, Bercheșu, Urca, Viișoara. Purtatele diferă de la o localitate la alta, unii joacă mai rar, alții mai repede, după oameni. Fiecare dintre muzicanți cântă altfel, fiecare după gustul lui, deși piesele de pe Câmpie sunt aceleași. La joc, fiecare făceam tot știam pentru ca oamenii să se simtă bine iar noi să cântăm de plăcere. Jucăușii pe sate erau buni și trebuia să cântăm bine. Tizeșii erau jucăuși buni și căutau muzicanți care să știe bine să cânte, fiindcă erau și formații la mâna a doua, a treia, pe aici pe la noi. Și așa își angajau muzicanți pe un an întreg, să nu-i piardă de la mână. Când tata avea treabă prin alte sate, mă trimitea pe mine să zic la tineret. Tata era un bun muzicant și era foarte căutat. Știa cânta din familie fiindcă tata și moșul au fost tot muzicanți.
Am fost plecat pentru o vreme în America, dar sufletește am fost mereu acasă. Am cântat pentru comunitățile românești. La întoarcere am fost foarte derutat. Folclorul pe care îl lăsasem eu acasă nu mai era la fel cu ce auzeam. Când am ascultat cum cântă muzicanții, am fost necăjit. Melodiile și armoniile seamănă mai puțin cu cele vechi și nu-i bine să facem lucrul oricum!
De aceea am ales să cânt cu artiști profesioniști, așa cum vedeți, cu instrumentiști buni, cu care mă mai duc și în alte părți, că îmi place să iasă treaba bine”.
Vă invităm să ascultați în continuare, unul dintre cele mai alese repertorii de muzică instrumentală din Câmpia Transilvaniei, ce va dăinui peste timp datorită grijii inegalabililor noștri artiști de a imprima în acest album nestemate ale muzicii instrumentale de joc, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Located in the southern part of Cluj County, the ethnographic area of the Transylvania Plateau includes the settlements along Hăşdate Valley, along the lower Aries River, the area between Feleac and Mociului Hills and all the way to Buza village. The morphology of this area is typical for the contact between the hill country and the lowland basins. The social – cultural center of this cluster of settlements is Turda (Potaissa), a very old Dacian fortress, uneasy to adopt the Roman ways.
The musical and choreographic repertory of the area is very rich. It includes: the children's folklore, the sleeping songs, the wedding repertory, the funeral repertory, the Carols, the Goat's play, the “vergel”, the working gatherings, the Corn's processing; Spring and Summer traditions – Saint George, “Brişcălitul”, Sheep's Mating, The Midsummer Day, The song of the harvesting crown, The ceremonial song for military conscription, the traditional song, the dance tuner, the traditional dances. 
Within this specific area the musicians from Soporu de Câmpie are particularly appreciated. They are usually playing – with utmost success – during the local artistic events but also during international events.
The makeup of the bands, aiming to achieve the folk artistic act, is simple but elaborated. A Transylvanian Trio band is:
- using a minimal number of players, achieving a good tune homogeneity, because of the three instruments “with strings and bows”, covering a large acoustic specter.
We are inviting you to listen to one of the finest repertories of instrumental music from the Transylvanian Plateau, performed by Alexandru Ciurcui - Tandorică, which will last over time because of the care of our peerless artists; which undertook the record of this album - full of the precious gems of the instrumental music – with the support of Cluj County Centre for the Conservation and Promotion of the Traditional Culture.

Dr. Mircea Cîmpeanu