Original Village Instrumental Music from Cluj Region

FORMAȚIA INSTRUMENTALĂ ȚURCĂ ALEXIU ELECUȚ:

Țurcă Alexiu – Elecuț – vioară ;
Zeno Zanc – contrabas;
Urszui Kálmán – braci;

 „Zona folclorică Dealurile Gilăului, Clujului şi Dejului (vezi harta) se confundă cu Valea Someşului  Mic şi în parte (între culoarul Crişului Repede, Valea Călăţii şi marginea sudică a munţilor Gilăului). Ea cuprinde localităţile aşezate pe o parte şi pe alta a Someşului Mic, de la Măguri Răcătău până la Câţcău, iar la nord până spre Valea Almaşului. Cele mai importante centre sociale din zonă sunt oraşele Gilău, Cluj, Gherla şi Dej. Din punct de vedere istoric amintim şi cetăţile de la Cluj-Mănăştur (sec. IX), de la Dăbâca (sec. X) şi apoi de la Bonţida (sec. XV) ce au avut un mare rol în zonă ca şi capitale de comitat. Din cele mai vechi timpuri zona a fost locuită de o populaţie sedentară, cu îndeletniciri pastoral-agrare şi cu o istorie zbuciumată (Răscoala de la Bobâlna, etc.). După secolul al XI-lea a început să pătrundă şi în această zonă o populaţie maghiară ceea ce a dus implicit la interferenţe folclorice.Sub aspectul genurilor şi speciilor folclorice materialul românesc este reprezentat de: folclorul copiilor, cântecul de leagăn, obiceiul de nuntă, de înmormântare, obiceiul păpărugilor, împănatul boului, obiceiul de secere, colindatul, obiceiul îngropării Crăciunului, şezătoarea, vergelul, obiceiul de cătănie, cântecul epic, cântecul propriu-zis, cântecul vocal de joc, melodiile instrumentale de dans, dansul, iar cel maghiar de: cântece ale copiilor, cântece de Crăciun, bocete, cântece de nuntă, cântece propriu-zise.
Cel mai important eveniment întâlnit pe aceste meleaguri din timpuri străvechi este nunta. Căsătoria celor doi tineri reunește întreaga comunitate a satului arhaic. Petrecerea se face cu muzicanți, mâncare și băutură din belșug. Nu lipsesc în acest context obiceiurile locale, orațiile, muzica și jocul popular.
În ceea ce  priveşte obiceiul de nuntă, el este mult simplificat în zilele noastre. Cei care dețin încă un rol important în cadrul acestei manifestări sunt instrumentiștii, asociați pe vremuri în vechea formulă a trio-ului transilvan. Ei vor susține acompaniamentul muzical al jocurilor, dar vor cânta și melodii de ascultat.
 În cultura populară a zonei au supravieţuit numeroase rituri agrare. Pierzându-şi semnificaţiile arhaice, ele au ajuns până în zilele noastre sub forma unor spectacole populare  cu jocuri mimice, muzică şi dans, desfăşurate de-alungul satului sau a hotarului. Între acestea se numără şi paparudele sau păpărugile cum sunt numite în unele sate din jurul Dejului: Nireş, Batin, Pădureni. Ele reprezintă un obicei de primăvară cu sensuri magice, prin excelenţă agrar, fiind practicat altădată în vremuri de secetă, din dorinţa de a adormi soarele şi de a aduce ploaia.
O frumoasă şi valoroasă tradiţie solstiţiară rămasă din bătrâni pe Valea Someşului este ”Înstruţatul” sau ”Împănatul boului” cum i se spune de către localnici. Cuprins în familia datinilor pastoral-agrare care, pe drumul sacru al pâinii, urmăresc fecunditatea şi fertilitatea, ritualul acesta a rămas până la noi din preacreştinele vremi, ca fabulos spectacol popular şi simbol al veşniciei spre belşugul dorit. De Rusalii se alege cel mai frumos bou din sat şi este împodobit cu flori. Se spune că fata care-l apucă de coarne va fi considerată în sat ”bună de măritat”. Alaiul se plimbă de-a lungul satului și se încheie la casa propietarului boului, unde tinerii sunt ospătaţi şi petrec până se înserează” (Subzonarea etno-folclorică a județului Cluj – Inst. Arhiva de folclor a Academiei Române, filiala Cluj-Napoca) .
