Perioada numită Fărşang are loc între sărbătoarea creştină „Vízkereszt” (la creştinii orientali, Sfântul Ioan Botezătorul, din data de 6 ianuarie) şi începutul Postului Paştelui. Tradiţia comunităţii maghiare prevede ca în această perioadă să aibă loc o serie de baluri, nunţi şi petreceri. Sfârşitul acestei perioade, ultimele sale trei zile, se numeşte „Farsangfarka” („Coada Fărşangului”), perioadă când au loc diverse festivităţi, în care participanţii sunt mascaţi şi parcurg satul de un capăt la altul. În popasurile lor, care se petrec în faţa locuinţelor sătenilor, precum şi pe la intersecţii, aceştia organizează adevărate scenete dramatice, în care se întâmplă o muţime de lucruri. Etnologul dr. Barabás László a făcut un studiu amănunţit despre obiceiurile de Fărşang, mai ales „înmormântarea Fărşangului”, din zona Ocnei de Jos (jud. Harghita), menţionând transformările obiceiului, la anumite perioade de timp, cum ar fi: începutul sec. XX, perioada dintre cele două Războaie Mondiale şi cea postbelică. În prima perioadă menţionată, începutul secolului XX, nu există date că de Fărşang ar fi fost practicat obiceiul înmormântării simbolice. Acesta apare însă la trecerea dintre ani (de Anul Nou). În cea de-a doua perioadă, acest obicei este organizat mai mult de către bărbaţi – unul dintre ei fiind „mortul”, ceilalţi jucând rolul rudelor acestuia – constând în îngroparea „mortului” până la brâu sau chiar până la gât, în centrul satului. Există unele date şi despre ceremonii asemănătoare făcute de femei, dar în ziua anterioară, de multe ori legate de şezătoare. În paralel cu acest ritual, în satele învecinate „mortul” a fost înlocuit cu o păpuşă umplută cu paie, aşa cum va fi identificat el în perioada a treia, cea postbelică. În rândurile următoare vom descrie desfăşurarea acestui ritual, în perioada postbelică, aşa cum l-a menţionat profesorul Barabás László. La început trebuie să facem o diferenţiere între satele ungureşti catolice şi cele reformate. În satele catolice Postul Paştelui este mult mai sever decât în cele reformate, iar din această cauză petrecerea de Fărşang ia sfârşit exact la ora 12 noaptea, în ultima zi de marţi dinaintea postului, numită şi „húshagyó kedd” („lăsatul cărnii”). La reformaţi, petrecerea ţine până în dimineaţa de miercuri, numită şi „hamvazó szerda” („miercurea cenuşii”). Iar dimineaţa, în atmosfera de după bal, începe înmormântarea simbolică. Rolul principal îl joacă o păpuşă de paie, care se numeşte în această zonă Illyés. Ea se confecţionează astfel: se umplu cu paie o cămaşă şi o pereche de pantaloni populari, se confecţionează un cap – dintr-o pânză umplută, la rândul ei, cu paie – apoi, în zonele genitale se aplică un morcov şi doi cartofi. Celelalte roluri sunt jucate de către bărbaţi, toate fiind în strânsă legătură cu Illyés. Acestea sunt: mama „mortului”, soţia acestuia, copiii rămaşi orfani, iubitele, prietenii, vecinii săi, etc. (În unele zone, „mortul” are 12 soţii, 52 de copii şi 365 de nepoţi, simbolizând anul precedent.) Pe tot parcursul peregrinării, apar şi „oamenii de ordine”, cu feţele înnegrite cu cenuşă, numiţi „hamubotos” care sunt înarmaţi cu bâte - la capătul cărora sunt legaţi săculeţi cu cenuşă. Este prezent - cum altfel? – şi un actor îmbrăcat în straie preoţeşti, care dirijează înmormântarea şi rosteşte replicile specifice preoţilor, dar cu o nuanţă caricaturală. Ceremonia se petrece astfel: „mortul” e plimbat prin întreg satul, cu gălăgie mare, iar câţiva din membrii alaiului pocnesc din bici, se leagă de spectatori, provocându-i să li se ataşeze.  În faţa alaiului şi la încheierea cortegiului, precum şi la părţile laterale, apar oameni mascaţi, care ţin cruci împodobite cu alimente de post, cum ar fi: ghirlande de ceapă, căpăţâni de varză murată, etc.  „Mortul” este purtat în centrul alaiului pe o targă de bâte sau o ladă din lemn, urmat de bocitoare. După acestea urmează „rudele”, de multe ori şi muzicanţii de la balul din ajun, care interpretează melodii de petrecere, fără vreo legătură cu momentul respectiv.  La intersecţii, se opresc pentru ca întreg satul să fie prezent la „înmormântarea” finală, se dă de ştire localnicilor, cu următoarele versuri: Meghalt már a vén Dobai,

Nem volt az már korai.