Vom aduce acum în atenţia cititorilor importantul rol pe care formaţiile instrumentale din zona Câmpiei Transilvaniei le prezintă în procesul de conservare al folclorului muzical autentic. Concluziile prezentate sunt sintetizate după un mai lung şir de contacte şi experienţe avute cu câteva mici asocieri instrumentale tradiţionale de tipul „trio transilvan” în cadrul proiectului de înregistrări audio CD iniţiat și derulat de compartimentul Cercetare-Conservare Cultură Tradițională din cadrul CJCPCT Cluj.
Iată care sunt câteva din concluziile formulate cu privire la alcătuirea acestor formaţii, veche formulă de asociere a instrumentiştilor de pe Câmpie, prezentă cu ceva timp în urmă în aproape fiecare sat din zona folclorică studiată.
Compoziţia formaţiilor, realizată cu scopul producerii actului artistic popular este, pe cât de simplă, pe atât de elaborată. Mai mult sau mai puţin conştientizat, conceptul de alcătuire al formaţiei este foarte eficient şi are multe rezultate bune în consecinţă. Astfel, vom arăta că o formaţie de trio transilvan:
- utilizează un număr minim de instrumentişti
- realizează o bună omogenitate timbrală ce se datorează celor trei instrumente din categoria “cu  coarde şi arcuş”
- acoperă un spectru acustic foarte larg:
contrabasul          – frecvenţele grave
braciul cu trei coarde    – frecvenţele medii
vioara        – frecvenţele înalte
- elaborează un solid cadru ritmico-armonic necesar susţinerii liniei melodice:
Contrabasul - cântă fundamentalele acordurilor şi înfăptuieşte suportul ritmic de bază, pe timpii principali ai piesei
Braciul - execută acordurile de trei sunete, pe timpi și contratimpi       
Vioara - execută linia melodică și schimbă în cadrul jocului melodiile din repertoriul formaţiei
- foloseşte diviziuni ritmice normale şi excepţionale în dezvoltarea melodiei solistice
- utilizează cu generozitate ornamente şi elemente de stil zonal
- întrebuinţează creativitatea şi fantezia primașului
Toate elementele componente conduc la crearea unui complex sonor simultan dar şi a realizării unor stări de fapte reale din care pot fi extrase impresii generale asupra execuţiei tehnice, a interpretării, a muzicalităţii de ansamblu a formaţiei, fapte practice generate de cântatul în comun al instrumentelor implicate.
Colaborarea profesională între membrii formaţiei este una cât se poate de intensă, atenţia distributivă a  instrumentiştilor devenind pe timpul cântatului, foarte activă:
- violonistul se concentrează pe linia îndeplinirii tuturor solicitărilor venite din partea dansatorilor: ele pot fi cereri de schimbare a jocurilor populare sau a tempoului acestora, în paralel cu folosirea atentă a multitudinii de elemente tehnice şi de stil necesare interpretării. O îndatorire prioritară a şefului formaţiei este şi aceea de control asupra  formaţiei pe parcursul întregii evoluţii muzicale .
- instrumentiştii armonişti au datoria de a răspunde cu repeziciune schimbărilor melodiilor efectuate de către “primaş” şi în consecinţă, de a adapta acordurile armonice și ritmul de execuție noilor linii melodice.
Dublarea instrumentelor din formaţia de trio nu propune schimbări de concept. Această dublare este realizată cu scopul de mărire a potenţialului sonor al grupului. Nevoia de dublare a instrumentiştilor apare uneori, din dorinţa muzicanţilor de a se face mai bine auziţi în cazuri deosebite (ex: nuntă mare, solicitări exprese) cât şi din lipsa temporară a vreunui instrumentist la eveniment (caz de boală, reorientare financiară, etc.). Funcţionalitatea formaţiei trebuie asigurată necondiționat, fapt pentru care se iau măsuri din timp pentru prevenirea situaţiilor critice.
Oricare dintre aceste multiplicări nu face decât să sublinieze faptul că denumirea generică a formației de “trio transilvan” nu este dată de numărul instrumentiştilor interpreţi ci de numărul instrumentelor de acelaşi fel cu care formaţia instrumentală performează.