Italos és jó ember vót,

Mikor megholt semmit sem szólt.

(A murit bătrânul Dobai / Nici n-a fost el prea tânăr / Om bun şi băutor a fost / A murit fără să spună o vorbă...)

De asemenea, la fiecare oprire, cortegiul îl jeleşte pe mort, cu versuri caracteristice gradului de înrudire, astfel soţia îl jeleşte cu următoarele versuri:

Jaj, jaj, drága Ijés!

Megszülettél, s méges meghóttál!

Kedves Ijés, mit csináltál?

Métt hóttál meg?

Hát most rúgsz-e?

Nem tucc rúgni?

     Szój bár egyet?

    (Vai, vai dragă Ijés / Te-ai născut şi totuşi ai murit./ Dragă Ijés ce-ai făcut?/ De ce ai murit? /           Acum dai din picioare? /  Nu ştii să dai? /  Spune măcar o vorbă)

 La pornire, tot soţia atenţionează:

Jaj, ne vigyék arra,

Mert görbe a karja,

Megakad a karóba,

S visszajő a nyakamra!

(Vai, nu îl duceţi încolo/ Pentru că are mâna îndoită/Se agaţă de bâtă/Şi vine înapoi pe capul meu).

...la care fiul are următoarea replică:

Jaj, ne tegyék a kert mellé,

Me nekem apám vót...

Miko meghat

    Nekem egy szivarat hagyott vót...

   (Vai, Nu-l puneţi lângă grădină/Pentru că mi-a fost tată/Şi nu mi-a lăsat numai o ţigară…)

Un alt element, important, legat de opririle cortegiului funerar: tensiunile din rândul comunităţii sunt dezvăluite, fără urmă de ezitare de către actori, în faţa casei celor vizaţi. Ultimul act al scenetei are loc – ori la marginea satului, ori în centru, în faţa crâşmei. Acolo, toată lumea îşi ia rămas bun de la mort şi ard paiele cu care a fost umflată păpuşa. După arderea „mortului”, din cenuşa rămasă, „oamenii de ordine” (hamubotos) se spoiesc din nou pe feţe cu cenuşă şi apoi dau cu ea şi pe feţele participanţilor. În încheiere, de multe ori, cei prezenţi mai încing un joc normal (neexistând unul specific acestui ritual) în semn de bun rămas de la Illyés.

Pe baza acestei descrieri a lui Barabás László, organizatorii Casei dansului popular, CJCPCT Cluj  şi Cafeneaua Bulgakov din Cluj au organizat anul acesta un eveniment care a avut ca scop prezentarea interactivă a obiceiului tradiţional de incinerare a unei păpuşi de paie - de fapt îngroparea iernii, la sfârşitul perioadei de Fărşang. Păpuşa din haine umplute cu hârtie şi pâslă, numită tradiţional Illyés, lungă de 2 m, a fost făcută cu o zi înainte de manifestare de către dansatorii ansamblului Ördögtérgye, care au luat parte activă şi în buna desfăşurare a “înmormântării”.

Programul Casei Dansului de Fărşang a început cu un curs iniţiat de către subsemnatul, la început de sezon, de dans popular din zona Sălajului, urmat de învăţarea unui cântec din zonă. Pe urmă le-am descris participanţilor desfăşurarea tradiţională a obiceiului de Fărşang, iar cei mai mulţi dintre participanţi şi-au ales un rol (de ex: soţia lui Illyés, rudele lui etc…). Au urmat două suite de joc, unde în momentul culminant a intrat şi Illyés, el jucând până la moarte. Aşa a început ceremonia de despărţire de Illyés. “Cortegiul funerar”, muzicanţii, participanţii mascaţi şi nemascaţi, l-au condus pe ultimul drum, până în curte, unde a fost jelit din nou şi ars în mijlocul mulţimii care petrecea. Casa dansului a ţinut până noaptea târziu.

Locaţia, vinul fiert şi gogoşii de Fărşang au fost asigurate de Cafeneaua Bulgakov, iar participarea tarafului “Harmadik” a fost susţinută de CJCPCT Cluj.

Deşi au trecut decenii întregi de la atestarea obiceiului înmormântării lui Illyés, obiceiul se mai păstrează încă în judeţul Harghita – cu precădere, dar tinerii se mai pot bucura şi la oraş, îm mediu urban de atmosfera degajată de acest obicei.