Să vedem în continuare care sunt atribuțiile fiecărui instrumentist în parte:
Violonistul (primaşul) formaţiei poartă răspunderea în ce priveşte întreaga activitate a echipei sale. El este cel care face “târgul” (înţelegerea) cu oamenii, de obicei tineri “tizeşi”- angajatori de joc la sărbători, miri şi socri – organizatori de nuntă sau naşi de botez, personal luându-şi angajamentul în numele formaţiei cu privire la realizarea fondului sonor la eveniment. Tot el este acela care are datoria să cunoască foarte bine repertoriul local tradiţional pe care trebuie să-l împrospăteze periodic pentru a face faţă exigenţelor impuse de evoluţia în timp a comunităţii rurale şi tot de datoria lui este să-şi supravegheze “ajutoarele” şi modul în care se desfăşoară acompaniamentul pieselor sale pe timpul cântatului. În situaţia în care gruparea are doi primaşi, cel mai bun dintre ei va deţine controlul întregii formaţii.
Bracistul, este cel care, prin natura instrumentului pe care-l mânuieşte, susţine integral, prin mijloace relativ bogate planul acompaniator al melodiilor folclorice interpretate de către instrumentul solist. Braciul sau contra, în fapt o violă cu trei coarde şi căluşul drept este un instrument popular utilizat numai în mediul sătesc şi solicită un auz armonic puternic dezvoltat. Instrumentul are o sonoritate foarte bogată şi este foarte potrivit acestui tip de formaţie mai mult decât oricare alt instrument de acompaniament. Coardele sunt acordate: sol mic–re1–la mic, căluşul tăiat drept asigurând o intonare comodă a acordurilor de trei sunete, arcuşul fiind purtat cu uşurinţă şi cu presiune egală în planul drept al coardelor întinse peste căluş. Când formaţia presupune doi acompaniatori la braci, aceştia vor avea roluri distribuite după o înţelegere prealabilă.
Contrabasistul (gordonuşul) îndeplineşte o dublă funcţie, una ritmică şi una armonică. Dacă marcarea consecventă a timpilor principali ai melodiei nu pune mari probleme, desenarea unui mers melodic ce va urmări linia ei principală va fi dificil de realizat din cauza posibilităţilor tehnice reduse ale acestui instrument. Contrabasul, în pofida liniei simple pe care o realizează, are o contribuţie importantă la definirea întregului prin construirea unui suport muzical consistent, extrem de necesar păstrării echilibrului armonic şi ritmic al întregului grup instrumental.

În cele ce urmează, violonistul Țurcă Alexiu, pe numele cunoscut de artist “Elecuț” din Așchileu, se prezintă:
“Cum cântam atuncea, cu contră și gordon, n-o să mai fie niciodată. Era foarte greu, da' era frumos; începeam să cântăm la o nuntă de sâmbăta, când era “tiperi”. Nunta era duminica, cu alai la biserică și cu ospățu' printre mese, până începeam să cântăm de joc. Atuncea nu era solist, cântam într-una jocuri cu fete și feciorește, până marți dimineața, când era gata petrecerea. Uneori cântam la nunți și miercurea, și joia, mai ales la „romani”. Tata mergea de-acasă uneori pe câte o săptămână la cântat.
Pe vremuri, tatăl meu cânta și la români și la maghiari. Cu timpul nu a mai cântat decât la români, că era tare aglomerat. De la unguri i-o rămas însă porecla de “Elek” (Alexandru). Când am început să cânt și eu cu tata, lui i-au zis Elec și mie Elecuț. Și-așa am rămas, ceea ce nu mi-o plăcut mie atunci, dar acuma m-am obișnuit. Nu mulți muzicanți aveau curajul să se angajeze pe satele noastre, pentru că nu puteau să cânte cum le trebuia oamenilor. Doar tata, Elec-bătrânu', Pricolici și Șuticu știau ce trebuie.
Tata a învățat multe melodii de la badea Iuăn din Șinteu, care era orb. Da' așa frumos cânta la vioară! L-o și cununat pe tata. Apoi am luat noi jocurile de la tata, feciorii lui. De prin toate satele și mai ales Călacea, Zimbor, Hida, Dragu, Sărata, Panticeu, Coruș, Sâmpaul, Șardu, Nădășel veneau oameni să-la angajeze la cântat.
Îmi amintesc că atunci când eram copil, muzicanții își făceau greu rost de instrumente și mai ales de coarde de pus pe ele, care, din cauză că muzicanții cântau mult, se rupeau des. Își făceau ei coarde, da” erau unii care cântau la gordon cu tot felul de improvizații, de la mațe de oaie până la sârme de telefoane. Tata  a observat că am ureche muzicală și m-a luat cu el la nunți. Mi-a cumpărat vioară de trei sferturi când aveam 7-8 ani. Am început cu melodii simple, în poziții ușoare și pentru prima dată am cântat singur la Berindu, la jocul de copii. M-am dus de la Așchileu prin Cristorel, pe jos, și în dealul Berindului m-au pus să cânt să se-audă în sat că urmează joc. Tata cântase douăzeci de ani în satul acela. Au venit unii să mă asculte și mi-au plătit bine, că plăteau cu ouă și mai puțini bani. Am adunat un coș de ouă pe truda mea, că abia l-am dus acasă.
Mie mi-a plăcut să cânt în zonele unde oamenii știau juca. În Așchileul Mare erau jucăuși, da' nu erau atâția buni, ca de exemplu, în Coruș. Pe ăștia i-aș pune pe primul loc. Acolo, de la mic la mare, tăți știau juca “ficiorește”. Va să zică, Coruș, Cioanca, Sumurduc, Sâmpaul și apoi Berindu, asta-i ordinea. În Sâmpaul, erau și acolo muzicanți. Unde o fost muzicanți, o fost și jucăuși ca lumea.
Am făcut șapte clase la profesională și am lucrat pe rând, la CFR, la Clujana și apoi la IJTL, unde am rămas pentru totdeauna. Mi-a plăcut întotdeauna să cânt. Eu am cântat întotdeauna numa' pe viori bune fiindcă am avut întotdeauna instrumente de calitate, da' acuma trei le-am dat la băiatul meu, care a absolvit Academia de Muzică. Băieții mei cântă amândoi. Alexandru la vioară și Ovidiu la voce. Amândoi cântă foarte bine și sper ca și nepoțeii mei să învețe să cânte”.
Vă invităm să ascultați în continuare, unul dintre cele mai alese repertorii de muzică instrumentală din Câmpia Transilvaniei, ce va dăinui peste timp datorită grijii inegalabililor noștri artiști de a imprima în acest album nestemate ale muzicii instrumentale de joc, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

The ethnographic area of Gilau, Cluj and Dej Hills is amalgamated with Somesul Mic Valley and partially with Crisul Repede Corridor, Calata Valley and the southern edge of Gilau Mountains. It includes the settlements located along Somesul Mic River, from Măguri Răcătău to Câţcău, and also the northern area, up to Almaş Valley.
Regarding the folk genres and species, the Romanian creation is represented by: the children's folklore, the sleeping songs, the wedding traditions, the funeral traditions, the “păpărugi” traditions, decorating the ox, the harvesting traditions, the Carols, the Christmas's burial, the working gatherings, the vergel, the soldiers' traditions, the epic song, the traditional song, the dance vocal song, the instrumental tunes for dance, the dance. The Hungarian creation is represented by: the children's songs, the Christmas songs, the moaning, the wedding songs, the traditional songs.
The most important event on these areas, since immemorial times, is the wedding. The marriage of two young people reunites the entire community of the archaic village. Therefore, the local traditions, the orations, the traditional music and dance could not miss either.
The wedding tradition is much simplified nowadays. But an important role is still played by the instrumental players, associated into the old formula of the Transylvanian Trio: the violin (ceteră), the viola with three strings and straight spaces (braci, contră) and the contrabass (gordon). They are supporting the musical accompaniment of the dances but also play some instrumental songs.
We are inviting you to listen one of the finest repertories of instrumental music of the Transylvanian Plateau, performed by Alexiu Țurcă – Elecuț, which will last over time thanks to the care of our peerless artists who undertook the record of this album - full of the precious gems of the instrumental music – with the support of Cluj County Centre for the Conservation and Promotion of the Traditional Culture.
                   
Dr. Mircea Cîmpeanu